Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinții consilieri eparhiali Vladimir Beregoi, Ciprian Tacu și Cristian Roșu, părintele exarh Zaharia Curteanu, părinții protopopi Andrei Mereuță și Iulian Ștefan, și părintele stareț Euharist Micu.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonat de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a arătat că Maica Domnului este, potrivit Sfintei Scripturi, lumină și bucurie pentru cei care îi solicită ajutorul:

«Scoateţi, bolnavilor, din izvor, tămăduiri! Că Preacurata face să curgă, din izvorul cel dumnezeiesc, îndulcirea cea adevărată, izvorând cu adevărat torentul desfătării. Pentru aceasta, să ne adăpăm cu toţii, cu credinţă, din șuvoaiele cele îmbelșugate» (Stihiră din Cântarea a șaptea a slujbei Utreniei Sărbătorii Izvorului Tămăduirii)

Sărbătoarea de astăzi, dedicată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, este plasată într-o perioadă cu o încărcătură duhovnicească și teologică aparte. Ne aflăm în Săptămâna Luminată, răstimpul dintre Marea Duminică a Paștilor și Duminica Tomii, un răstimp în care suntem chemaţi să reflectăm mai profund asupra a ceea ce înseamnă să fim oameni ai Învierii, oameni de lumină și de bucurie, să interiorizăm lumina și bucuria Învierii pentru ca, la rându-ne, să fim pentru cei din jurul nostru lumină și multă bucurie.

Maica Domnului, cea pe care noi o sărbătorim astăzi, este, la modul deplin al cuvântului, lumina și bucuria noastră, pentru că ea însăși L-a născut pe Cuvântul (Ipostasul) Cel Dumnezeiesc, Întrupat, ca Om, din ea.

De aceea, cel mai motivat este să ne gândim unde, în Sfânta Scriptură, Maica Domnului ne este prezentată ca bucurie și lumină pentru cei care au foarte mare nevoie de acestea. 

În Evanghelia de la Ioan, în prima parte a capitolului 2, este relatată prezenţa și participarea Domnului Hristos la nunta din Cana Galileei. Nu știm motivul pentru care a participat. Sfântul Ioan Evanghelistul nu este explicit în acest sens. Probabil, din prietenie, sau poate că cineva, dintre cei care participau la nuntă, era apropiat de Domnul Hristos. Însă acest aspect este mai puţin relevant.

Ceea ce este relevant și reiese cu foarte multă pregnanţă din acest eveniment, este atitudinea Maicii Domnului faţă de cei care s-au trezit într-un mare impas. Cei care au organizat nunta – rudele mirelui și ale miresei – au constatat că s-a terminat vinul.

Maica Domnului, fără să fie rugată, fără să i se ceară acest lucru în mod explicit, se apropie de Domnul Hristos și Îi spune: „Nu mai au vin. Li s-a terminat vinul”. Hristos îi răspunde într-un fel pe care noi, cei de astăzi, din păcate nu-l putem înţelege. Unii creștini, care nu o cinstesc pe Maica Domnului – în special cultele neoprotestante –, spun că aici ar putea să fie un argument scripturistic pe care să-și întemeieze lipsa de cinstire faţă de Maica Domnului, adică să motiveze faptul că Fecioara Maria nu ar trebui să fie cinstită așa cum o cinstim noi, ortodocșii, ca fiind cea mai minunată dintre toate făpturile omenești, cea mai curată, cea mai deosebită, și cea care L-a iubit cel mai autentic pe Domnul Hristos.

În faţa acestui cuvânt, pe care Maica Domnului l-a împărtășit cu naturaleţe, Hristos îi spune astfel: „Ce ne privește pe noi, femeie? Nu a venit ceasul Meu. Nu a sosit vremea să fac minuni”.

Unii au interpretat acest cuvânt al Domnului Hristos, ca fiind unul lipsit de respect, lipsit de reverenţa cuvenită, pe care ar trebui să o aibă un fiu faţă de mama lui. Vă daţi seama că, implicit, în momentul în care se spune un asemenea lucru, este acuzat Hristos, Cel desăvârșit, ca Unul care nu a știut să se comporte faţă de Maica Domnului, jignind-o, când i-a adresat acest apelativ: „femeie”.

Credeţi că noi putem să ne gândim în felul acesta, despre Dumnezeu-Omul, Care este desăvârșit (absolut, perfect), și să Îl acuzăm de un comportament inadecvat faţă de Mama Lui? Nicidecum. E o blasfemie, să știţi.

Fără să își dea seama, cei care nu o cinstesc pe Maica Domnului, de fapt rostesc o blasfemie, pentru că Hristos, Dătătorul Legii, Dumnezeu desăvârșit, nu are cum să nu împlinească El Însuși ceea ce se cere în Decalog – să ne cinstim părinţii (pe tata și pe mama), ca să avem zile multe pe pământ. 

Acesta este un argument intern, direct legat de Domnul Hristos, Care nu avea cum să nu-Şi cinstească Mama, pe cea care I-a dat viaţă, din care S-a întrupat, ca Om desăvârșit, pentru noi oamenii, din trupul căreia Şi-a luat Sângele și Trupul omenesc; Trup și Sânge care ne mântuiește.

Un alt argument este de natură culturală, ca mentalitate pentru vremea respectivă. În mentalitatea biblică, a i te adresa cuiva cu apelativul „femeie” era o mare binecuvântare și cinste, nu cum gândim în zilele noastre, când, din păcate, acest apelativ a căpătat o conotaţie negativă, peiorativă. 

În mentalitatea biblică, a-i spune cuiva „femeie”, era un indiciu de mare cinste și preţuire, pentru că orice femeie care aducea pe lume unul sau mai mulţi copii, conform mentalităţii iudaice, era considerată binecuvântată și iubită de Dumnezeu.

Maica Domnului L-a adus în această lume pe Cel care a fost Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit, și ea este cea mai binecuvântată dintre toate femeile. Așa i s-a adresat și Arhanghelul Gavriil, când i-a dat vestea acestei Fecioare neprihănite, pline de Duh Sfânt și de rugăciune, din Nazaretul Galileei: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, că tu ai venit în lume să-L naști pe Mântuitorul sufletelor și trupurilor noastre”.

Dacă facem corelaţie între modul cum i s-a adresat îngerul și Domnul Hristos, nu există niciun fel de neconcordanţă, dimpotrivă – au cinstit-o atât de frumos.

Observaţi că Maica Domnului nu merge în faţa Domnului Hristos să se ploconească și să-I spună: „Doamne, uite, cei care sunt aici la nuntă sunt într-un impas, se vor face de rușine pentru că nu mai au vin, este pusă în pericol reputaţia lor! Fă ceva, că Tu ai această putere, ca Cel pe Care Te știu ca fiind Dumnezeu Întrupat, pe Care eu Te-am născut ca Om în această lume”. Nimic din toate acestea.

Maica Domnului se apropie de Hristos, ca cea care are o anumită intimitate și siguranţă că va face ceva. Așa cum și noi, când avem prieteni apropiaţi, nu este nevoie să le dăm explicaţii. Când suntem puși în situaţia de a da explicaţii, ca să fim ajutaţi, de fapt nu ne putem raporta cu maximă deschidere de suflet faţă de cel de la care cerem ajutorul. Unui prieten adevărat îi vom spune direct problema în care vrem să ne ajute, fără să îi dăm explicaţii nenumărate. Îi spunem clar, direct, cu nădejdea că ne va ajuta.

De fapt, acest lucru înseamnă prietenia. Nu ploconeală. În faţa unui prieten ne deschidem exact așa cum suntem, cu sufletul nostru, cu neputinţele noastre și cu impasul în care ne aflăm, având nădejdea că ne va ajuta.

Maica Domnului a avut nădejde, lucru dovedit ulterior. La rându-I, Domnul Hristos, fără să-i spună Maicii Domnului că îi face un favor, „Se pune pe treabă” și dă poruncă să se umple vasele cu apă. Acolo erau niște vase goale, folosite pentru ritualul curăţirii evreilor.

Iar în momentul în care era distribuită apa din acele vase, cei care gustau au văzut, spre marea lor uimire și bucurie, că este un vin de foarte bună calitate – așa cum și noi ne bucurăm, dacă cineva ne dă un vin învechit, de viţă bună, care dă o bucurie papilelor noastre gustative. 

Mai-marele nunţii, cel care organizează nunta și întreţine atmosfera – „nunul”, cum este numit în Evanghelie – constată și, într-un fel, le reproșează organizatorilor: „Nu este în regulă. Voi aţi pus vinul cel mai bun acum, la sfârșit, când deja oamenii sunt puţin ameţiţi. Trebuia să puneţi vinul de calitate la început, nu acum”.

Ce învăţăm noi de aici? Că, ori de câte ori intervine Maica Domnului, noi primim tot ceea ce este mai bun de la Dumnezeu. De aceea o și sărbătorim astăzi, ca fiind cea de la care, prin darurile pe care le-a așezat Hristos în ea, ca Maica Lui Preasfântă, noi primim tot ceea ce este mai bun și de calitate pentru viaţa noastră – primim „torentul desfătării” și ne îndulcim de bunătatea și de dragostea ei, când avem nevoie de ea și îi cerem ajutorul.

Ierarhul Hușilor a vorbit despre contextul istoric în care a apărut Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii:

Sărbătoarea de astăzi pune în evidenţă bunătatea Maicii Domnului faţă de cei care au nevoie de vindecare, bunătate pe care noi o regăsim în Sfânta Scriptură, când a participat la nunta din Cana Galileei și când, discret și cu o convingere extraordinară, I-a spus Domnului, simplu, fără alte artificii: „Li s-a terminat vinul organizatorilor”. Iar Domnul Hristos, fără să fie rugat în mod expres, o ascultă, și schimbă apa într-un vin de foarte bună calitate – așa cum lucrează Maica Domnului, ori de câte ori intervine, dându-ne de la Hristos, Izvorul darurilor, ceea ce este cel mai de calitate pentru noi, oamenii, și să simţim „torentul desfătării” și bunătatea ei.

De altfel, însăși originea sărbătorii de astăzi, este tot o intervenţie binefăcătoare a Maicii Domnului. În Sinaxar ni se spune că Leon cel Mare – a împărăţit în secolul al V-lea și este cunoscut în istoria Bizanţului și sub numele de „tracul”, pentru că era de loc din Tracia – înainte de a ajunge împărat, obișnuia să facă plimbări în pădurile de lângă Constantinopol (de lângă palatul împărătesc). 

Într-una din aceste plimbări, Leon a întâlnit un orb, și, în bunătatea lui, s-a gândit să-l ajute. La un moment dat, orbului i s-a făcut sete, iar Leon s-a întristat, pentru că nu a găsit nicăieri un izvor de apă. La un moment dat, în întristarea sa, Leon aude o voce, care era a Maicii Domnului, spunându-i astfel: „Leone împărate – i-a făcut și o profeţie, pentru că el încă nu era împărat –, pătrunde în desișul pădurii și vei vedea un izvor. Dă-i orbului să bea și pune din această apă pe ochii lui”.

Leon a făcut întocmai cum i-a zis Maica Domnului. Orbul, după ce a fost atins cu acea apă, a văzut (Maica Domnului a făcut minunea de a-i dărui vederea). În semn de cinstire și de recunoștinţă faţă de această minune a Maicii Domnului, Leon, atunci când a ajuns împărat, a ridicat o biserică frumoasă, în cinstea Maicii Domnului, care poartă până astăzi hramul „Izvorul tămăduirii”.  Acea biserică nu se mai păstrează, ci a fost reabilitată de împăraţii care au venit după Leon cel Mare, însă izvorul propriu-zis și paraclisul care este acolo sunt din acea vreme (secolul al V-lea).

Să o simţim pe Maica Domnului că lucrează în chip minunat în vieţile și sufletele noastre.

Orice biserică, unde lucrează Hristos și Maica Sa, este ca un izvor, în care se fac minuni și se lucrează tămăduiri pentru sufletele noastre. Să simţim efectele acestei lucrări minunate a lui Hristos și a Maicii Domnului în viaţa noastră, minunându-ne cât de bun și deosebit este Dumnezeu!

În cadrul slujbei, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Ilarion Unguru.

La finalul Sfintei Liturghii, într-un cadru festiv, Preasfinția Sa i-a oferit părintelui stareț Euharist Micu Crucea eparhială „Episcopul Grigorie Leu”, cea mai înaltă distincție a Episcopiei Hușilor. 

De asemenea, ieromonahii Ioachim Cimpoaie și Pimen Antohi, din obștea mănăstirii, au fost hirotesiți protosingheli.