Din soborul slujitorilor au făcut parte şi părintele protopop Vasile Lăiu şi părintele protosinghel Euharist Micu, stareţul Mănăstirii Bujoreni.

În cuvântul de învăţătură, Părintele Episcop Ignatie a descris contextul în care s-a produs convertirea vameşului Zaheu:

„Evanghelia de astăzi ne vorbeşte, cu atâta convingere şi frumuseţe, despre convertirea, despre întoarcerea la o viaţă în Hristos, a unui om păcătos, a lui Zaheu vameşul.

Pentru mentalitatea vremii respective, funcţia de vameş nu era una foarte apreciată. Vameşii colectau taxele pentru stăpânitorii romani. Erau asociaţi cu cei care trădau interesele iudeilor.

Mai mult decât atât, vameşii nu erau chiar foarte cinstiţi. Pe lângă taxele stablite, mai cereau în plus de la evrei. În urma acestor supra-taxe, mulţi dintre vameşi îşi făceau averi necinstite.

Vameşii constituiau prototipul celui care este corupt, necinstit, nedrept.

Un asemenea vameş, când aude că Hristos trece prin Ierihon, se gândeşte să-L întâlnească, să-L vadă.

Evanghelia ne precizează că Mântuitorul era înconjurat de foarte multă lume. Oamenii doreau să Îi asculte cuvântul, simţeau că se hrănesc din ceea ce Hristos le oferea.

Cuvântul Lui cel dumnezeiesc îi hrănea, le dădea lumină, speranţă, curaj şi îi aşeza într-un sens al vieţii.

Într-un asemenea context, în inima lui Zaheu vameşul, cel care întruchipa profilul omului necinstit, corupt şi trădător, se naşte un gând de pocăinţă: ce să facă ca să se încredinţeze cine este Iisus?

Astfel că se gândeşte să se urce într-un sicomor, pentru a nu rata ocazia de a-L vedea pe Iisus.

Din această dorinţă arzătoare de a-L vedea pe Iisus, de a se încredinţa, în lăuntrul inimii sale, cine este Hristos, se naşte starea de pocăinţă, de schimbare radicală a vieţii sale”.

Ierarhul Huşilor a explicat starea de pocăinţă care l-a însufleţit pe Zaheu în a-şi schimba radical viaţa:

 „În cazul lui Zaheu vameşul, pocăinţa este întâlnirea dintre două priviri, privirea lui Dumnezeu şi privirea omului păcătos.

Hristos, ca Cel care cunoaşte viaţa fiecărui om, în cele mai amănunţite forme, Îi vorbeşte lui Zaheu şi Îi spune să coboare din sicomor pentru că doreşte să intre în casa lui.

Pentru Zaheu, acest cuvânt al lui Hristos a venit ca o confirmare a dorinţei inimii sale de a intra în comuniune cu Dumnezeu, de a fi în proximitatea Lui.

În urma acestei întâlniri a privirilor, în urma acestei dorinţe atât de fierbinţi, Zaheu se converteşte, ia decizia să renunţe, radical, la viaţa sa păcătoasă.

Îi făgăduieşte lui Hristos că vrea să renunţe la tot ce a făcut nedrept, iar dacă a fost necinstit cu cei din jur, întoarce împătrit din tot ceea ce a luat în mod necuvenit.

Această formă de pocăinţă scoate în evidenţă faptul că Zaheu cunoştea Legea Vechiului Testament. În Cartea Ieşirii ni se spune că dacă un om fură o oaie, el are datoria, în urma conştientizării păcatului hoţiei, să dea alte patru oi pentru a răscumpăra acest păcat”.

Tototdată, Preasfinţia Sa a subliniat faptul că dorinţa omului de a se întâlni cu Dumnezeu trebuie să fie mai mare decât orice posibil obstacol care s-ar ivi:

„Din exemplul convertirii lui Zaheu vameşul învăţăm faptul că el nu s-a gândit că s-ar putea afla într-o situaţie ridicolă, urcându-se într-un copac.

El ocupa o funcţie de oarecare vizibilitate în mentalitatea vremii respective, chiar dacă nu era foarte respectată. Se afla într-o situaţie penibilă, comică.

Pe Zaheu nu l-a interesat ce vor spune oamenii, nu l-a interesat că s-ar putea să îl judece, pentru că se afla într-o situaţie ridicolă, urcându-se în copac.

Nu l-au interesat lucrurile acestea, pentru că inima sa era prea plină de dorinţa de a-L vedea pe Dumnezeu. Îşi dorea acest lucru cu toată fiinţa. Nimeni nu putea să îl deturneze de la aceasta.

În urma acestei vederi a lui Dumnezeu se naşte pocăinţa.

Acest lucru îl învăţăm fiecare dintre noi. Când venim la biserică, să căutăm să Îl vedem pe Dumnezeu, să nu conteze nimic din ceea ce se petrece în jurul nostru.

Când venim la slujbă, să avem un singur gând, să Îl întâlnim pe Dumnezeu. Să căutăm privirea Lui, care schimbă viaţa omului şi este un temei de pocăinţă profundă”.

„Dumnezeu nu îi repudiază pe cei păcătoşi. Dimpotrivă! Îi iubeşte, intră în comuniune cu ei, stă la masă cu ei”.

„Şi cu noi Dumnezeu stă la masă! Sfânta Liturghie este o masă, un ospăţ pe care Dumnezeu ni-l dăruieşte. Ne dăruieşte Trupul şi Sângele Lui.

Fariseii şi cărturarii murmurau, judecau faptul că Hristos, Cel ce se numea pe Sine însuşi Dumnezeu, intră într-o casă de păcătoşi.

Dumnezeu nu gândeşte în logica aceasta. El îl iubeşte pe omul păcătos şi vrea ca din această dragoste să se nască pocăinţa, vrea ca omul să se schimbe.

Numele de Zaheu are o semnificaţie frumoasă, înseamnă «inocent, cel care este curat». Aceasta aşteaptă Dumnezeu de la fiecare în parte”.

Părintele Episcop Ignatie i-a îndemnat pe cei prezenţi să nu refuze întâlnirea cu Dumnezeu prin scuze privind propria stare de păcătoşenie, iar dorinţa de schimbare interioară să fie totală:

„Să nu spunem niciodată că avem prea multe păcate pentru a putea veni la biserică sau pentru a-i putea cere lui Dumnezeu iertare. Este o minciună pe care ne-o insuflă cel rău.

Dumnezeu ne iubeşte, pe fiecare dintre noi, aşa cum suntem, cu neputinţele, cu defectele şi cu nedesăvârşirile noastre. Important este să schimbăm ceva în viaţa noastră.

Zaheu i-a promis lui Dumnezeu că se schimbă, iar schimbarea nu a fost cu jumătăţi de măsură, ci a fost radicală, integrală.

Câţi dintre noi spunem că, de astăzi, ne propunem să nu mai fim oameni răi, să nu mai calomniem, să nu mai invidiem, să nu mai inventăm tot felul de minciuni, de falsuri cu privire la viaţa semenului”?

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Partenie, vieţuitor în obştea Mănăstirii Bujoreni.

Biserica din Călimăneşti, sat vechi de răzeşi, datează din anul 1802 şi este construită din bârne de stejar, ctitor fiind banul Iancu Istrate.