Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele exarh Zaharia Curteanu, părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Emanuel Gherghe.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a explicat importanța momentului Bunei Vestiri și impactul acestuia asupra întregii umanități: 

«Înainte de Fecioara, Dumnezeu era nevăzut pentru toți» (Sf. Grigorie Palama)

În momentul în care ne plănuim un lucru, îl proiectăm în mintea noastră și, evident, avem așteptări, suntem cu sufletul plin de încredinţare, că ceea ce noi ne-am propus se va și împlini. Niciodată nu ne propunem un lucru, fără să așteptăm concretizarea acestuia.

Cu toţii avem planuri, proiecte, pe care le punem în mișcare și al căror rezultat vrem să-l vedem cât mai repede posibil. Dacă primim o veste bună, legată de proiectele noastre, evident că ne bucurăm foarte mult.

Cu cât așteptarea este mai intensă, cu cât depunem foarte multă energie în proiectele noastre, când sosește momentul împlinirii acestora, sufletul nostru tresaltă de bucurie.

Întreaga umanitate, în ziua de Buna Vestire, a primit o asemenea veste de la Dumnezeu, prin Arhanghelul Gavriil, care a venit la o Fecioară curată, dăruită integral lui Dumnezeu, și căreia i-a spus că în pântecele ei va fi zămislit Dumnezeu-Cuvântul, ca Om - adică Iisus Hristos va veni în lume.

De aceea, sărbătoarea de astăzi poartă denumirea de „Buna Vestire”. Este cea mai minunată, cea mai autentică și cea mai frumoasă veste pe care Dumnezeu o face oamenilor.

În decursul veacurilor, oamenii L-au așteptat pe Dumnezeu, conform unei făgăduinţe (promisiuni) – că va veni Răscumpărătorul, Mesia, Iisus Hristos, și El va scoate neamul omenesc de sub sclavia și tirania celui rău.

Importanţa sărbătorii de astăzi rezidă în această veste minunată – că Dumnezeu vine printre oameni (Se întrupează, Își asumă firea noastră omenească, cu toate trăsăturile ei, în integralitatea ei, exceptând păcatul). 

Asumarea firii noastre în Persoana Cuvântului (Logosului) Dumnezeiesc, a Fiului lui Dumnezeu, coincide cu redarea strălucirii pe care aceasta a avut-o. Noi am fost creaţi de Dumnezeu frumoși, strălucitori, cu tendinţa de a face numai binele, cu dorinţa de a căuta comuniunea cu Dumnezeu. Din nefericire, din momentul în care a intervenit păcatul (neascultarea faţă de porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul cunoștinţei binelui și răului) în om, în umanitate și, implicit, în creaţie, a fost introdusă dezordinea, haosul și dezastrul.

Acestea sunt consecinţele păcatului, pe care noi le resimţim în viaţa noastră. Când un om este stăpânit de un păcat – de exemplu: invidia, răutatea gratuită, calomnia -, practic acel om este martorul unei autodistrugeri morale (spirituale), și nu numai a lui însuși, ci, din nefericire, și a celor din jurul său.

Sunt atâţia oameni care se complac în păcat, și nu realizează că se schimonosesc, că se urâţesc sufletește. Vedem în jurul nostru multe situaţii în care oamenii, fără să conștientizeze, săvârșesc păcatul cu o așa apetenţă, încât aproape ne vine să spunem că este ceva diabolic în ei.

În urma introducerii păcatului în umanitate și în creaţie, s-a instalat dezordinea (haosul, dezastrul). Relaţiile dintre oameni s-au fracturat, încât nu mai aveau capacitatea de a se vedea unul pe celălalt ca fiind chipul lui Dumnezeu, ci ca pe un potenţial competitor. Acesta este rezultatul păcatului, pe care îl acceptăm în viaţa noastră.

Dumnezeu le-a promis oamenilor că va veni un moment când și păcatul, și moartea (care este o consecinţă firească a păcatului), vor fi zădărnicite, nu vor mai avea aceeași putere asupra omului. Venirea în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, prin Întruparea Sa din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a fost cea mai frumoasă veste și cea mai mare bucurie a întregii umanităţi.

Preasfinția Sa a arătat că Sfânta Fecioară Maria a avut profilul spiritual potrivit zămislirii Fiului lui Dumnezeu în pântecele ei:

Maica Domnului s-a pregătit, prin curăţie, prin viaţă de rugăciune și de multă credinţă în Dumnezeu, încât trupul ei a devenit ca un palat, unde Şi-a găsit loc Împăratul Ceresc, Iisus Hristos.

Sfântul Nicolae Cabasila, unul dintre Părinţii Bisericii noastre, care a trăit în secolul al XIV-lea, ne spune că, până la Întruparea Domnului (până la momentul Bunei Vestiri, când Maica Domnului a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil, că Se va naște Dumnezeu-Fiul, ca Om, în această lume), Dumnezeu era ca un Împărat fără o cetate. Odată cu zămislirea Fiului lui Dumnezeu din pântecele preacurat al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Cuvântul (Fiul) lui Dumnezeu Își găsește o cetate, un palat, în Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

De aceea, în slujbele Bisericii, Maica Domnului este numită cu mai multe apelative: casă a lui Dumnezeu, biserică sfinţită, chivot sau palat al lui Dumnezeu.

Sărbătoarea Bunei Vestiri reliefează două adevăruri fundamentale. Primul dintre ele este legat de faptul că omenirea, prin Preasfânta Fecioară Maria, Îi face loc lui Dumnezeu în lume și în creaţie.

Dacă Maica Domnului nu și-ar fi dat consimţământul, când a primit vestea, de la Arhanghelul Gavriil, că Fiul lui Dumnezeu Se va întrupa, ca Om, din ea, venirea lui Iisus Hristos în această lume ar fi fost imposibilă.

Dumnezeu-Treimea, în delicateţea și gingășia Lui, ţine cont de libertatea noastră. Implicit, a ţinut cont de aceasta, atunci când Şi-a exprimat, din dragoste desăvârșită faţă de oameni, dorinţa de a veni în lume, de a Se întrupa, spre binele nostru.

Acel cuvânt minunat, de ascultare dumnezeiască, al Fecioarei Maria – «Fie mie după cuvântul tău!» – este cel care a făcut posibilă venirea lui Dumnezeu printre noi, oamenii (intrarea Lui în istorie, venirea lui Dumnezeu, Cel nevăzut, în lumea noastră văzută).

Al doilea adevăr pe care îl desprindem din sărbătoarea Bunei Vestiri este că, odată cu Întruparea Fiului lui Dumnezeu, trupul nostru devine un loc al descoperirii lui Dumnezeu, un loc în care El ni Se arată. De aceea, în momentul în care verișoara Maicii Domnului, Elisabeta, s-a întâlnit cu Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul, care era în pântecele Elisabetei, a tresăltat de bucurie, iar Elisabeta a numit-o pe Fecioara Maria ca fiind Maica lui Dumnezeu (a simţit că în trupul ei este Fiul lui Dumnezeu Întrupat).

De asemenea, Preasfințitul Părinte Ignatie a amintit de calitatea fericirii pe care o căutăm în viață:

Trupurile noastre, prin Taina Sfântului Botez, pot deveni locuri în care sălășluiește Dumnezeu. Este uimitor – dar nu realizăm acest lucru – că toţi Îl purtăm pe Dumnezeu în sufletul nostru. 

Dacă am avea conștiinţa că trupul nostru e ca un templu (ca o biserică) în care stă Dumnezeu, ne-am respecta mult mai mult unul pe celălalt. Dacă știm că în celălalt este Dumnezeu, și el este chipul lui Dumnezeu și un templu al lui Dumnezeu, nu ne mai permitem să ne comportăm într-un mod inadecvat, cu răutate, cu ură sau cu indiferenţă, pentru că vom conștientiza, în mod natural, că, de fapt, comportamentul nostru este îndreptat împotriva lui Dumnezeu, Care locuiește în semenul nostru.

De aici decurge și ceea ce vorbim noi astăzi, despre drepturile omului – respectarea demnităţii persoanei umane. Originea respectului faţă de demnitatea persoanei umane vine din faptul că noi conștientizăm și avem credinţa că în celălalt este chipul lui Dumnezeu.

Maica Domnului a devenit prima, din întreaga umanitate, biserica lui Dumnezeu, S-a întrupat Dumnezeu-Cuvântul din ea. De aceea, Maica Domnului, în momentul în care a primit această veste, înalţă un imn de rugăciune (de laudă), spunând profetic: «Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile» – pentru că adevărata fericire vine în sufletul omului, când este Dumnezeu.

Indiferent unde am căuta această fericire, ea este trecătoare, și totul se poate spulbera din viaţa noastră. Pe nimic nu putem să fim siguri, niciunul dintre noi, oricâtă aroganţă ar fi în sufletul nostru. Cine dintre noi ar îndrăzni să spună că este sigur pe sănătatea sa? În câteva secunde, totul se poate ruina. Sau cine poate fi sigur pe agoniseala lui (pe ceea ce a acumulat, din punct de vedere material)? Totul poate fi spulberat într-o secundă.

De aceea, fericirea ţine atât cât sunt aceste lucruri, de care nu suntem siguri, și pe care doar Dumnezeu ni le dăruiește. Prin urmare, adevărata fericire este să-L avem pe Dumnezeu în sufletul nostru, așa cum subliniază și frumos ne amintește Maica Domnului.

Așadar, sărbătoarea Bunei Vestiri – când Dumnezeu, în iubirea Sa nemărginită față de oameni, îl trimite pe Arhanghelul Gavriil în Galileea, la o Fecioară curată, ca să-i vestească că Logosul (Fiul) lui Dumnezeu, Cel din veșnicie, Se va întrupa, ca Om (va intra în istorie), spre bucuria și mântuirea întregii umanităţi – pune în relief faptul că noi (umanitatea), prin smerenia și ascultarea Maicii Domnului, I-am făcut un loc lui Dumnezeu în lumea aceasta (în creaţie).

 Prin zămislirea Fiului lui Dumnezeu, ca Om, în această lume, trupul Maicii Domnului a devenit ca un loc de arătare a lui Dumnezeu Însuși, în Persoana Sa Dumnezeiască, și a unit firea omenească cu cea dumnezeiască, într-un mod perfect, pentru ca, în felul acesta, să fie asigurată mântuirea oamenilor.

În încheiere, Preasfinţia Sa a citit un text, care pune în evidenţă rolul pe care l-a avut Maica Domnului în venirea Fiului lui Dumnezeu, și de ce Dumnezeu a ales-o pe Fecioara Maria, și nu pe altcineva din umanitate, ca să Se zămislească în ea, și să vină în lume ca Dumnezeu, Mântuitorul nostru:

„O, viaţă atotnepătată! O vieţuire atotcurată ai fost tu, Maica Domnului! Tu, Maica Domnului, ești tăgăduirea oricărei răutăţi, ești nevoinţa oricărei virtuţi, un suflet mai curat decât lumina, un trup duhovnicesc întru toate, mai strălucitor decât soarele, mai curat decât cerul, mai sfânt decât tronurile heruvimilor. O aripă a minţii neînvinsă de nicio înălţime, întrecând până și aripa îngerilor. Tu, cea care ești o dragoste de Dumnezeu care a mistuit în ea însăși tot ceea ce putea să fie vătămător în suflet. Tu, cea care ești o însoţire cu Dumnezeu, mai presus de orice gând creat. Exersându-și într-o astfel de frumuseţe și trupul și sufletul, a întors spre Maica Domnului ochiul lui Dumnezeu. Prin frumuseţea ei a arătat, prin ea însăși, frumoasa noastră natură a oamenilor, și L-a atras pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cel nepătimitor. Iar Cel care, din pricina păcatului – adică Dumnezeu –, Se scârbise de oameni, pentru că aceștia au păcătuit, S-a făcut Om, graţie curăţiei, nevinovăţiei Fecioarei Maria”.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit pe teologul Ștefan Gherghe întru diacon, pe seama Parohiei Corbu, Protopopiatul Vaslui.

La finalul slujbei, Ierarhul Hușilor a sfințit clopotnița ansamblului parohial.