Din sobor a mai făcut parte și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, alături de clerici de la Centrul Eparhial, protopopi din cuprinsul Arhiepiscopiei, părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu și slujitori ai Catedralei Mitropolitane.

Cuvântul de învățătură, după citirea Sfintei Evanghelii (Luca 18, 35-43) a fost rostit de Părintele Episcop Ignatie al Hușilor. Preasfinția Sa s-a oprit asupra atitudinii pe care a avut-o orbul din naștere față de Domnul Hristos și față de cei care îl împiedicau să se apropie de Cel care vindecă orbii, tămăduiește pe cei leproși și pe cei șchiopi:

„Atunci când cineva este inflexibil, când se dovedește a fi foarte rigid într-o anumită dezbatere, nefiind, în niciun fel, sensibil la argumentele de ordin rațional, ci ține, cu orice preț la propria opinie, noi îl numim «încăpățânat».

Avem, în graiul nostru popular, zicala: «încăpățânat precum catârul». Acest animal, atunci când încerci să îl direcționezi pe o anumită linie, el face opusul.

În psihologie se vorbește de «psihologia catârului» – a celui care nu renunță la părerile lui. Nu renunță nu pentru că ar avea dreptate absolută sau pentru că ar deține argumente imbatabile, de care să țină ceilalți cont, ci, pur și simplu, pentru că sunt ideile și părerile lui.

Am întâlnit, cu toții, oameni încăpățânați, pe care nu îi poți mulțumi, oricum i-ai lua.

Ei sunt o povară atât pentru ei înșiși, cât și pentru cei din jur. Sufletul nostru simte greutatea de a găsi o cale de comunicare, de a relaționa cu sufletul aceluia, pentru a-l întoarce.

Orbul vindecat s-a dovedit a fi un om încăpățânat. Într-o exprimare mai elegantă, am spune că «a fost insistent».

El stătea pe drumul ce ducea de la Ierihon la Ierusalim. În acea vreme orbii nu aveau un statut social. Trăiau din pomana celor care treceau pe cale. Nu aveau carte.

Orbul a auzit că în jurul lui se întâmplă ceva neobișnuit, a auzit o forfotă cu care nu era acomodat

Când cineva este privat de simțul văzului, Dumnezeu face să fie compensate celelalte simțuri. Are o acuitate a auzului, are o stare anume a inimii. Probabil acel orb avea «ureche muzicală», nu era familiarizat cu acea forfotă.

În momentul în care cei din mulțime discutau că trece Iisus Nazarineanul - despre care auzise că vindecă - în sufletul lui s-a născut o dorință extraordinară, pe care nu ar fi vrut să o rateze în niciun chip: să Îi vorbească în mod direct Domnului Hristos.

Striga de pe marginea drumului: «Iisuse, Fiul lui  David, miluiește-mă pe mine». Această rugăciune a intrat în tradiția Bisericii noastre, cunoscută sub numele de «Rugăciunea lui Iisus», sau rugăciunea de toată vremea, pentru curățirea minții și a inimii.

În această fervoare a sufletului său, de a nu rata șansa întâlnirii cu Domnul, cei din jur încercau să îl reducă la tăcere. Parcă deranja această implorare.

Orbul striga și mai tare – a fost un încăpățânat și insistent. Domnul îl aude. El îl găsește pe acest orb la marginea drumului și îl vindecă. Cât de frumoasă este această întâlnire!”

Ierarhul Hușilor a afirmat că încăpățânarea orbului de a se întâlni cu Hristos avea ca sursă curăția inimii sale:

„Încăpățânarea orbului este una spirituală, nu este negativă, păcătoasă.

Care este diferența dintre încăpățânarea aceasta frumoasă, duhovnicească, și încăpățânarea noastră omenească, produs «de cea mai bună calitate» a orgoliului nostru?

Omul încăpățânat, care se alimentează din orgoliu, este un om posac, egoist. Vrea ca totul să fie centrat înspre el, iar ceilalți să fie ca niște sateliți, care să graviteze în jurul lui.

Omul încăpățânat distonează când ar trebui să fie în armonie cu ceilalți, chiar și în cele mai mici și nesemnificative gesturi și atitudini.

Dacă într-o anumită comunitate există o armonie și anumite reguli, cel încăpățânat vine și  - cum spunem noi - «face pe deșteptul», iese în evidență cu orice preț.  Nu suportă să fie pus într-un con de umbră. Face orice să fie luat în seamă.

Cu cât un om se străduiește mai mult să fie în centrul atenției, cu atât nu reușește. Trăiește atunci o dramă interioară groaznică, din care se nasc conflictele interrelaționale.

Orbul din naștere a avut un altfel de încăpățânare. El a ignorat ceea ce spuneau cei din jur, pentru că avea conștiința că este un neadevăr faptul de a-l reduce la tăcere.

El a avut simțirea dumnezeirii. Orbul vedea orbitor de bine. L-a simțit pe Domnul. I se adresează lui Hristos cu titulatura mesianică: «Fiul lui David». Orbul avea simplitatea vederii dumnezeiești”.

«Cugetaţi drept despre Domnul şi căutaţi-L cu inimă simplă» (Înțelepciunea lui Solomon 1, 1)

„În cartea Înțelepciunea lui Solomon ni se spune să Îl vedem pe Domnul cu «simplitatea inimii».

Cuvântul «simplitate» nu înseamnă naivitate sau prostie, ci «curăție».

Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune să vedem «simplitatea lucrurilor din creație», să le vedem exact cum Dumnezeu le-a creat. Să nu le mai atașăm gândul nostru, analiza și perspectiva noastră pătimașă. Să le lăsăm in simplitatea creată de Dumnezeu.

Chiar Domnul ne spune că «dacă ochiul tău este curat (în limba greacă termenul «curat» se traduce prin «simplu»), atunci și trupul tău va fi luminat» – este vorba de simplitatea vederii pe care a avut-o și orbul din naștere.

Încăpățânarea orbului vindecat nu este produsul orgoliului, ci al smereniei, al credinței puternice că Dumnezeu trece pe lângă el și nu poate rata șansa de a-L întâlni.

Evanghelistul Marcu spune că atunci când Hristos îl cheamă spre El, orbul «și-a lepădat haina», ca un copil plin de bucurie că a obținut ceea ce dorea foarte mult: să vadă.

Nu avea vedere fizică, însă avea vederea spirituală, care era de o simplitate extraordinară. Nu era complicată ca a celor din jur, care probabil dezbăteau Cine este Hristos, dacă este Cel profețit, dacă este Mesia – dezbateri care anesteziază și ștrangulează accederea spre Hristos.

Când orbul leapădă haina, se aseamănă cu Adam. Când a păcătuit, și Dumnezeu îl cheamă, el spune «m-am temut, căci sunt gol» (a conștientizat goliciunea după căderea în păcat).

Orbul a fost chipul lui Adam care, gol fiind, s-a apropiat de Domnul fără să se  teamă. Avea în inima lui curăția și simplitatea extraordinară a vederii lui Dumnezeu.

Avem mare nevoie de acest lucru în lumea în care trăim”.

Părintele Episcop Ignatie i-a îndemnat pe cei prezenți să caute esența lucrurilor și să se ferească de a-i judeca pe ceilalți după aparențe:

„Contează perspectiva în care vedem lucrurile. Gândul nostru este afectat de păcat.

Să ne angajăm în lupta de a nu-i privi pe semenii noștri cu păcat. Să nu dăm lucrurilor, în mintea noastră, conotații care nu au corespondent în realitate.

Să luăm aminte la acest orb. El L-a simțit pe Domnul așa cum El este. Fără să Îl vadă în slavă, pe muntele Tabor.

Când Apostolii au fost întrebați de Hristos, «cine spuneți că sunt», Petru a răspuns: «Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu». El a putut să spună lucrul acesta, pentru că L-a văzut vindecând și cuvântând cum nimeni nu a mai cuvântat. Cuvintele Lui erau din altă lume.

Cuvintele Lui sunt dumnezeiești și ne așază, fac ordine în noi, dacă știm să ni le asumăm, să le metabolizăm.

Toată degringolada lumii acesteia este din cauza faptului că nu găsim cuvântul de care să ne agățăm si care să ne așeze spiritual, să pună ordine în viața noastră.

Să avem simplitatea vederii, să prindem esența lucrurilor, ceea ce este în miezul vieții unui om, iar nu cele care țin de accident, cele parțiale, care nu-l definesc”.

În finalul cuvântului său, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie i-a urat la mulți ani Părintelui Mitropolit Andrei:

„Părintele Rafail Noica a spus odată, într-o conferință, la Cluj, un gând frumos: «eu m-am născut la douăzeci de ani, atunci când l-am întâlnit pe părintele Sofronie Saharov».

Și eu m-am născut atunci când l-am întâlnit pe Mitropolitul Andrei. Nu am reușit încă să învăț discreția și libertatea pe care o simți în preajma sa”.

Potrivit radiorenașterea.ro, la slujbă au participat numeroși credincioși clujeni, oficialități locale, oameni de cultură și reprezentanți ai instituțiilor clujene. Mulți au asistat la Sfânta Liturghie în fața Catedralei din Piața Avram Iancu. Astfel, au fost respectate îndrumările bisericești și regulile impuse de autorităţi în perioada stării de alertă.

În după-amiaza zilei de duminică, Părintele Episcop Ignatie a participat, tot la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, la slujba Vecerniei și Paraclisul Maicii Domnului.

sursa foto: radiorenasterea.ro