Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Marius Cătălin Antohi și părintele paroh Săndel Șerban.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre genealogia Mântuitorului și despre identitatea (originea) Lui umană:

«Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.» (Matei 1, 17)

Duminica premergătoare a marelui Praznic al Naşterii după trup a Fiului lui Dumnezeu, este una specială, în sensul că ea nu mai urmează ordinea numerică a duminicilor de după Rusalii. Când ne uităm în calendar, constatăm că toate duminicile sunt numerotate, în funcƫie de Duminica Rusaliilor (a Pogorârii Duhului Sfânt) – Duminica I după Rusalii, a II-a, a III-a,...

Duminica de astăzi poartă denumirea de „Duminica dinaintea Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a Naşterii Fiului lui Dumnezeu, ca Om, din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în această lume.

Fragmentul evanghelic citit ne vorbeşte despre identitatea lui Iisus Hristos.

Aşa cum fiecare dintre noi avem o identitate de care suntem conştienți și pe care încercăm să ne-o apărăm ori de câte ori ne este murdărită sau calomniată, la fel, Iisus Hristos are o identitate – este Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit. Umanitatea lui Iisus Hristos este pusă în evidenƫă prin aducerea în atenƫie a spiƫei neamului Lui (genealogia Sa).

Înşirarea de nume – începând cu Avraam, continuând cu David, şi sfârşindu-se cu Mama lui Iisus Hristos, deşi poate părea plicticoasă şi nesemnificativă, are un rol covârşitor – ne vorbeşte despre faptul că Iisus Hristos nu este numai Dumnezeu, ci este şi Om desăvârşit, fără de păcat, Care S-a întrupat din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Sfântul Evanghelist Matei ne spune că neamurile, de la Avraam până la David, sunt paisprezece la număr (sunt amintite paisprezece persoane), de la David până la strămutarea în Babilon, sunt alte paisprezece, şi de la strămutarea în Babilon până la Iisus Hristos, sunt alte paisprezece neamuri.

Această menƫiune, a cifrei paisprezece, nu este întâmplătoare. Cifra paisprezece este multiplul lui şapte, care, în gândirea biblică (semitică), este cifra desăvârşirii, a perfecƫiunii.

Totodată, pentru gândirea popoarelor semitice, paisprezece – dublul lui şapte – este simbolul deschiderii cerului înspre pământ şi unirea acestuia cu lumea. Această unire este gândită ca o nuntă, ca o unire tainică, duhovnicească: Iisus Hristos, prin întruparea Sa, a deschis cerul şi S-a unit cu pământul, cu noi oamenii, asumându-Şi firea omenească, exceptând păcatul, pentru ca noi să ne bucurăm de această comuniune desăvârşită, a lui Dumnezeu-Fiul cu firea umană.

Evreii care erau convertiƫi la creştinism înƫelegeau textul Sfântului Apostol Matei.

De asemenea, Preasfinția Sa a vorbit și despre identitatea dumnezeiască a lui Hristos, așa cum este prezentată de Sfântul Evanghelist Matei:

Cea de-a doua parte a Evangheliei ne vorbeşte despre identitatea (firea) divină a lui Iisus Hristos. Acest lucru reiese din taina zămislirii şi naşterii lui Hristos, care au avut loc în mod miraculos, prin pogorârea Duhului Sfânt şi prin puterea Celui Preaînalt (Dumnezeu-Tatăl). Zămislirea Fiului lui Dumnezeu ca Om în această lume, a avut loc prin umbrirea Duhului Sfânt, iar nu prin împreunare bărbătească.

Acest text evanghelic ne vorbeşte, explicit, despre faptul că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Logosul întrupat, are două firi: firea omenească (ni se vorbeşte despre nişte strămoşi, care sunt amintiƫi, fiecare în parte, cu numele lor), şi firea dumnezeiască (pentru că Iisus nu S-a născut în această lume ca orice om, din uniunea dintre o femeie şi un bărbat, ci prin pogorârea Duhului Sfânt).

Sfântul Evanghelist Matei ne spune că Iisus Hristos poartă şi numele de «Emanuel», care, tâlcuit din limba ebraică, înseamnă «Dumnezeu este cu noi».

Pruncul Iisus, născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, fără împreunare bărbătească, este Dumnezeu,  iar nu un simplu om. Odată cu naşterea lui Iisus Hristos în lume, noi putem să spunem, cu convingere, că «Dumnezeu este cu noi».

Este pentru prima dată, în istoria umanităƫii, când Dumnezeu Se uneşte, în mod desăvârşit, cu omul, iar această comuniune desăvârşită între Dumnezeu şi om, are loc în persoana lui Iisus Hristos, Logosul întrupat.

Naşterea lui Iisus Hristos, este ca o altă (nouă) Creaƫie.

Evanghelia Sfântului Matei se deschide cu această sintagmă: «Cartea neamului lui Iisus Hristos». Această expresie este unică în Noul Testament, în schimb, o găsim şi în Cartea Facerii, în care ni se vorbeşte exact cu aceşti termeni: «Cartea facerii lumii».

Aşa cum Cartea facerii lumii este cea care ne relatează tot ce a creat Dumnezeu (universul, toate vieƫuitoarele), la fel, Iisus Hristos, prin Întruparea Sa, recreează totul, dând tuturor celor din Univers o dimensiune nouă, duhovnicească, pusă sub bucuria şi harul venirii lui Dumnezeu în această lume.

Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre semnificația prezentării genealogiei Mântuitorului Hristos:

Noi ne bucurăm foarte mult, atunci când cineva se înhamă la acest „travaliu”, de a ne descoperi strămoşii.

Dacă ar veni cineva la noi şi ne-ar spune: «Uite, aceştia sunt strămoşii tăi!», şi am descoperi că în genealogia (în spiƫa neamului) noastră a fost un rege, un om învăƫat, un om care a avut o contribuƫie imensă în istoria umanităƫii, ne-am bucura. Dar nu putem afla acest lucru, decât urcând pe firul strămoşilor. Când vom afla un nume care a avut o rezonanƫă în istoria neamului nostru, ne vom bucura şi vom spune: «Eu sunt din sorgintea celui care a fost rege, preşedinte, un mare învăƫat, un mare dascăl, un episcop sau un preot».

În genealogia Mântuitorului sunt amintite foarte multe nume, toate având o semnificaƫie aparte.

Avraam este considerat exemplul de credinƫă în Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel ni-l descrie ca fiind simbolul omului de credinƫă, pentru că el s-a încredinƫat în tot ce i-a spus Dumnezeu. I-a spus că va fi părintele tuturor neamurilor, şi el L-a ascultat pe Dumnezeu, încât a fost în stare să-l jertfească, pe un altar special pregătit, pe unicul său fiu, Isaac (a ajuns în punctul în care era cât pe ce să-l sacrifice, dacă nu ar fi auzit un glas din cer care l-a oprit, spunându-i că nu foarte departe este un berbec, pe care poate să-l ia şi să-l pună în locul lui Isaac). A avut această credinƫă, ca ascultare de Dumnezeu.

Iisus Hristos este amintit ca fiind „fiul lui David” (din spiƫa neamului lui David). David este semnul regalităƫii, al puterii şi al nobleƫii, pentru că Cel care se naşte din spiƫa neamului lui David – Iisus Hristos – este Împărat, are nobleƫe şi putere. În gândirea semitică, însumarea fiecărei litere a numelui David, dă cifra paisprezece.

Numele marelui preot Melchisedec este legat tot de Avraam. Melchisedec îl întâlneşte pe Avraam şi îl întâmpină cu pâine. În Sfânta Scriptura ni se spune că Melchisedec nu avea niciun fel de origine pământească. Referinƫa la Avraam vrea să ne spună că, născându-Se Iisus Hristos din neamul lui Avraam (cel care l-a întâlnit pe Melchisedec), El este cu adevărat «Marele Preot», «Marele Arhiereu», aşa cum ni-L descrie Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei.

Vedem astfel că, în această genealogie, este surprinsă atât regalitatea lui Iisus Hristos, prin menƫionarea împăratului David (cel care a scris cei mai frumoşi Psalmi - cea mai frumoasă cântare a sufletului, adresată lui Dumnezeu), cât şi preoƫia, arhieria lui Iisus Hristos, Care a venit ca un mare Preot, ca să ne slujească pe noi, oamenii, răstignindu-Se pe Cruce, pentru noi şi pentru păcatele noastre.

O simplă înşirare de nume comportă multe semnificaƫii, pe care trebuie să le sesizăm şi să ni le asumăm.

Totodată, Preasfinția Sa a afirmat importanța mărturisirii identității divino-umane a lui Hristos:

De ce este esenƫială această pericopă evanghelică? Sunt foarte mulƫi care contestă identitatea lui Iisus Hristos, ca Dumnezeu. Unii Îl văd doar ca pe un mare înƫelept, un mare Om din istoria umanităƫii, alƫii ca pe un personaj simplu, fără prea multe calităƫi, iar alƫii Îl detestă şi Îl contestă.

Noi, ca şi creştini, care ne-am asumat să credem în Iisus Hristos, trebuie să ştim că El nu a fost nici numai un simplu om, dar nici numai Dumnezeu.

Iisus Hristos este Dumnezeu-Fiul întrupat, care Şi-a asumat şi a unit în Persoana Sa dumnezeiască cele două firi – firea omenească (a fost Om: S-a bucurat, S-a întristat, a însetat, a înfometat, S-a mâniat împotriva celor care neglijau rânduiala lui Dumnezeu) şi firea dumnezeiască (a fost şi Dumnezeu: a făcut minuni, a biruit moartea, pentru că El este Însuşi Viaƫa, spre deosebire de noi, care doar posedăm viaƫa, nefiind stăpâni pe viaƫa noastră).

Iisus Hristos a putut să biruiască moartea, acest inamic al omului, pentru că El este Viaƫa. Prin Iisus Hristos, viaƫa noastră nu se termină odată cu moartea, ci intrăm într-o altă dimensiune, într-un alt mod de existenƫă.

Nouă, celor care-L iubim pe Iisus Hristos, ne cere să-I apărăm identitatea divino-umană, nu pentru că ar avea nevoie de apărarea noastră, ci pentru că, atunci când iubim pe cineva, în mod natural, inevitabil, dacă cineva îl batjocoreşte sau îl calomniază, îl vom apăra şi vom mărturisi realitatea pe care noi o trăim în raport cu acela; nu vom sta cu mâinile în sân, pentru că însăşi iubirea este cea care ne dă imboldul de a mărturisi cine este cu adevărat omul pe care îl iubim.

Să conştientizăm identitatea lui Iisus Hristos, să ştim că a fost Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit, să-L iubim şi să-L mărturisim.