În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a relatat modul în care Maica Domnului și-a făcut simțită prezența, în timp ce credincioșii aflați în Biserica Vlaherne, din Constantinopol, erau în rugăciune:

«O, Marie cea prea dulce, ce dor este acesta, pe care îl simt înlăuntrul meu? Nu mă pot sătura a lăuda mărețiile tale. Cu cât mai mult te laud, cu atât mai mult le doresc. Și dorul meu crește către nemărginire, iar dorirea mea nu-și găsește saț. Pentru aceea, iarăși doresc a te lăuda» (Sfântul Nicodim Aghioritul)

Sărbătoarea de astăzi ne-o aduce în atenție pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cea care, așa cum se spune într-o cântare arhicunoscută, este „mai cinstită decât heruvimii, și mai slăvită decât serafimii” - adică decât cetele care sunt în apropiere maximală de tronul slavei dumnezeiești.

Sărbătoarea de astăzi își are originea într-o minune pe care a săvârșit-o însăși Maica Domnului, dându-ne încredințarea că ea se roagă pururea pentru noi.

Într-un document hagiografic de primă importanță, care ne vorbește despre viața Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, este consemnată minunea pe care a săvârșit-o Maica Domnului în data de 1 octombrie, anul 911, în biserica din cartierul Vlaherne, din Constantinopol– care îi era, și îi este, până astăzi, închinată.

În acest document hagiografic ni se spune că, la un moment dat, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, împreună cu ucenicul său, Epifanie, participau la o slujbă de Priveghere, de rugăciune fierbinte, de implorare a ajutorului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru ca cetatea Constantinopolului să nu fie invadată de către o flotă păgână rusească.

În timpul acestei slujbe, spre dimineață, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos îl atenționează pe ucenicul său, spunându-i: „Tu vezi că Maica Domnului este aici, în biserică, înconjurată de alai de sfinți, de Sfântul Ioan Botezătorul și de Sfântul Ioan Teologul?”. Epifanie, ucenicul apropiat al acestui mare sfânt al Bisericii Ortodoxe, îi spune: „Da, cinstite părinte! O văd pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, rugându-se cu lacrimi pentru popor și pentru izbăvirea cetății Constantinopolului din această iminență a cuceririi lui de către ruși (care erau păgâni în acea vreme)”.

Cel care a consemnat această minune, ne descrie, în detaliu, cum se ruga Maica Domnului. În «Viața Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos» ni se spun următoarele:

„Între timp, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a îngenunchiat și s-a rugat multă vreme. Îl ruga pe Fiul ei pentru mântuirea lumii, și își uda cu lacrimi sfânta ei față. După rugăciune, a intrat în jertfelnic (altar), unde s-a rugat pentru credincioșii care erau de față și privegheau. Când și-a împlinit rugăciunea, și-a scos de pe capul ei cel preacurat acoperământul (maforiul) ei cel strălucitor, cu o mișcare cuviincioasă și plină de har. Și, așa cum o vedeau – înaltă, impunătoare –, l-a întins cu preasfintele sale mâini, ca acoperământ, deasupra celor ce erau în biserică, la slujba de Priveghere. Multă vreme au privit amândoi (Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos și ucenicul său, Epifanie) veșmântul cel întins, care iradia o slavă dumnezeiască, la asemănare cu chihlimbarul. Cât timp a fost văzută acolo Doamna Născătoare de Dumnezeu, s-a văzut și sfântul veșmânt, acoperământul ei, care răspândea har. Când Aceea (Preasfânta Născătoare de Dumnezeu) a început să urce către cer, a început și dumnezeiescul veșmânt să se strângă, puțin câte puțin, și să se îndepărteze dinaintea vederii. Acest sfânt veșmânt, pe care îl văzuseră ei, acolo, închipuia harul pe care îl dă Preasfânta Născătoare de Dumnezeu credincioșilor. Această vedenie a văzut-o și Epifanie, ucenicul Sfântului Andrei cel nebun, cu darul și cu mijlocirea acestui cuvios”.

Această minune pe care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a săvârșit-o în biserica din Vlaherne, într-o noapte de rugăciune, de intensă chemare a lui Dumnezeu, ne încredințează că, la orice slujbă la care participăm și o cinstim cum se cuvine pe Maica Domnului, ea vine și își revarsă harul Fiului său peste noi, cei care stăm în stare de smerenie și deplină luare aminte.

Ea, care s-a rugat în chipul cel mai frumos, autentic și deplin, ne va ajuta și ne va da harul fiecăruia dintre noi, cei care dorim să intrăm în comuniune și în întâlnire cu Dumnezeu, prin rugăciune.

Preasfinția Sa a afirmat că sfinții isihaști au avut o evlavie deosebită față de Preasfânta Fecioară Maria:

În tradiția isihastă a Bisericii Ortodoxe, sunt nenumărate mărturii ale sfinților care s-au bucurat de vederea Maicii Domnului, care le-a dăruit harul rugăciunii neîncetate (al rugăciunii inimii sau a lui Iisus), cea care aduce deplină liniște în sufletul omului. Harul și lucrarea acestei rugăciuni unesc inima cu mintea, pentru ca noi să nu mai trăim starea de conflict interior, această formă de dezbinare lăuntrică din pricina faptului că una gândim și alta simțim.

Maica Domnului este cea care s-a arătat atâtor oameni sfinți și le-a dăruit harul rugăciunii. Unul dintre poeții noștri creștini de mare profunzime duhovnicească, Daniil Sandu Tudor – poetul Rugului aprins – are, în «Acatistul Rugului aprins», următorul refren: „Bucură-te, Maica Domnului, urzitoare de nesfârșită rugăciune, cea care dăruiești harul rugăciunii omului care dorește și tânjește să intre în comuniune cu Dumnezeu”.

Sfinții isihaști, pe care Biserica Ortodoxă Română îi cinstește în mod deosebit anul acesta: Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Grigorie Palama și Sfântul Paisie de la Neamț, au avut o evlavie deosebită față de Maica Domnului, pentru că fiecare în parte, a avut o deschidere a inimii, o căldură și o dragoste fierbinte față de aceasta. Toți au fost răsplătiți, pentru dragostea lor față de Maica Domnului, cu harul rugăciunii neîncetate (rugăciunea isihastă), încât, fiecare în parte, s-a bucurat de o copleșire a harului dumnezeiesc.

Sfântul Simeon Noul Teolog ne-a lăsat scrierile intitulate «Imnele iubirii dumnezeiești», unde ne împărtășește ce înseamnă să fii în lumină, să te bucuri de lumina cea dumnezeiască și să devii tu însuți lumină, prin lucrarea harului.

Sfântul Grigorie Palama, încă din copilărie, în casa părinților săi, a deprins evlavia deosebită față de Maica Domnului, încât, atunci când nu putea să învețe, se ruga în felul acesta: „Maica Domnului, luminează-mi întunericul minții (neștiinței) mele!”. El are o rugăciune foarte frumoasă către Născătoarea de Dumnezeu.

Sfântul Paisie de la Neamț, mare isihast și revigorator al vieții monahale în țara noastră, avea, și el, o evlavie deosebită față de Maica Domnului, care l-a ajutat să fie un far luminos, un exemplu de cărturar, de mare traducător al scrierilor Părinților Bisericii noastre și, desigur, un povățuitor pe calea mântuirii. În vremea Sfântului Paisie, Mănăstirea Neamț era un fel de Athos al României, un fel de Mare Lavră, de unde se simțea lucrarea harului dumnezeiesc.

Am nădejdea că Maica Domnului, al cărei Acoperământ îl cinstim astăzi, este prezentă și aici, și ne învăluie cu harul Fiului ei, rugându-se pentru noi, așa cum a făcut-o în biserica din Vlaherne – cu lacrimi și intensă rugăciune, pentru cei care aveau nevoie de ajutor. Și noi avem nevoie de ajutor, în vremurile acestea complicate.

Să ne punem nădejdea în Maica Domnului, pentru că ea, negreșit, ne va ajuta. Ea este cea care mângâie sufletul întristat, copleșit de gânduri negre (negative). Ea este cea care sporește rugăciunea nevoitorului, a celui care caută să fie în comuniune cu Dumnezeu.

Maica Domnului ne învață cum să-L iubim pe Iisus Hristos, pentru că nicio făptură omenească nu L-a iubit atât de intens, atât de curat și fără intermitențe, cum L-a iubit ea pe Mântuitorul, identificându-și propria ei viață cu viața Fiului ei.

În încheiere, Părintele Episcop Ignatie a citit poezia intitulată „Filă din Acatist”, în care poeta isihastă, Monahia Teodosia Lațcu, o laudă foarte frumos pe Maica Domnului:

„Bucură-te, leagăn alb de iasomie,

Către care-n roiuri fluturii coboară,

Bucură-te, raza stelei din vecie,

Bucură-te, Maică, pururea Fecioară,

Dulcea mea Marie!

Bucură-te, floare fără de prihană,

Albă ca argintul nopților de vară,

Spicul cel de aur, veșnic plin cu hrană,

Mirul care vindeci orice fel de rană,

Bucură-te, Maică, pururea Fecioară,

Ploaia cea de mană!

Bucură-te, brazdă plină de rodire,

Munte sfânt, în care s-a-ngropat comoara,

Bucură-te, cântec tainic de mărire,

Bucură-te, Maică, pururea Fecioară,

Blânda fericire!

Bucură-te, mărul vieții care-nvie,

Pomul greu de roadă-n plină primăvară.

Bucură-te iarăși, țărm de bucurie,

Dintru care curge miere aurie,

Bucură-te, Maică, pururea Fecioară,

Sfânta mea Marie!”

În cadrul slujbei, Ierarhul Hușilor l-a hirotonit întru ieromonah pe ierodiaconul Partenie Dragomir, pe seama Schitului Tanacu, Protopopiatul Vaslui.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a transmis un mesaj de binecuvântare și de felicitare cu prilejul Zilei internaționale a persoanelor vârstnice:

Datorăm extraordinar de mult părinților și bunicilor noștri. De la ei am învățat credința, identitatea și cultura. Le transmitem „La mulți ani!” de Ziua internațională a vârstnicilor. Noi, cei mai tineri avem nevoie de multă înțelepciune.