Joi, 24 iunie 2021, de Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Ivănești, Protopopiatul Vaslui, cu prilejul hramului așezământului monahal.

Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele exarh Zaharia Curteanu.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a arătat de ce Biserica a trecut în calendar mai multe sărbători dedicate Sfântului Ioan Botezătorul:

Biserica ne pune spre aducere aminte un eveniment legat de viața Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul, cel care a pregătit calea Domnului Hristos. Sărbătorim nașterea sa.

În tradiția Bisericii Ortodoxe, zilele de prăznuire ale sfinților sunt cele în care ei pleacă în veșnicie. Ziua morții unui sfânt este și ziua lui de sărbătoare. În calendarul Bisericii sunt și câteva excepții de la această regulă duhovnicească. Sărbătorim Nașterea Mântuitorului Hristos, Nașterea Maicii Domnului și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.

De ce a considerat Biserica să așeze în calendar aceste zile de naștere?

În primul rând pentru importanța pe care au avut-o în istoria mântuirii neamului omenesc.

Venirea lui Hristos în lume a constituit un prilej de mare bucurie, pentru că Dumnezeu S-a coborât printre oameni, S-a întrupat însăși Iubirea, a venit Unul din Treime ca să asume firea noastră omenească, în afară de păcat, îndumnezeind-o, dându-i strălucirea cea adevărată și demnitatea pe care Domnul a așezat-o întru aceasta. Nașterea lui Hristos a constituit cea mai mare bucurie pentru întreaga umanitate, și rămâne astfel până la sfârșitul veacurilor.

Nașterea lui Hristos nu ar fi fost posibilă dacă Maica Domnului, cea mai smerită și gingașă dintre toate făpturile, nu ar fi încuviințat și nu și-ar fi exprimat în mod liber disponibilitatea și acceptarea de a-L primi pe Dumnezeu-Fiul ca să se zămislească din pântecele ei. De aceea Nașterea Maicii Domnului este prilej de bucurie și demnă de a fi menționată în calendarul liturgic. Prin venirea ei în lume întrezărim răsărirea și împlinirea făgăduinței venirii lui Mesia.

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este, la fel, o bucurie, pentru că misiunea lui, mandatul primit de la Dumnezeu este legat foarte strâns de viața lui Hristos.

Cele două nașteri, a Maicii Domnului și a Sfântului Ioan Botezătorul sunt vrednice de aducere aminte și de cinstire liturgică pentru că ei și-au legat viețile lor de Hristos. Și-au identificat viețile lor cu Hristos. Nu mai trăiau ei, ci Hristos trăia în viețile lor.

Maica Domnului nu a avut o biografie proprie, nu deținem elemente cronologice legate de viața ei, pentru că aceasta a fost o identificare cu viața lui Hristos. A trăit în foarte multă smerenie și într-o stare de anonimat sfânt.

În Evanghelie avem doar două cuvinte pe care Maica Domnului le-a rostit. Un cuvânt, care s-a constituit într-o cântare ce a intrat în slujba Utreniei, după ce s-a întâlnit cu verișoara sa, Elisabeta; și al doilea cuvânt, rostit la Nunta din Cana Galileii, un îndemn pe care l-a făcut celor prezenți: „să faceți tot ceea ce El vă va spune”.

Ea adâncea în inima ei cuvintele lui Hristos. Inima Maicii Domnului a devenit ca un teasc. Ascundea în inima ei, în tăcere, cuvintele lui Dumnezeu, ca acestea să fie metabolizate și să devină carnea și sângele trupului său.

La fel, Sfântul Ioan Botezătorul și-a identificat viața cu a lui Hristos. Prin smerenie.

Părintele Episcop Ignatie a afirmat că smerenia este nota caracteristică a vieții Sfântului Ioan Botezătorul:

Smerenia este trăsătura comună și dominantă, atât a Maicii Domnului, cât și a Sfântului Ioan Botezătorul.

Nu ne putem identifica propria viață cu a celui de lângă noi decât numai atunci când avem smerenie. Ne „ștergem” pe noi înșine și îl lăsăm pe celălalt să crească și să strălucească în viața noastră. Prin smerenie, conținutul vieții celui de lângă noi devine conținutul vieții noastre.

Sfântul Ioan Botezătorul a fost foarte smerit și sincer față de sine și față de cei din jur. Când contemporanii săi i-au văzut statura duhovnicească și profilul moral excepțional, au avut tentativa de a-l confunda cu Hristos. Îl întrebau dacă nu cumva este el Hristos.

Sfântul Ioan ar fi putut să profite de ignoranța celor care îl apreciau și să le spună că el este Hristos. A fost atât de sincer și smerit încât și-a manifestat foarte corect identitatea: „Eu sunt trimis să pregătesc calea Domnului. Să vă învăț pe voi cum să vă raportați la Mesia, la Cel care a venit în lume să ridice păcatele”.

Pe malul Iordanului, când Hristos S-a apropiat de el, Sfântul Ioan le-a spus celor de față: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii”.

„Eu nu sunt vrednic nici măcar să îi dezleg cureaua încălțămintei lui Hristos”. În mentalitatea vremii, sclavii erau cei care legau curelele sandalelor stăpânilor lor. Sfântul Ioan Botezătorul nu se consideră nici măcar rob al lui Hristos, ci mai prejos decât atât.

El si-a declinat foarte corect identitatea: „Cel care vine după mine a fost înainte de mine”. Mulți nu au înțeles că se referea la faptul că Hristos nu este un simplu om, înzestrat cu puteri taumaturgice, sau cu o minte excepțională, un filosof printre alți filosofi sau un întemeietor de religii printre alți întemeietori de religii. El este însuși Dumnezeu-Fiul, coborât în lume. Este din veșnicie, însă coboară, ia trup omenesc din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, și intră în temporalitate. Rămâne însă, în continuare, Dumnezeu veșnic, deoființă cu Dumnezeu-Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Orice cuvânt al Sfântului Ioan Botezătorul, cu strictă referire la Hristos, este un cuvânt de smerenie. Tot el a spus: „eu trebuie să mă micșorez, iar El trebuie să crească”.

Nu este o întâmplare așezarea acestei sărbători în preajma solstițiului de vară (21 iunie), când zilele încep să scadă, și se mărește noaptea. Sfântul Ioan Botezătorul este ca o zi care se scade, pentru a lăsa să crească Hristos. Nașterea lui Hristos este în apropierea solstițiului de iarnă, când încep să crească zilele și să scadă nopțile, să crească lumina lui Hristos, prin venirea Sa în lume.

«Şi răspunzând, mama lui a zis: Nu! Ci se va chema Ioan. Şi au zis către ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta. Şi au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit. Şi cerând o tăbliţă, el a scris, zicând: Ioan este numele lui. Şi toţi s-au mirat» (Luca 1, 60-63)

Pentru evrei, numele însemna prezență. În latină se spune: „numen prezens”. Când se chema numele unui om, însemna prezența, venirea aceluia. De aceea au fost foarte atenți să îi dea numele pe care l-a primit de la înger. Primindu-l de la înger, însemna că acest nume conținea deja, în sine, misiunea, destinul (nu în sens de soartă, ci de destinație) vieții Sfântului Ioan.

Fiecare nume însemna ceva. Numele de Ioan vine de la ebraicul „Iohanan”, care înseamnă: „Dumnezeu are milă”, „Dumnezeu își revarsă harul Său”. Inclusiv numele părinților Sfântului Ioan au semnificații  care, puse laolaltă, ne dau descrierea evenimentului pe care îl sărbătorim. Zaharia înseamnă, în ebraică: „Dumnezeu și-a adus aminte.” Elisabeta înseamnă: „Dumnezeu a făcut legământ, S-a jurat”.

Zaharia și Elisabeta erau văzuți de comunitate ca oameni nevrednici, căci nu aveau copii. În mentalitatea poporului evreu a nu avea copii coincidea cu un blestem, cu faptul că nu sunt vrednici.

Venirea unui copil presupunea o mare binecuvântare. „Dumnezeu și-a adus aminte” de faptul că aceștia sunt vrednici de un miracol - de zămislirea lui Ioan Botezătorul. „Domnul își ține legământul” cu această familie sfântă, venind pe lume Sfântul Ioan.

Să interiorizăm la nivelul vieții noastre modalitatea de raportare a Sfântului Ioan față de Hristos: smerenia!

Un om smerit nu se justifică niciodată. Este un indiciu. Când vom întâlni un om care se justifică tot timpul, este clar că în inima lui sălășluiește mândria. La fel, un om care viclenește, care este mincinos, se hrănește din mândrie, nu este un om smerit. Smerenia este arta de a fi la locul tău.

Ultimele articole