Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Ciprian Tacu, părintele protopop Vasile Lăiu și părintele paroh Laurențiu Cozma.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a explicat de ce Mântuitorul Hristos i-a numit „necredincioși și suciți” pe cei care erau de față când l-a vindecat pe copilul demonizat:

«Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi sucit, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine» (Matei 17, 17)

Pericopa evanghelică ne pune spre reflecție  conținutul unei minuni pe care a săvârșit-o Domnul Hristos cu un copil bolnav. Sfântul Evanghelist Matei îl numește „lunatic” – probabil că crizele acestei boli se manifestau în funcție de fazele lunii. Sfântul Evanghelist Marcu ni-l descrie pe acest copil ca fiind extrem de bolnav, cu manifestări care erau cumplite pentru cei ce îl vedeau.

Tatăl din această Evanghelie era un om de o smerenie și o durere extraordinară. Când L-a întâlnit pe Hristos, a căzut în genunchi, cerându-I să fie vindecat fiul -pe care I l-a descris Domnului așa cum noi, când mergem la medic, încercăm să-i spunem simptomele și reacțiile pe care le are corpul nostru, la boala pe care o avem.

Nu ne putem închipui cât de dramatic era pentru acest tată să-și descrie propriul fiu, într-o manieră de nerecunoscut. El îi spune lui Hristos că ori de câte ori avea copilul momente de criză, de chin cumplit asupra trupului, se arunca la pământ, făcea spume la gură, scrâșnea din dinți și înțepenea instantaneu.

Ucenicii îl întreabă pe Hristos de ce ei nu au putut să scoată acest duh necurat și să-l vindece pe copilul care se manifesta într-o manieră atât de îngrozitoare. Fiul lui Dumnezeu le răspunde că acest soi de demoni nu ies decât numai prin rugăciune și post.

Înainte de a le răspunde ucenicilor la această întrebare îngrijorare (că nu mai au puterea de a scoate duhurile necurate), Hristos le spune celor care erau prezenți un cuvânt de dojană: „O, neam necredincios şi sucit (într-o traducere mai fidelă – adică complicat, extrem de dificil), până când vă voi răbda pe voi (cei care vă găsiți într-o asemenea stare de necredință și de sucire – întotdeauna vedeți lucrurile în alt mod decât sunt ele, în desfășurarea lor obiectivă)?”.

De ce Domnul Hristos li s-a adresat în felul acesta, punând, ca un medic desăvârșit, acest diagnostic? De ce le-a spus contemporanilor Săi că sunt necredincioși și suciți – nu atât îndărătnici (îndărătnicia este mai fină, nu atât de gravă ca faptul de a fi un om sucit)?

Le-a spus acest lucru pentru că fariseii și cărturarii – oamenii de vază ai poporului evreu – căutau, cu orice preț, în orice situație, să deturneze cuvintele și acțiunile lui Hristos, dându-le o conotație pe care acestea nu le-ar putea avea niciodată. Erau invenții ale minții lor, o „făcătură” (am spune noi, într-o exprimare populară) a unor suflete cuprinse de invidie și răutate, care căutau, cu orice preț, să-și găsească o victimă pe care să o batjocorească și să o discrediteze.

Ei căutau – așa cum se spune într-o expresie biblică – «să-L prindă în cuvânt» pe Hristos, să-L găsească cu o mică greșeală pe care să o exploateze și să dovedească că ei au dreptate.

Aceasta este tipologia omului sucit (complicat): pândește întotdeauna o mică formă de șchiopătare, o ezitare, pe care o „pescuiește”, o exagerează, și ne-o trântește în nas, pentru a ne dovedi că greșim iremediabil și de neiertat.

Vremurile pe care le trăim noi, astăzi, se identifică cu „diagnosticul”, pe care l-a pus Domnul Hristos celor care Îi erau contemporani. Societatea în care trăim este numită, în termeni tehnici, o societate „post-adevăr” (dincolo de adevăr).

Astăzi nu mai contează obiectivitatea faptelor - faptele în sine -, din care putem extrage adevărul; nu mai contează nici măcar adevărul obiectiv; ci este esențială emoția sau interpretarea pe care noi o dăm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

Preasfinția Sa a arătat care sunt caracteristicile unei societăți „post-adevăr”:

Societate „post-adevăr” înseamnă, de fapt, că prevalează „adevărul” fiecărui om, iar un om sucit (încâlcit) la minte are întotdeauna propria lui interpretare la situații, fapte sau realități pe care le vedem că se desfășoară exact așa cum sunt ele, nu cum încercă să le dea o anumită semnificație.

Această modalitate de a suci adevărul și de a-l perverti, încât nu-l mai poate recunoaște nimeni, este extrem de prezentă, mai ales pe rețelele de socializare (social media).

Este suficient ca cineva să greșească, să facă o faptă reprobabilă  (însă această faptă nu mai este relatată exact cum s-a petrecut sau cum a trăit-o subiectul ei, ci i se dă o interpretare – se „brodează” ceva pe lângă acea întâmplare negativă, care să fie mult mai grav), și oamenii nu mai sunt atenți la ceea ce s-a întâmplat, în sine, ci la povestea spusă pe lângă acel fapt obiectiv.

Nu mai este nimeni atent să te asculte, să fie atent la punctul tău de vedere, cum ai trăit tu acel moment dificil din viața ta, ci toți se vor „hrăni” cu povestea țesută în jurul acelei situații și vor rămâne cu minciunile „orchestrate” încât să devină convingătoare. Aceste minciuni sunt „rostogolite” în spațiul public și, prin efectul bulgărului de zăpadă, nu le mai poți opri.

Este de ajuns un singur cuvânt, ca să schimbe întreaga perspectivă a unei realități care s-a consumat.

De pildă, a fost acel eveniment nefericit, numit „Colectiv”, la care au murit foarte mulți tineri. A fost suficient ca atenția să fie deturnată de pe modul cum s-au desfășurat, în mod obiectiv, lucrurile. Tragedia din acea noapte a fost deturnată înspre Biserică.

Povestea a plecat de la faptul că Părintele Patriarh nu a fost prezent, ca să spună o rugăciune, în comparație cu Arhiepiscopul romano-catolic din București, care s-a dus să facă o rugăciune.

Centrul de greutate nu a mai căzut pe tragedia vieții acelor tineri și pe faptul că acel club funcționa fără avizele necesare, încât erau puse în pericol viețile multor tineri, ci pe faptul că Părintele Patriarh nu a fost acolo. Și, astfel, s-a declanșat un torent de ură și dispreț față de Biserică, de parcă Biserica se ocupă de avizele pentru ca o clădire să devină funcționabilă pentru a-și putea desfășura oamenii activitatea.

A fost suficient ca cineva să încropească o minciună – că Biserica este vinovată de ceea ce s-a întâmplat acolo, și nu iresponsabilitatea celor care dețineau acel club, și puneau în pericol viețile tinerilor. Era mai „relevant” că nu a fost Patriarhul la rugăciune, ci s-a dus a doua zi, decât faptul că acea clădire nu funcționa cum trebuie.

Toată lumea va rămâne cu această imagine – că Părintele Patriarh nu a fost  imediat, să spună o rugăciune, în locul în care foarte mulți tineri și-au pierdut viața.

Ce a contat? Interpretarea, filosofia, povestea, nu adevărul în sine, al faptelor tragice care s-au petrecut acolo, de pe urma cărora au murit atâția tineri.

Pot fi nenumărate exemple, în jurul cărora se „brodează” o poveste de felul acesta. Aceasta este societatea „post-adevăr”.

Părintele Episcop Ignatie i-a îndemnat pe cei prezenți să cultive discernământul în privința informațiilor care vin înspre noi:

Cuvântul lui Hristos se referă și la noi, cei de astăzi, care sucim adevărul. Se colportează și sunt propagate foarte multe minciuni, pe care nu le putem opri, ci se rostogolesc pe rețelele de socializare.

Din păcate, noi nu discernem, nu avem reflexul de a primi o informație și să ne întrebăm: „Oare chiar așa este?”. Dacă auzim versiunea celui în cauză (care a trăit evenimentul prezentat deformat), tendința noastră este să spunem: „E normal să se disculpe, doar n-o să spună că e vinovat” când, de fapt, omul chiar spune adevărul, dar noi nu-l credem.

Suntem atât de intoxicați de minciuna și interpretarea din jurul acelei situații care s-a întâmplat, încât omul poate să spună adevărul, și nu-l vom crede, ci îl vom suspecta, îl vom incrimina că are ceva ascuns. Bietul om nu mai are ce să facă, decât să rămână cu propriul său adevăr, pe care îl trăiește. Se chinuie să dovedească că acela este adevărul, nu ceea ce i se pare în mintea celui de lângă el, care este „înglodat” în propriile lui interpretări, foarte subiective.

Cuvântul lui Hristos, în care cei care au fost de față la minunea vindecării lunaticului, sunt numiți «necredincioși și suciți», este extrem de actual, pentru că trăim într-o societate care tinde să fie necredincioasă, să abolească, să discrediteze valorile morale – credința, Evanghelia, familia, Biserica, iubirea de patrie – și să le smulgă din trupul societății, să discrediteze adevărul – să-l sucească, colportând minciunile.

Din păcate, noi dăm crezare minciunilor, intrăm în capcana acestora, când sunt țesute în jurul unor realități care s-au consumat obiectiv, și credem, mai degrabă, povestea spusă de cineva care are intenții rele, decât faptul în sine, așa cum s-a consumat.

Ar trebui să reflectăm mai mult asupra acestui cuvânt, pentru că ne este adresat și nouă, celor de astăzi, care trăim în secolul XXI – un neam pe cale de a deveni necredincios, și care deja este sucit în a prezenta adevărul, în a da crezare unui fapt în sine, exact așa cum s-a consumat el.

Hristos să ne întărească credința și să ne dea capacitatea de a ne raporta întotdeauna la adevărul obiectiv, nu la cel pe care vrem noi să-l impunem celor din jurul nostru.

Atunci când vedem că se propagă ceva pe rețelele de socializare, ar fi minunat să nu primim cu naivitate tot ceea ce ni se oferă, ci să ne punem și un semn de întrebare, să manifestăm puțin scepticism.

Cu prilejul acestei slujiri în Parohia „Sfinții Trei Ierarhi”, Părintele Episcop Ignatie a sfințit catapeteasma sfântului locaș și a binecuvântat lucrările de înfrumusețare de la interiorul și exteriorul bisericii. De asemenea, a fost sfințit și complexul parohial compus din casă de prăznuire și capelă mortuară, care l-a primit ca ocrotitor pe Sfântul Arhidiacon Laurențiu.