În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre profilul spiritual al Sfântului Nicolae, caracterizat prin virtuți deosebit de necesare omului contemporan:

«Cine este, între voi, înțelept și priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândețea înțelepciunii» (Iacov 3, 13)

Memoria liturgică a zilei de astăzi ni-l pune spre pomenire pe unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe – Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.

Ne aducem aminte, de la orele de limba română, că, atunci când citeam un roman, profesorul ne cerea să facem o caracterizare a personajului principal. Fiecare dintre noi căutam, cum ne pricepeam mai bine, în funcție de cât de mult am asimilat ceea ce am citit sau am înțeles, să scoatem în evidență anumite trăsături dominante ale personajului caracterizat.

În slujbele Bisericii noastre, imnografii ne-au lăsat deja un text, care surprinde, în câteva cuvinte, trăsăturile dominante ale sfântului sau ale sfinților pe care îi sărbătorim. Acest text poartă denumirea generică de „tropar”, și îl auzim repetat de mai multe ori, pe parcursul slujbei Vecerniei, Utreniei sau Sfintei Liturghii, tocmai pentru că sintetizează trăsăturile sfinților pe care îi prăznuim.

Troparul Sfântului Ierarh Nicolae este foarte cunoscut:

„Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”

Limba greacă, în care a fost scris acest tropar, ne ajută să înțelegem și mai profund trăsăturile dominante ale personalității Sfântului Ierarh Nicolae. În limba română, multe dintre textele liturgice nu sunt traduse într-o deplină conformitate și concordanță cu termenii din limba greacă, așa cum este și cazul troparului Sfântului Ierarh Nicolae.

Într-o traducere mai fidelă, acest tropar ar suna în felul următor:

„Îndreptar al credinței”, adică „model al credinței” – în limba greacă este folosit cuvântul „canon”. În vechime, canonul era un instrument care ne ajuta să măsurăm lucrurile și să ne raportăm la acelea, pentru ca suprafețele pe care ne propuneam să le construim să fie cât mai exacte. Cu alte cuvinte, canonul era o unitate de măsură, un reper pentru constructori.

Sfântul Ierarh Nicolae este mai mult decât un îndreptător, este un model (un dreptar, o referință, un reper) al credinței, pentru că, așa cum știm din biografia sa, a apărat autenticitatea și acuratețea credinței, în fața provocărilor ereziei ariene, care contesta dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu.

„...Icoană (chip) a blândeții, învățător al stăpânirii de sine (mai mult decât înfrânarea) te-a arătat pe tine turmei tale adevărul faptelor (mult mai mult decât al lucrurilor)...”

Sfântul Ierarh Nicolae este numit „icoană a blândeții”. Cuvântul folosit în limba greacă pentru blândețe, nu este neapărat opusul asprimii. Prin acest cuvânt înțelegem nu numai blândețe, ci și o anumită formă de gingășie, de delicatețe și bunătate. Sfântul Ierarh Nicolae este perceput în conștiințele noastre ca „sfânt al bunătății, al gingășiei”.

Din păcate, noi trăim într-o lume foarte agresivă, în care ne pierdem foarte repede cumpătul, ne enervăm și ne agităm extraordinar de repede. Foarte rar mai găsim oameni care să aibă acea așezare și delicatețe de a se raporta cum se cuvine la cei din jur – să stea și să fie atenți la mișcările sufletului, la universul lăuntric al semenului.

Noi am vrea ca toți ceilalți să fie după chipul și asemănarea noastră, și de aceea intrăm în coliziune. Nu facem minimul efort de a călători în sufletul celui de lângă noi, care nu poate fi copia noastră fidelă (clona noastră), încât să avem pretenția ca el să gândească, să se comporte sau să simtă ca noi.

Noblețea interioară ne învață să ținem cont de modul cum este croit sufletește cineva – are și el propria mentalitate, propria personalitate, nu una care să strivească, ci una care face parte din modul cum Dumnezeu ne-a gândit, atât de diferiți. Aceasta este frumusețea lumii – toți suntem unici, atât de diferiți, iar acest lucru conferă foarte multă frumusețe relațiilor dintre noi.

Avem foarte mare nevoie de acest lucru. Ne lipsește delicatețea, această formă de aristocrație spirituală. Dacă cineva nu corespunde cerințelor noastre, mentalității sau pretențiilor noastre, noi ripostăm, ne enervăm, nu avem răbdare nici măcar nu-l ascultăm pe cel de lângă noi, ci plecăm și îl lăsăm să vorbească singur. Un asemenea comportament trădează faptul că sufletul este bolnav, că suferă de mândrie, de răutate și, mai ales, de lipsă de răbdare.

Sfântul Ierarh Nicolae este numit, atât de sugestiv, „icoană a blândeții”, care este mult mai mult decât un chip al blândeții. Noi ne raportăm la o icoană cu cinstire, ca la ceva sfânt.

Din păcate, noi nu mai reușim să punem în lucrare toate aceste trăsături – blândețea, delicatețea, noblețea.

Preasfinția Sa a vorbit și despre puterea auto-controlului, virtute care are drept fundament smerenia:

A doua trăsătură a Sfântului Ierarh Nicolae, amintită în tropar, este cea de dascăl (învățător) al stăpânirii de sine (al auto-controlului). Stăpânirea de sine este o mare artă și o mare virtute, care are drept combustibil smerenia.

Omul mândru nu reușește niciodată să se stăpânească pe sine însuși, în schimb vrea să-i domine pe alții. Vrea să-i stăpânească pe ceilalți și se comportă ca un dictator, însă nu reușește să-și pună propria fire într-o anumită așezare.

De aceea, despre oamenii mândri (orgolioși) se spune că sunt victimele propriilor lor firi. Ei nu sunt în stare să se stăpânească, și dacă ceva din exterior îi ațâță, fac prăpăd în jurul lor.

Fiecare dintre noi am întâlnit un asemenea personaj, în preajma căruia este foarte greu să trăim, aproape imposibil. Un om care ne domină, care este permanent nemulțumit, care are mereu pretenții, indiferent cât de mult ne-am smeri în fața lui și cât de mult i ne-am dărui, nimic nu poate să-l satisfacă sufletește – va fi permanent într-o stare de agitație, de nervozitate, care ne dă și nouă un plus de stres.

Rar găsim oameni care să aibă cumpătare și stăpânire de sine. Aceia sunt oameni care trăiesc mai mult înlăuntrul lor, decât în exterior.

Noi trăim într-o lume – suntem parte din ea, nu o demonizăm –, în care suntem invitați să ne exteriorizăm tot timpul, să trăim în exterior, fără să intrăm puțin și înlăuntrul nostru.

Omul interiorizat, care este conștient de ceea ce se întâmplă în sinea sa, are capacitatea extraordinară de a se stăpâni pe sine însuși.

În vorbirea colocvială, când cineva își iese din fire, noi spunem că nu a putut să se stăpânească. Sau noi înșine, după o criză de nervi, ne vom cere iertare, spunând că nu am reușit să ne stăpânim și am vorbit ceea ce nu se cuvenea.

Omul care nu poate să se stăpânească pe sine însuși este permanent un pachet de nervi, pregătit să explodeze și să-i tulbure pe cei din jurul său.

Sfântul Ierarh Nicolae, un sfânt atât de minunat și discret, în același timp, ne învață – așa cum a consemnat imnograful atât de sugestiv și de frumos – că este necesar, cu atât mai mult în lumea în care noi trăim, să deprindem blândețea, ca expresie a unei delicateți, și  aristocrații sufletești.

Sfântul Apostol Iacov numește această stare „blândețea înțelepciunii” –, omul înțelept este întotdeauna blând. Omul prost și mândru (plin de sine) este întotdeauna nervos și crizat.

De asemenea, Sfântul Ierarh Nicolae ne învață să ne stăpânim pe noi înșine. Acest lucru devine posibil, dacă deprindem smerenia.