Din soborul slujitorilor au făcut parte şi părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, părintele protopop Vasile Lăiu şi părintele stareţ, protosinghelul Euharist Micu.

În omilia rostită, Părintele Episcop Ignatie a vorbit, pentru început, despre motivul pentru care, în Săptămâna Luminată, avem şi o sărbătoare dedicată Maicii Domnului:

„Această sărbătoare este dedicată celei mai curate şi smerite făpturi pe care Dumnezeu le-a creat. Maica Domnului este cea care L-a adus pe Dumnezeu-Omul printre oameni. Prin ea am avut putinţa de a cunoaşte ce înseamnă întruparea Iubirii lui Dumnezeu, venirea Luminii celei adevărate şi fiinţiale în valea aceasta a întunericului şi a plângerii.

De ce în Săptămâna Luminată este o zi dedicată Maicii Domnului?

Maica Domnului este numită, în slujbele liturgice, Maica Luminii, adică Maica lui Dumnezeu-Omul, care S-a numit pe Sine Lumina lumii. Toţi cei care vor crede în această lumină nu vor mai umbla în întuneric şi nu vor mai face faptele întunericului. Ori de câte ori căutăm să Îl primim pe Hristos în viaţa noastră nu facem altceva decât să permanentizăm lumina harului pe care am primit-o în Taina Sfântului Botez. Prin Sfânta Împărtăşanie noi menţinem vie flacăra luminii dumnezeieşti pe care am primit-o în dar.”

În continuare, Ierarhul Huşilor a arătat că, în Sfânta Scriptură, sunt păstrate doar trei momente în care Sfânta Fecioară Maria vorbeşte, prezenţa sa fiind caracterizată de foarte multă discreţie:

„Suntem invitaţi să devenim lumină, iar Maica Domnului, prin viaţa ei, ne ajută cum să devenim lumină. În Evanghelie ni se spune că Maica Domnului „tăcea şi păstra cuvintele lui Hristos în inima ei”. Dacă ne asumăm acest detaliu din viaţa Maicii Domnului, atunci vom deveni şi noi oameni de lumină. Prezenţa Maicii Domnului în Sfânta Scriptură este una de mare discreţie.”

Totodată, Preasfinţitul Părinte Ignatie a vorbit despre virtutea tăcerii şi a discreţiei, într-o lume în care există foarte mult zgomot:

„Este extraordinar de actuală pilda vieţii Maicii Domnului. Trăim într-o lume în care asistăm la o inflaţie a cuvântului. Vorbim foarte mult, însă facem extrem de puţin. Cu cât un om vorbeşte mai mult, cu atât să avem convingerea că este un om lipsit de înţelepciune. Omul care tace, întâi naşte cuvintele în inima sa şi chibzuieşte foarte bine când să le rostească. Omul care tace, ştie exact când să vorbească. Cel care vorbeşte foarte mult devine un om indiscret, un om care pătrunde în vieţile celorlalţi, nu ştie să ţină la confidenţialitatea unor lucruri pe care le aude. Nu este un om de înţelepciune, nu te poţi bizui pe el. Omul care vorbeşte foarte mult este un om rece la suflet, căci prin multa vorbire risipeşte căldura sufletului său. Când vorbeşti foarte mult, nu ştii să-l respecţi pe cel de lângă tine, pui pe seama lui cuvinte şi lucruri pe care niciodată nu le-a gândit. Acesta este profilul omului care vorbeşte foarte mult.

Omul care tace este un om care, în primul rând, vorbeşte cu Dumnezeu. Nu are timp să vorbească cu oamenii. Este un om care adânceşte în sine o linişte şi o pace pe care o simţi fără să fie nevoie să grăiască ceva. Dacă tăcerea omului sfânt nu vorbeşte, oricât ar predica de frumos, tot în zadar va rosti acele cuvinte.”

Ierarhul Huşilor a arătat că Maica Domnului este o prezenţă constantă în viaţa celor care i se roagă:

„De la Maica Domnului învăţăm, în această zi de sărbătoare, să tăcem. Sunt mult mai multe multe momentele în care ar trebui să tăcem decât în cele în care ar trebui să vorbim. Omul care tace, face faptele bune în foarte multă discreţie, nu face caz de virtuţile şi calităţile pe care le are. Aşa lucrează şi Maica Domnului în vieţile noastre, smerit, discret şi cu multă tăcere. Toţi simţim ajutorul ei, mai ales în momentele de cumpănă.”

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Varsanufie,  vieţuitor al Mănăstirii Bujoreni.