Joi, 15 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, în Parohia Șendreni, Protopopiatul Hârlău. Ierarhul Hușilor a sfințit cu acest prilej Icoana Maicii Domnului Pantanassa.

În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Ignatie a explicat cuvintele Mântuitorului: «Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine». (Luca 7, 23):

„Acest cuvânt al lui Hristos este extrem de actual. În general, noi înțelegem prin fericire o stare de plinătate sufletească, când ne propunem ceva și ajungem să devenim beneficiarii acelui lucru.

Suntem fericiți când trecem printr-un examen, suntem fericiți când trecem peste o situație limită, suntem fericiți când cei de lângă noi ne iubesc, suntem fericiți când simțim că suntem realizați din punct de vedere profesional. Sunt atâtea momente pe care le percepem ca stări de fericire, de bucurie.

Din tot acest evantai de stări de fericire lipsește una singură, cea pe care ne-o amintește Domnul Hristos. Atunci când noi nu ne smintim întru El, putem fi oameni fericiți.

Toate celelalte stări de fericire amintite sunt binecuvântate de Dumnezeu și sunt pentru noi o mare bucurie, însă sunt trecătoare. Nu suntem siguri pe nici una dintre ele: nici pe sănătatea noastră, nici pe ceea ce deținem material, nici pe inteligența noastră, nici pe dragostea celor din jur. Nimic din cele enumerate nu sunt veșnice.

Adevărata fericire este cea pe care ne-o dă Hristos. Când inima noastră este plină de El, când noi ajungem la convingerea lăuntrică că Hristos este sensul vieții noastre și că nimic nu este mai important decât El, atunci putem spune cu adevărat că s-a instalat în noi starea de fericire, pe care o identificăm cu bucuria, cu liniștea, cu starea de așezare, de armonie interioară”.

Preasfinția Sa a explicat ce înseamnă a «te sminti» de cineva:

„În limbajul popular, verbul «a sminti» are și o altă conotație: a muta un lucru sau un obiect dintr-un loc al lui propriu.  

Când vorbim de o situație care «ne-a smintit», este ca și cum cineva ne-ar scoate dintr-o stare de așezare lăuntrică și ne-ar muta în altă parte. Atunci simțim în sufletul nostru tulburare.

Când cineva ne jignește, când ne calomniază sau ne adresează un cuvânt nepotrivit, ne smintim de acel om. Comportamentul lui ne scoate din noi înșine și parcă ne mută în alt loc, care ne este străin. Ne tulburăm și lucrurile par că nu mai funcționează cum ar trebui. La fel se referă și Hristos, când ne spune să nu ne smintim de El.

A te sminti de Hristos înseamnă a-I contesta identitatea, a nu-I înțelege mesajul, a nu-I înțelege cuvintele, trăirea și jertfa Lui.

Sunt atâția care Îl contestă pe Dumnezeu, chiar dacă ei se declară atei. Dacă ar fi consecvenți cu ei înșiși, nu ar trebui să se războiască cu ceva care, în mentalitatea lor, nu există. Este un nonsens să te lupți cu cineva care nu există.

De fapt, cei care nu împărtășesc învățătura Bisericii, mesajul Evangheliei, sunt chinuiți. Această stare de chin interior o transmit și în afară. De aceea se năpustesc cu atâta vehemență, răutate și ură față de cei care cred.

Un om care nu Îl are pe Dumnezeu în viața sa, oricât de bine instalat ar fi din punct de vedere material, nu este un om fericit. Chiar dacă  nu recunoaște și nu are  puterea să spună acest lucru.

Dumnezeu este singura realitate care ne poate da, cu adevărat, o stare de plinătate, de liniște și de fericire”.

Totodată, Preasfinția Sa a insistat asupra faptului că adevărata mărturisire se face prin faptele credinței, mai puțin prin vorbe:

„Astăzi sunt mulți care se smintesc de cuvintele lui Hristos și Îl calomniază, Îl batjocoresc pe El și credința Bisericii. Nouă nu ne rămâne decât să fim martori ai lui Hristos Cel răstignit și înviat.

Să dăm mărturie despre credința noastră în Hristos. Această mărturie nu ar trebui să se axeze atât pe vorbe, pe declarații și polemică, cât pe modul nostru de viețuire. Când cineva ne vede cum ne comportăm, cum ne raportăm față de cei din jur, cum ne-am asumat cuvântul lui Hristos, să spună: «uite cum trăiesc creștinii și cât sunt de buni».

Un Părinte al Bisericii ne spune că starea de curăție a unui om se măsoară prin iubirea și înțelegerea pe care o manifestă față de cei neputincioși și păcătoși.

Câți dintre noi am putea spune că suntem curați în felul acesta?

Aceasta este adevărata mărturie pe care trebuie să o dăm într-o lume care a abdicat și renunță la valorile Evangheliei. Să fim noi înșine o «Evanghelie întrupată», o «Scriptură vie».

Oricât de mult ne-am strădui să dăm o mărturie despre credința noastră prin cuvinte, care nu sunt acoperite de viață, nu vom convinge pe nimeni.

Sminteala vine, de multe ori, din neînțelegere, din imaturitate spirituală, din pripire, din «ne-croiala» sufletului. Avem tendința de a judeca, de a ne uita la aparențe și de a nu fi atenți la ceea ce se află cu adevărat în adâncul inimii omului”.

Ultimele articole