Întâlnirea, prezidată de Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie, a avut loc în sala de ședințe a Protopopiatului Vaslui, după ce, în prima parte a zilei, toți cei prezenți au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Ierarhul Hușilor în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Mare Mucenic Mina” din municipiul Vaslui.

Tema conferinței s-a intitulat „Rugăciunea în viața preotului: întâlnire continuă și cunoaștere a Celui slujit”, încadrându-se în tematica „Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și a „Anului comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.

Cu această ocazie, Părintele Episcop Ignatie a prezentat pe scurt și a oferit tuturor preoților prezenți câte un exemplar din volumul  „Sfântul Grigorie Palama și teologia energiilor necreate” abia apărut la cunoscuta Editură Spandugino, în parteneriat cu Editura Horeb a Episcopiei Hușilor, al cărui autor este.

În deschiderea întâlnirii, Preasfinția Sa a vorbit despre relevanța pe care o are rugăciunea în viața cotidiană a creștinilor, în general, și a preoților, în special:

Atunci când ne gândim ce înseamnă rugăciunea în viața noastră, o definiție extrem de vie și inedită găsim la Sfântul Grigorie Sinaitul în Filocalia, volumul 7: „Rugăciunea este Dumnezeu care lucrează toate în toți”. Cu alte cuvinte, când ne rugăm, Dumnezeu Însuși este în viața noastră. Este mai mult decât definiția că „rugăciunea este convorbirea noastră cu Dumnezeu”.

Lucrarea cardinală a vieții preotului este rugăciunea. Dacă toate celelalte, care țin de partea edilitară și administrativă, nu poartă un duh de rugăciune, devenim simpli manageri ai unor entități de cult. Chemarea noastră este să ne adâncim cât mai mult în rugăciune. Sfinții Părinți ne ajută să deprindem taina rugăciunii.

Ne întrebăm ce ar trebui să facem ca rugăciunea noastră să fie una profundă, ca în felul acesta noi nu numai să avem rugăciunea, ci să devenim rugăciune.

Sfântul Grigorie Palama ne spune care este sursa care poate să instaureze în viața noastră un duh aparte de rugăciune: „lacrima aceasta de Dumnezeu iubitoare și folositoare a pocăinței întraripează rugăciunea, după cuvintele Părinților, luminează ochii minții, când e unită cu rugăciunea, păstrează harul din baia dumnezeiască, după Grigorie Teologul, iar de se pierde, îl readuce. De aceea este și se numește a doua baie a sfintei renașteri și al doilea botez dumnezeiesc, care e mai dureros, dar nu mai mic decât cel dinainte, ba chiar mai mare, cum a declarat unul din Părinți, zicând că izvorul lacrimilor după Botez e mai mare decât Botezul”.

Starea de pocăință a omului este cea care ajută cu adevărat și întraripează rugăciunea. Acolo unde nu există pocăință – asumare a păcatelor noastre – nu poate fi vindecare.

„Ceea ce nu este asumat, nu poate fi vindecat”, ne spune Sf Grigorie Teologul.

Pocăința înseamnă asumare. Pocăința este premisa, punctul de decolare a ceea ce numim taina rugăciunii.

Nu este întâmplător că în seculul XXI Biserica noastră dedică un an rugăciunii. Există o tendință a omului de azi în privința dezvoltării personale,  întâlnim conceptul de mindfulness. În toate tratatele care furnizează remedii în privința stării de anxietate, de depresie și neliniște, este recomandată meditația sau starea de mindfulness - pe care noi o numim trezvie.

Noi avem, în Filocalie, adevărul că gândurile omului au înrâurire asupra trupului. Psihologii recomandă momentele  de meditație, de purificare a gândurilor. Noi avem aceste instrumente în textele filocalice. În textele patristice ni se vorbește atât de des despre rugăciune, despre meditație, despre gânduri. Oamenii de știință confirmă ceea ce noi avem, de sute de ani, în Filocalie.

Pentru a avea o rugăciune intensă, trebuie să avem drept fundament pocăința.

Paul Evdokimov în lucrarea „Rugăciunea în Biserica de Răsărit”, spune: „Într-o perioadă de inflație verbală, care nu face decât să agraveze urâta singurătate, numai omul păcii rugătoare poate să mai vorbească celorlalți, să arate cuvântul chip, privirea devenită prezență. Tăcerea omului rugător va vorbi acolo unde predica nu mai acționează. Taina sa îl va face atent ca o revelație devenită accesibilă. Chiar când vorbește, omul rugător, cel care cunoaște pacea, găsește cu ușurință prospețimea feciorelnică a fiecărui cuvânt rostit. Răspunsul său la întrebările despre viață sau despre moarte vine ca un «Amin» al rugăciunii sale continue”.

A urmat apoi referatul tematic, susținut de părintele Mihai Miron, de la Parohia Ivănești, și discuții pe marginea acestuia.

Partea a doua a întâlnirii a fost rezervată dialogului dintre ierarh și preoți pe teme de actualitate pastorală, în special asupra conștientizării rolului pe care este necesar să îl ocupe Sfânta Împărtășanie în viața creștinilor.

De asemenea, părintele Vasile Pârcălabu, fost paroh al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Vaslui, în prezent pensionar, a prezentat Monografia Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Vaslui și a oferit câte un exemplar celor prezenți.