În ziua de 9 februarie 2016, la Reşedinţa mitropolitană din Iaşi, s-a întrunit, în şedinţă de lucru, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan. La sinod au mai participat IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe subiecte referitoare la viaţa bisericească din Moldova, care sunt de competenţa Sinodului mitropolitan. Între subiectele abordate în această şedinţă au fost şi următoarele:
- analiza unor propuneri de canonizare a unor personalităţi bisericeşti ce au vieţuit în zona Moldovei;
- aprobarea unei proceduri privind modalitatea de susţinere a gradului I în preoţie;
- o analiză a modului în care se raportează credincioşii, mai ales cei tineri, la activităţile unor instituţii bisericeşti, precum şi o evaluare a nevoii de implicare a Bisericii în viaţa societăţii;
- o informare privind noile reglementări ale Codului fiscal referitoare la modificările fiscale aplicabile cultelor recunoscute din România;
- evaluarea unor activităţi misionare desfăşurate pe cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi a raportului anual privind activităţile Asociaţiei „Oastea Domnului“ în cele patru eparhii din Moldova.
De asemenea, în aceeaşi şedinţă, au mai fost abordate şi unele propuneri de ordin patrimonial, respectiv au mai fost analizate şi unele aspecte disciplinare. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor)