În Sinaxarul Bisericii noastre este consemnată la data de 7 iulie, ziua martiriului Sfintei Chiriachi. O sfântă, martiră pentru credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, Cel mort şi înviat, care a avut curajul de a înfrunta păgânătatea, întunericul, compromisul, duplicitatea, şi a pecetlui, cu preţul propriei vieţi pământeşti, trecătoare, credinţa în Mântuitorul Hristos.

Poate pentru foarte mulţi conaţionali, sfânta este puţin cunoscută, dar prezenţa ei, la Catedrala Episcopală din Huşi, de peste 250 de ani, ne îndeamnă să facem cunoscută viaţa, pătimirea, dar, mai ales, biruinţa ei, asupra morţii şi uitării, comune oamenilor.

Născută din părinţi creştini, în Asia Mică, ca răsplată a rugăciunii lor către Dumnezeu, pentru că a văzut lumina zilei în zi de duminică, a primit numele Chiriachi, substantivul plural desemnând, în limba elină, ziua Învierii, ziua care, pentru creştini, este odihnă şi lucrare a celor pentru suflet. Tinereţea şi viaţa ei, plină de virtute şi dragoste creştină, a dus-o în conflict cu autorităţile păgâne ale Imperiului roman. Întrucât cel mai mare şi perfid persecutor al Bisericii, împăratul Diocleţian (284 -305), a pornit o sângeroasă şi de neimaginat luptă împotriva ei, mulţi creştini primind cununa nepieritoare a martirajului, şi Sfânta Chiriachi, pentru credinţa în Domnul cel mort şi înviat, s-a învrednicit de a se socoti împreună cu cei ce „şi-au spălat hainele lor şi care stau neîncetat, slujind şi bucurându-se de slava cea cerească” (Apocalipsa 7, 14-17).

Martiriul sfintei ne arată puterea credinţei şi biruinţa ei. O tânără îşi asumă curajul, şi, în faţa autorităţilor păgâne, mărturiseşte, curajoasă, că aparţine lui Hristos, că este creştină, că viaţa această pământească şi favorurile trecătoare şi înşelătoare, nu pot fi, niciodată, comparate cu dobândirea vieţii veşnice, pe care o dăruieşte Mântuitorul Hristos tuturor celor ce cred în El, şi-L mărturisesc. Sfârşitul vieţii ei a întors mulţi păgâni, cerând să devină creştini. Şi astfel, o lumină ce strălucea pe acest pământ, a luat, în ceruri, şi alte lumini, care nu încetează a străluci de-a lungul veacurilor. Aceasta, în câteva cuvinte despre viaţa sfintei mari martire a lui Hristos, fericita Chiriachi.

Aici, la Catedrala Episcopală din Huşi, se află mâna stângă a acestei sfinte, care, în fiecare zi, răspândeşte mireasmă ce îndeamnă la revenirea în sine, la apropiere şi împăcare cu Dumnezeu, a tuturor celor care caută odihna şi liniştea sufletească, într-o lume foarte zbuciumată şi bulversată.

În perioada anilor 1781-1791, a păstorit în scaunul episcopal, vrednicul, transilvănean de origine, Iacov Stamati, care a zidit actualul palat episcopal, dar care a primit şi parte din sfintele moaşte ale Sfintei Chiriachi.

Spre sfârşitul secolului XVIII, o parte din moaştele Sfintei Chirachi, respectiv mâna dreaptă, se află în posesia arhimandritului Meletie Ghica, călugăr şi vieţuitor al Marii Lavre, din Muntele Athos. Mai înainte fusese stareţ al unei mănăstiri din Bucovina, după anul 1774, când această parte de ţară a fost încorporată în Imperiul austro-ungar, pleacă şi se stabileşte la Muntele Athos. Nu ştim de unde a intrat în posesia sfintelor moaşte, însă, într-un testament, scris de propria mână, aminteşte de existenţa lor, pe care, în cazul plecării lui din această lume, le lasă Mănăstirii Marea Lavră din Muntele Athos. În viaţa lui a intervenit o suferinţă, pe când se afla în cetatea Smirna, din Asia Mică, şi, neavând mijloace financiare de tratament, scrie episcopului Huşilor, Iacov, propunându-i să-i ofere o sumă de bani, în schimb urmând să primească, pentru Catedrala Episcopală din Huşi, sfintele moaşte. Acesta primeşte bucuros propunerea arhimandritului Meletie Ghica, făgăduindu-i cele cerute, în schimbul primirii sfintelor moaşte. În arhiva Episcopiei, s-a păstrat următoarea însemnare: „prin această de faţă iscălită scrisoare se face cunoscut că pentru suma de 100 de lei, am dat mâna Sfintelor moaşte a Sfintei Chiriachi, iubitorului de Dumnezeu, episcopul Huşilor, kir Iacov, şi am luat, de la Preasfinţia Sa banii, dăruindu-i, în mâinile sale în ziua de 1 iunie, 1787 sfintele moaşte”.

O astfel de împrejurare fericită a făcut ca, o parte din sfintele moaşte ale Sfintei Chiriachi, să fie adăpostite în Catedrala Episcopală. La început, sfintele moaşte erau aşezate într-o cutie de lemn de chiparos, după care, episcopul Iacov, a confecţionat un chivot de argint, poleit cu aur, în care a aşezat odorul acesta de nepreţuit.

În ziua de 7 iulie, a fiecărui an, când se cinsteşte Sfânta, mulţime de credincioşi veneau, mai ales de dincolo de Prut, să cinstească, după vrednicie pe Sfânta Chiriachi, să se atingă de ea, să se vindece de bolile şi suferinţele lor, să mulţumească pentru darurile primite de la Dumnezeu.

Pentru o lume, bazată, în mare parte, pe profit şi interese materiale, sfinţii, prin sfintele lor moaşte, mărturisesc prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în această lume, care, deşi este supusă păcatului, nu este distrusă total, ci este chemată la sfinţenie. Sfinţenia nu anihilează firescul, normalul, ci întregeşte, completează şi reface ceea ce lipseşte. Niciun sfânt nu s-a prezentat ca purtător de lucruri suprafireşti, ci, în răbdare, a mărturisit credinţa, a apărat-o, uneori cu preţul vieţii, dar a şi sădit-o, prin faptele lui, în sufletele şi inima multor generaţii. Sfânta Chiriachi, prin credinţa ei, este dascăl şi îndrumător către ceruri. Deşi tânără, slabă, lipsită de forţă fizică, puterea credinţei i-a dat curajul mărturisirii, într-un timp al persecuţiilor şi încercărilor. Pentru un timp scurt şi efemer, în faţa persecutorilor şi a celor însetaţi de sânge nevinovat, totul s-a părut de învins, însă, prin lucrarea Duhului Sfânt, Care a rodit în inima Sfintei Chiriachi, numele şi viaţa ei au devenit prilej de tărie în credinţă, putere a mărturisirii şi curaj, chiar şi în faţa morţii trupeşti.

În fiecare an, la 7 iulie, când sărbătorim ziua martiriului Sfintei Chiriachi, se face o procesiune cu sfintele ei moaşte, astfel reluându-se firul întrerupt, de cei 50 de ani de dictatură comunistă, când Episcopia a fost desfiinţată, ziua sfintei fiind trecută sub tăcere. Martiriul Episcopiei Huşilor, coincide cu viaţa Sfintei Chiriachi, care, din secolul al XVIII-lea, a devenit ocrotitoarea ei înaintea lui Dumnezeu.

Biruinţa martiriului o observăm mereu, în ciuda dificultăţilor, tot mai directe, provocate de oameni necredincioşi, pătimaşi, lipsiţi de latura umană şi tot mai ignoranţi în viaţa duhovicească. Sfinţii martiri, prin credinţa şi viaţa lor, prin curajul şi puterea mărturisirii, au devenit casnici ai lui Dumnezeu, izvorul vieţii şi al biruinţei. Cinstindu-i pe ei, recunoaştem puterea şi lucrarea lui Dumnezeu în viaţa noastră, precum şi măsura dragostei Lui faţă de noi, căci „minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi”! Amin.