Uriașa personalitate a Sfântului Prooroc Ilie din cetatea Tesvi, se află prezentă în istoria mântuirii celor două legi sau testamente, fiind chemat de Dumnezeu din pruncie să-I devină slujitor în momentele de mare declin și decădere a poporului ales, care atinge apogeul prin părăsirea și uitarea adevăratului Dumnezeu și înlocuirea Lui cu surogatele oferite de zeitățile siro-feniciene.

Acest mare și grav păcat, a dus la apostazierea generală în masă, statul teocratic iudaic devenit idolatru datorită unor regi fără personalitate și demnitate, influențați și motivați de sentimente deșarte, păcătoase și efemere. Uitarea Dumnezeului Celui viu, era similară cu distrugerea identității statale și cu o rapidă condamnare la dispariție.

În astfel de momente grave de mare declin, Dumnezeu intervine și ridică pe Ilie din pământul Galaadului, făcându-L vasul său prin care începe să lucreze împotriva necredinței și decadenței poporului.

Apariția Proorocului se face prin semne și mustrări, prin fapte din care dacă priveau cu profundă gândire, recunoșteau ușor propria cale a păcatului și înstrăinării de Dumnezeu. Din nefericire, mai marii timpului istoric, în speță regele idolatru Ahab, vede în apariția și activitatea Proorocului Ilie, cauza suferințelor abătute asupra țării, foametea, lipsa de apă și căldura năucitoare a soarelui. „Când a văzut Abab pe Ilie, i-a zis: Tu ești oare cel ce aduci nenorociri peste Israel? iar Ilie a zis: nu eu sunt cel ce aduc nenorociri peste Israel, ci tu și casa tatălui tău, pentru că ați părăsit poruncile Domnului și acum vă închinați zeului Baal” 3 Regi 18,17-18.

Legământul dintre Dumnezeu și poporul ales era nesocotit, iar nedreptatea guverna viața lor prin  puterea unui rege corupt și iubitor de sine. Ceea ce ei consimțiseră pe muntele Sinai, era acum desconsiderat și tratat ca un fapt ce nu mai prezenta interes. De aceea, Proorocului Ilie îi va reveni misiunea prin cuvânt, dar și fapte, să restabilească puterea vechiului Legământ și să statornicească credința în singurul și adevăratul Dumnezeu pe Care îl părăsiseră.

Pe muntele Carmel, la vremea de seară, prin foc și apă, Ilie a arătat cine este adevăratul Dumnezeu, Care ascultând glasul rugăciunii slujitorului Său, a coborât foc din cer și a trimis ploaie după trei ani și șase luni, încă odată săvârșind minunea care s-a petrecut înaintea celor ce-L uitau și-L negau, izgonindu-L din viața lor. Viața acestui mare Prooroc Ilie, a fost axată pe două taine mari – cea a apei și cea a focului. Pe muntele Carmel a coborât focul din cer, care a curățit păcatul necredinței, după care ploaia a spălat pământul de întinarea și fărădelegile fiilor lui Israel.

După acest eveniment neașteptat de cutremurător pentru viața alesului lui Dumnezeu, Ilie, începe un capitol de suferință, prigonire, amenințare cu moartea, pribegie, singurătate, stare de tristețe, părăsire, uitare și dorire de sfârșit a luptei inegale, între calea vieții, strâmtă și cu chinuri, și calea morții, largă care duce la pieire și osândă. După 40 de zile și nopți de părelnică părăsire, ajunge pe muntele Horeb, acolo având loc un dialog între Dumnezeu și slujitorul Său ales, Ilie: „Ce faci aici Ilie? Cu râvnă am slujit Domnului Savaot, dar fiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au dărâmat jertfelnicile Tale, pe Proorocii slujitorii Tăi i-au omorât, rămânând numai eu singur, dar acum caută să-mi ia viața” 3 Regi 19,9-10.

În aceste puține cuvinte se observă durerea eșecului misiunii marelui Prooroc și oarecare reproș adus lui Dumnezeu, Care la prima vedere nu a  intervenit cu nimic în a opri nebunia și fărădelegea necredinței. Chiar și persoana Proorocului plin de râvnă pentru restabilirea adevărului și credinței în această confruntare a avut de suferit încât, obosit de lupta inegală, cerea eliberarea și întoarcerea către părinții ce trecuseră pe acest pământ. Singurătatea și inechitatea în lupta pentru apărarea credinței greu încercată, fac ca aceste cuvinte profetice să aibă mereu un ecou prezent peste veacuri, pentru toți cei care își asumă și poartă crucea slujirii.

Restabilirea ordinei, a dreptății, a vieții firești, nu sunt lucruri obișnuite, ci presupun sacrificiu: „Dacă M-au prigonit pe Mine și pe voi vă vor prigoni, iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui bun, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis în lume”  Ioan 15, 20-21.

Oare Dumnezeu Cel care L-a condus spre muntele Horeb unde urma să i se arate Proorocului, nu știa de starea lui sufletească. „Ce faci aici Ilie?” 3 Regi 19,13. Întrebarea, la prima vedere se pare a fi de prisos, și totuși Dumnezeu Cel ce cunoaște cele ascunse ale noastre îl provoacă prin aceste cuvinte pe Prooroc. El va răspunde cu amărăciunea vizibilului eșec al misiunii lui, dar răspunsul Domnului este  încurajator, cele trăite de Prooroc și experimentate, nu erau decât manifestări ale răului violent, dar mărginit și limitat: „Eu mi-am oprit dintre israeliți șapte mii de bărbați, aceștia nu și-au plecat genunchii înaintea zeităților” 3 Regi 19,18, deci un număr suficient care nu și-a trădat credința chiar cu prețul vieții. Cei necunoscuți de Ilie, dar știuți de Dumnezeu, rămân o ramură încă aducătoare de roadă; Rom. 11,24, care va fi prilej de curaj și dorință de împlinire a slujirii cu toate piedicile și obstacolele întâlnite. Aici Proorocul Ilie va fi întărit și motivat să ungă un nou rege, să-și ia ca ajutor în misiunea lui pe Elisei, fiul lui Șafat și să continue calea ce a primit-o de a restabili dreptatea izvorâtă din credința dreaptă și mântuitoare.

După această teofanie, Sfântul Prooroc va fi un luptător ce nu se va teme de răutatea satanicească a mai marilor timpului. La nedreptatea împotriva sărmanului Nabot, căruia regele i-a luat și viața și moștenirea, Ilie Proorocul va fi necruțător: “A zis Ahab regele către Ilie: M-ai aflat dușmanule și aici. Iar el i-a zis: Așa grăiește Domnul, în locul în care au lins câinii sângele lui Nabot, acolo vor linge și câinii sângele tău” 3 Regi 21,19-21. Nedreptatea, anihilarea și obstrucționarea dreptului aproapelui este un păcat grav, strigător la cer, încă din această viață cere răzbunare. Sfântul Prooroc Ilie este apărător al dreptății dumnezeiești, al văduvelor și orfanilor, al celor fără ajutor, aflați în mare suferință și lipsă, este cel care a adus mila, mângâierea și a dat prin faptele rugăciunii și credinței lui putere, curaj, săvârșind minuni care au bucurat pe toți cei ce i-au cerut ajutorul.

Pentru viața sa sfântă, a fost înălțat cu trupul la ceruri, nu a gustat moartea, pentru că pământul n-a fost vrednic să primească trupul plin de sfințenie și har dumnezeiesc al marelui Prooroc. Propovăduirea lui a fost axată pe readucerea poporului ales la starea credinței celei dintâi, la începuturile sale tradiționale de care se depărtase prin răstălmăcirea adevăratei credințe (lucru care se petrece și astăzi prin adoptarea unor surogate de nuanță protestantă cu origini în reforme și războaie religioase, importate de peste ocean, care distrug identitatea ființială a neamului și valorile lui creștin ortodoxe milenare).

În cuprinsul Sfintei Evanghelii, persoana Sfântului Prooroc Ilie, prin caracterul ascetic al vieții sale, a fost prefigurarea Sf. Ioan Botezătorul. Asemenea prefigurări sunt foarte frecvente în Sfintele Scripturi și ele indică relații tainice între evenimente și persoane despărțite prin secole. Rolul Sfântului Ilie a fost acela de a face ca fiii lui Israel să se întoarcă la adevăratul Dumnezeu, părăsind idolatria și indiferența, același rol fiind preluat de Ioan Botezătorul, care avea misiunea de a pregăti poporul „dându-i cunoștința mântuirii între iertarea păcatelor” Luca 1,77.

Astfel, sunt ușor de înțeles cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos privitoare la Ioan:  “Ilie într-adevăr va veni și va așeza la loc toate. Eu însă vă spun vouă că Ilie a și venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit” Matei 17, 11-12.

Sf. Evanghelist Matei lămurește această afirmație a Domnului, spre a nu lăsa să subziste nicio îndoială: “Atunci au înțeles ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul” Matei 17,13. Identificarea  lui Ioan cu Ilie pe linia  unui paralelism tainic este evidentă. Expresia “așezarea la loc” de care vorbește Domnul, este condiția chemării poporului ales de a se situa și înțelege marea experiență pe care era chemat să o trăiască în linia evoluției sale profetice, de a cunoaște prin veacuri sensul cercetării lui de către Dumnezeu, iar acum direct prin Cel veșnic Mântuitor devenit Om, spre salvarea lumii întregi.

Viața Proorocului Ilie a fost axată pe taina apei, focului și a rugăciunii. La rugăciunea sa pe muntele Carmel s-a coborât foc din cer și ploaie binefăcătoare. În clipa sfârșitului, el s-a înălțat la cer într-un car de foc, biruind puterea morții răspândită pe fața întregii lumi. Oare nu ne aflăm aici în fața unei anticipări a darului Sfântului Duh,  care avea să fie împărtășit oamenilor ce vor crede și mărturisi taina persoanei Mântuitorului Iisus Hristos Cel mort și înviat? Nu apare astfel Sfântul Prooroc Ilie ca primul vestitor al coborârii harului dumnezeiesc, el care a dus o viață plină de sfințenie și provocări?

Ioan Botezătorul va fi singurul muritor care va privi coborârea Sfântului Duh asupra Mântuitorului Iisus Hristos în râul Iordan. Acest mare eveniment prin care dumnezeirea coboară în lumea creată sfințindu-o și scoțându-o de sub puterea răului, a avut loc chiar pe malul râului Iordan, de unde Ilie Proorocul s-a înălțat la ceruri, trecând  viu în lumea veșniciei.

În momentul Schimbării la Față a Domnului,  Ilie apare din nou, prezența lui atunci indicând etapa de final a omenirii, cea eshatologică, el fiind chemat să participe la ultimele zile ale istoriei acestei lumi, ducând și reluând marea Sa misiune de această dată luptând împotriva minciunilor lui Antihrist, a tainei fărădelegii, a minciunii și falsei credințe seducătoare prin care se va încerca răsturnarea valorilor mântuitoarei  credințe.

Astăzi, chipul Sfântului Prooroc Ilie, ne întâmpină cu îndemnul de a păstra, trăi și experimenta taina dreptei credințe mântuitoare, urmând calea Bisericii care duce la viață.

     †  CORNELIU

EPISCOPUL  HUȘILOR