Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, în ședința de lucru din 4 iulie 2023, textul Paraclisului Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi.

Așteptat de credincioși, Paraclisul Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi va vedea lumina tiparului în scurt timp, la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă.

Textul Paraclisului Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi a fost alcătuit de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

Această noutate editorială vine în continuarea demersurilor făcute, la inițiativa Părintelui Episcop Ignatie al Hușilor, pentru completarea rânduielii de slujbă la Sărbătoarea Sfintei Mari Mucenițe Chriachi și pentru traducerea din limba greacă a mai multor cântări și rugăciuni care o compun.

Astfel, în anul 2021,  tot la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, a fost publicată, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Slujba Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi (7 iulie). Diortosirea acestei versiuni de slujbă, precum și alcătuirea mai multor cântări, a fost realizată tot de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

Sfânta Mare Muceniță Chiriachi, sărbătorită în fiecare an la 7 iulie, este cinstită cu mare evlavie de către credincioșii din Huși și din întreaga Eparhie și nu numai.

Prezența binecuvântată a Sfintelor sale Moaște (mâna stângă) în Catedrala Episcopală din Huși, aduse aici prin efortul Episcopului Iacov Stamati al Hușilor în anul 1787, a fost un factor de intensificare a evlaviei credincioșilor și de atașament sporit față de valorile credinței noastre.

sursa foto: radiorenașterea.ro