La îndemnul Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, pe toată perioada Postului Adormirii Maicii Domnului (1-15 august), în bisericile de pe cuprinsul Episcopiei Huşilor, în fiecare seară, va fi săvârşită slujba Paraclisului Maicii Domnului, urmată de o scurtă cateheză, la ora conformă cu profilul pastoral al fiecărei parohii.

Iniţiativa aceasta, menţionează Ierarhul Huşilor în îndemnul său adresat preoţilor, are ca primă motivaţie certitudinea că „rugăciunea, nu altceva din cele lumeşti şi efemere, este centrul vieţii noastre duhovniceşti”:

Răstimpul acesta liturgic (1-15 august), dacă îl asumăm, ca pe o formă de manifestare a dragostei noastre faţă de Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, devine, în primul rând, o ofrandă a recunoştinţei noastre faţă de cea care ne-a adus cel mai mare dar pe pământ: pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, Care ne-a descoperit dragostea cea adevărată a Tatălui şi a Sfântului Duh faţă de noi, pământenii; apoi, este un bun prilej de a medita la propriul nostru sfârşit, care am dori să fie ca cel al Maicii Domnului: întâmpinaţi de Hristos, înconjuraţi de îngeri, de sfinţi şi de cei dragi, aşa cum ne rugăm la fiecare slujbă: „sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace şi răspuns bun la înfricoşata judecată a lui Hristos, să cerem”.

Totodată, Părintele Episcop Ignatie va fi prezent în fiecare seară la Slujba Paraclisului Maicii Domnului în câte o parohie din cadrul Eparhiei Huşilor.

 

„Postul Adormirii Maicii Domnului constituie perioada cea mai frumoasă şi mai adecvată, din interiorul anului liturgic, în care suntem poftiţi de către Biserică, în duh de fidelitate dogmatică şi duhovnicească faţă de Tradiţia noastră, să medităm şi să adâncim, atât cât ne este cu putinţă, taina uimitoare şi  îmbucurătoare a celei pe care o numim Născătoare de Dumnezeu.” – Părintele Episcop Ignatie al Huşilor