Activitatea Episcopiei Hușilor în anul 2024, proclamat în Patriarhia Română drept „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți” este sintetizată şi prezentată din punct de vedere pastoral-liturgic și administrativ, economic-patrimonial, cultural-educațional, pentru tineret şi social-filantropic.

Toate activitățile mai importante ale eparhiei, din anul trecut, s-au înscris în programul cadru elaborat de Cancelaria Sfântului Sinod și transmis tuturor eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române.

Activitatea pastoral-liturgică

În ceea ce privește activitatea pastoral-liturgică a Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, menționăm faptul că în cursul anului trecut, Preasfinția Sa a oficiat 107 Sfinte Liturghii și a săvârșit un număr de 20 hirotonii în treapta de diacon și/sau preot; a efectuat un număr de 113 de vizite pastorale la parohii, 16 vizite pastorale la mănăstiri și schituri; a slujit la 49 de ierurgii și slujbe misionare, a sfințit un număr de 5 biserici noi și a resfințit un sfânt lăcaș.

În cursul anului 2024, Părintele Episcop Ignatie a slujit și în alte eparhii din țară sau diaspora cu prilejul unor evenimente bisericești importante.

În anul 2024, Ierarhul Hușilor a participat la o ședință solemnă și 3 ședințe de lucru ale Sfântului Sinod, și la o ședință a Adunării Naționale Bisericești. De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a participat la 2 ședințe ale Sinodului Mitropolitan.

Permanența Consiliului Eparhial s-a întrunit în 26 de ședințe, în care s-au analizat și rezolvat problemele curente ale eparhiei.

În anul precedent, s-au acordat 240 de audiențe.

 

Activitatea administrativă

În cadrul Episcopiei Hușilor funcționează 3 protopopiate (Vaslui, Bârlad și Huși), care totalizează un număr de 287 de parohii și 204 filii. La acestea se adaugă un număr de 18 unități monahale și Mănăstirea Sf. Ap. Petru și Pavel – Catedrala Episcopală din Huși, integrată în cadrul Centrului Eparhial Huși.

În județul Vaslui sunt 346 cimitire parohiale, dintre care 14 sunt în mediul urban, 332 în mediul rural, iar 8 cimitire la mănăstiri.

La finalul lunii decembrie, în cadrul Episcopiei Hușilor își desfășurau activitatea un număr de 686 salariați, dintre care 330 sunt clerici și 356 reprezintă personal neclerical. 

În unitățile bugetare funcționează, cu avizul Centrului Eparhial Huși, 2 preoți de caritate la Spitalele din Vaslui și Bârlad, 1 preot capelan la Unitatea Militară din Huși, 1 preot capelan la Garnizoana Militară din Bârlad, 1 preot capelan la Penitenciarul Vaslui și 1 preot slujitor la Direcția Județeană pentru Protecția Copilului Vaslui.

În anul 2024 la sfintele altare din eparhie au fost oficiate 1798 botezuri938 cununii și 3866 înmormântări.

 

Activitatea economic-patrimonială

Din punct de vedere economic, principala sursă proprie și constantă de venituri a Centrului Eparhial Huși o constituie vânzarea de lumânări, precum și distribuirea calendarului bisericesc și a vinului cultic. Totodată, parohiile și mănăstirile s-au implicat activ și eficient în buna desfășurare a activităților Eparhiei, iar veniturile obținute sunt folosite pentru susținerea multiplelor sale activități social-filantropice, culturale, misionare și educaționale, desfășurate de la an la an.

În anul 2024, s-a finalizat de construit o biserică, au fost în construcție un număr de 38 de biserici, iar în curs de reparații și consolidări un număr de 32 de biserici. În același an au fost finalizate și lucrările de reparații și consolidări  pentru un număr de 12 biserici. Case parohiale aflate în construcție au fost în număr de 9, în curs de reparații și consolidări în număr de 12, iar case de prăznuire la care s-au executat lucrări de construcție au fost în număr de 8.

În anul 2024, s-a terminat de pictat o biserică, iar în curs de pictare se află 13 biserici.

 

Activitatea culturală, educațională și pentru tineret

Pe plan cultural, Preasfințitul Ignatie a avut intervenții pe diverse tematici la un număr de 3 conferințe și simpozioane.

În anul 2024, la Editura Horeb a Episcopiei Hușilor au fost publicate următoarele lucrări:

  1. Joseph Letendre, Îndrumar pentru o participare cu mai multă înţelegere la Taina Spovedaniei traducere din engleză de Radu Hagiu, tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, editura Horeb, 2024, 64 p.;

  2. Jonathan Jackson, Identitate virtuală versus identitate reală ediție bilingvă, tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, editura Horeb, 2024, 76 p.;

  3. Cronica Episcopiei Hușilor (2021-2023) – supliment al Revistei Horeb, tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, editura Horeb, 2024, 500 p.;

  4. Tinda Raiului. Mănăstiri și schituri din ținutul Vasluiului ediția a II-a adăugită, album monografic și fotografic al mănăstirilor și schiturilor din Episcopia Hușilor, tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, editura Horeb, Huși, 2024;

  5. Pâinea și Lumina vieții – două dialoguri despre Crăciun și Paști, ediția a II-a, autor: Episcopul Ignatie (Trif) în dialog cu Cristian Pătrășconiu, editurile Spandugino și Horeb, 2024, 172 p.;

  6. Horeb, nr. 6/2024 „Locul și rolul spiritualității creștine în era dezvoltării personale” - Revistă anuală de spiritualitate și actualitate, editată de Episcopia Hușilor;

  7.  Albumul audio ce conține Slujba Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi (Vecernia și Utrenia). A fost imprimat de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși, Huși, 2024.

De asemenea, s-au editat două scrisori pastorale: 

  1. la Învierea DomnuluiHristos din Potir – adevăratul miel pascal; 

  2. la Nașterea Domnului: Iubirea vrăjmașilor – „criteriul adevăratei părtășii cu Dumnezeu”.

A fost editat Calendarul creștin ortodox pe anul 2024.

În cursul anului trecut, Preasfințitul Părinte Ignatie a avut un număr de 7 articole publicate, pe teme cultural-misionare.

În anul 2024, au predat disciplina Religie un număr de 126 cadre didactice, titulari și suplinitori calificați, din care 17 clerici și 109 laici.

În cadrul Eparhiei funcționează Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur”, cu câte o clasă pentru cele două profile (pastorală și filologie). În anul 2024 a fost înființată clasa a V-a Franceză intensiv, cu 19 elevi. În anul școlar 2024-2025 sunt școlarizați un total de 193 elevi.

Programe de burse de studiude performanță și pentru prevenirea abandonului școlar:

  • Bursa „Braţele părinteşti”, susținut financiar de către Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, prin care au fost acordate burse sociale (50 euro/persoană/lună) unui număr de 90 de copii de vârstă şcolară, cu rezultate bune la învăţătură, provenind din familii sărace şi cu mulţi copii;

  • Bursa „Ioachim Mareș”, susținută financiar de Centrul Eparhial Huși, oferită elevilor și studenților cu rezultate deosebite la învățătură (10 elevi/ 300 lei/ lună; 5 studenți/ 500 lei/lună).

  • Bursa „Axios”, susținută financiar de Asociațiile NEPSIS și AXIOS ale Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, oferită pentru 10 elevi cu rezultate deosebite (200 lei/lună).

  • Bursa „Sf. Patrick”, susținută financiar de Asociația Filantropică „Sf. Nectarie” Irlanda, oferită elevilor și studenților cu rezultate deosebite la învățătură (7 beneficiari - sume acordate diferențiat - 41.000 lei anual);

  • Bursa „Filantropia”, susținută financiar de Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, oferită elevilor și studenților cu rezultate deosebite la învățătură (10 elevi/ 250 lei/ lună).

La aceste burse se adaugă cele oferite de parohiile și mănăstirile din Eparhie pentru tinerii merituoși, elevi și studenți.

Activități misionare pentru tineret

În anul 2024, Sectorul activități cu tineretul a organizat următoarele activități, cu binecuvântarea Părintelui Episcop Ignatie:

  • Marșul pentru viață - a fost organizat în Municipiul Bârlad, sâmbătă, 30 martie 2024, în Centrul Civic, pe esplanada centrală de lângă Primăria Bârlad. După inaugurarea evenimentului, cei prezenți au mers în procesiune pe traseul: Primăria Bârlad, Parcul Teatrului „Victor Ion Popa”, Spitalul Municipal „Elena Beldiman” Bârlad, Biserica „Învierea Domnului și Sf. M. Mc. Ecaterina”.

  • Proiectul „Luna pastorației copiilor și tinerilor din Episcopia Hușilor”, ediția a IV-a, (aprilie-iunie 2024), în tot cuprinsul eparhiei. Câte 20 parohii din fiecare protopopiat și-au format o echipă de 12-15 copii și tineri, implicați în acțiuni menite să revigoreze viața lor spirituală. În total, fost implicate 60 de parohii și aproximativ 700 de tineri.

Au avut loc și două întâlniri dedicate tinerilor, în două locații diferite:

1. Întâlnirea copiilor și tinerilor la Mănăstirea Grăjdeni, 8 iunie 2024, unde au participat aproximativ 350 de copii, împreună cu preoții parohi.

2. Întâlnirea copiilor și tinerilor de la Mănăstirea „Prodromița” – Tanacu, 25 iunie 2024 – (aproximativ 350 de participanți). La acest eveniment, Preasfințitul Părinte Ignatie a slujit Sfânta Liturghie și a împărtășit cu Sfintele Taine pe toți cei prezenți.

Proiectul eparhial de tabere rurale pentru copii și tineri „Copilărie și credință”, ediția a VI-a, derulat în 11 comunități, prin cele 11 tabere organizate, pentru un număr de 2000 de copii participanți. Demersul a avut loc în parteneriat cu Asociația „JoyCamps Romania”, care a implementat activitățile și atelierele taberelor, cu ajutorul celor 90 de voluntari, animatori socio-educativi, pe tot parcursul verii.

Tabere:

  1. Parohia Popeni, comuna Zorleni, Protopopiatul Bârlad (1-4 iulie); 

  2. Parohia Vinderei, comuna Vinderei, Protopopiatul Bârlad (08-11 iulie);

  3. Parohia Vutcani, comuna Vutcani, Protopopiatul Huși (13-16 iulie);       

  4. Parohia Ivănești, comuna Ivănești, Protopopiatul Vaslui (18-21 iulie);

  5. Parohia Bogdănești, comuna Bogdănești, Protopopiatul Bârlad (22-25 iulie);

  6. Parohia Buda, comuna Oșești, Protopopiatul Vaslui (1-4 august);  

  7. Orașul Negrești, județul Vaslui, Protopopiatul Vaslui (6-9 august);          

  8. Parohia Valea Grecului, comuna Duda Epureni, Protopopiatul Huși (12-15 august);

  9. Parohia Satu Nou, comuna Muntenii de Sus, Protopopiatul Vaslui (17-20 august);

  10.  Parohia Râșești, comuna Drânceni, Protopopiatul Huși (28-31 august);

  11.  Parohia Rafaila, comuna Rafaila, Protopopiatul Vaslui (2-5 septembrie).

Proiectul eparhial „Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Vaslui” (I.T.O.V.) (ediția a VI-a), 24-25 august 2024, municipiul Vaslui, județul Vaslui, cu participarea a aproximativ 1.000 de tineri vasluieni, dintre care 550 au fost beneficiarii direcți ai proiectului. Evenimentul a avut ca temă: „Mă simt totuși singur, deși am mii de prieteni virtuali. Biserica – spațiul prieteniilor sănătoase și durabile”. Cei prezenți au avut parte de un program complex, cu manifestări cultural-educative și artistice: conferința tematică susținută de Mircea Bravo și Bunica Lenuța din Chinteni. Ateliere tematice: olărit și modelaj lut - invitați din Baia Sprie; Pericolul consumului și traficului de droguri, susținut de prof. univ. dr. Cristina Ghiciuc; Întreabă preotul!; Libertate și responsabilitate (Pro Vita) – Alexandra Nadane; Siguranța între real și virtual – Poliția de siguranță școlară și prevenire a criminalității; Prim ajutor.

Hub-ul de lectură (ediția a III-a): Proiectul a avut ca scop atragerea tinerilor liceeni vasluieni spre lectură: în cadrul a 7 sesiuni de dezbateri nonformale, sub forma unor hub-uri de lectură, au participat peste 400 de liceeni, care, după orele de curs, au primit fiecare, gratuit, câte o pizza și o carte cu conținut moral-religios. Cărțile au fost prezentat de către un invitat preot sau profesor, cu care elevii au putut intra apoi în dialog.

În anul 2024 au primit personalitate juridică Asociația Tinerilor Ortodocși din Bârlad (ATOB) și Asociația Tinerilor Ortodocși Hușeni (ATOH), și-au ales consiliile directoare și au început întâlnirile săptămânale cu liceeni din municipiile Bârlad și Huși.

De acțiunile Sectorului activități cu tineretul, din anul 2024, la inițiativa Părintelui Episcop Ignatie, s-au putut bucura un număr de aproximativ 3500 de copii și tineri, din cuprinsul Eparhiei Hușilor.

 

Prezența Episcopiei Hușilor pe internet

Site-ul eparhial episcopiahusilor.ro prezintă, într-un mod foarte accesibil, celor interesați, dinamica vieții bisericești din Episcopia Hușilor.

Site-ul episcopiahusilor.ro este pagina oficială a Eparhiei Hușilor și conține, pe lângă datele de contact și structura administrativă, știri și informații de interes public privind activitățile Centrului Eparhial Huși.

În perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2024 au fost postate 390 știri.

Episcopia Hușilor este prezentă și pe Facebook, pe Instagram și pe Twitter. De asemenea, începând cu 2019, Episcopia Huşilor are un corespondent pentru Jurnalul Trinitas TV.

 

Activitatea social-filantropică

În anul 2024, Asociația „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Hușilor a reușit, prin extinderea programelor de asistență socială și socio-medicală, să răspundă unui număr mare de nevoi identificate în comunitățile vulnerabile.

În data de 19 martie 2024, de Ziua Mondială a Asistenței Sociale, Asociația „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Hușilor a câștigat premiul „Instituția anului 2023”, la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială.

Principalele programe și activități sociale derulate în anul 2024 au fost:

  • „Un ghiozdan pentru noul an școlar” (ediția a VII-a): 1530 de copii și tineri din Episcopia Hușilor au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite. 

  • Caravana dăruirii:De Paște aducem împreună lumină în suflete”: s-a adresat copiilor din satele și cătunele defavorizate, izolate și lipsite de posibilități din cuprinsul Eparhiei Hușilor, precum și persoanelor vârstnice neputincioase, rămase singure. Caravana a ajuns la 850 de persoane, care au primit geci de primăvară, adidași, dulciuri, alimente și ajutor financiar. Lor s-au adăugat 160 de persoane din Episcopia Basarabiei de Sud, majoritatea vârstnici, care au primit alimente și sprijin financiar, precum și copiii de la Centrul comunitar „BNA Humanitas” Răzeni.

  • „Bun venit copilărie” (ediția a VII-a) „Dăruind cu bucurie”. Evenimentul, devenit tradiție, a adunat în Curtea Catedralei Episcopale 2674 de copii din așezămintele sociale ale Asociației, dar și din cele trei protopopiate ale Episcopiei. Preț de câteva ceasuri, au participat la un program interactiv, copiii fiind antrenați în ateliere de joc (tobogane, carusel), de animație, face-painting, au avut parte de o tombolă cu premii, au asistat la demonstrații de dresaj canin realizat de polițiștii de frontieră din Vama Albița, dar și la activități realizate cu ofițerii de poliție.

  • Caravana „Dar de Crăciun” (ediția a VII-a)Programul a fost destinat în special copiilor aflați în dificultate materială, dar și persoanelor vârstnice, în contextul anului omagial, cu venituri modeste, din Episcopia Hușilor. Programul s-a desfășurat pe întreg cuprinsul Eparhiei Hușilor. Prin intermediul acestuia au fost distribuite, unui număr de aproximativ 3000 de copii, pachete cu articole vestimentare, încălțăminte, dulciuri, alimente, lemne de foc, materiale de construcție și ajutoare financiare. Programul s-a extins și în Episcopia de Bălți, unde 200 de copii au primit îmbrăcăminte nouă de iarnă, dulciuri, jucării și ajutor financiar.

  • „Scrisoare către Moș Crăciun” (ediția a VII-a) – Programul a constat în răspunsul oferit scrisorilor transmise de 1500 de copii din cadrul Centrelor de zi ale Asociației, dar și din familiile greu încercate, selectate din cele 3 protopopiate ale Episcopiei Hușilor. Copiii au primit exact darurile cerute în scrisori, în cadrul evenimentului dedicat lor, pe 19 decembrie 2024, în curtea Catedralei Episcopale din Huși.

  • Programul „Bucuria e acasă”În contextual inundațiilor din septembrie 2024, care au afectat localități din sudul județului Vaslui, pe lângă alimente neperisabile, îmbrăcăminte, electrocasnice și mobilier, Episcopia Hușilor a intervenit, prin Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, implicându-se direct în reabilitarea mai multor case din localitățile Zorleni, Docăneasa, Grivița și Epureni. De asemenea, s-au demarat lucrările de construcție a 9 locuințe noi pentru familiile care nu au mai putut salva absolut nimic. Aceste lucrări au fost posibile și datorită sprijinului consistent oferit de mai multe eparhii din cadrul Patriarhiei Române.

  • Programul „Mama și copilul”. Pe parcursul anului 2024 au fost ajutate și sprijinite 101 mame cu: pampers, produse de igienă, lapte praf, îmbrăcăminte, încălțăminte, medicamente, ajutor financiar, consiliere psihologică și socială, sprijin în vederea identificării unui loc de muncă etc. Totodată, și în acest an a fost asigurată plata chiriei pentru un număr de 3 familii monoparentale.

  • Programul „Ajutor de urgenţă”: se desfăşoară permanent, scopul său fiind sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale aflate în situaţie de criză. Au fost acordate alimente neperisabile, îmbrăcăminte, încălțăminte, cărucioare pentru copii, pamperși pentru adulți și copii, lapte praf, rechizite, mobilier și lemne pentru foc, ajutoare financiare. S-au întocmit 331 de acte de donație.

  • „Banca de Alimente”: pe tot parcursul anului 2024, Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși a primit alimente în valoare de 725.904,87 lei din partea Băncii pentru Alimente Galați. Produsele colectate au fost destinate centrelor de zi, căminelor pentru persoane vârstnice și serviciilor de îngrijiri la domiciliu din cadrul Asociației.

  • „Caravana medicală”: Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, în parteneriat cu Fundația „Împreună Schimbăm Lumea” București, a organizat, în intervalul 15-19 aprilie 2024, o Caravană medico-socială dedicată persoanelor de vârsta a treia, care se confruntă cu diverse afecțiuni medicale. De această inițiativă, s-au bucurat 250 de beneficiari din localități izolate.

  • Programul „Biserica și Spitalul”  În anul 2024, Asociația „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Hușilor, a venit în sprijinul pacienților și cadrelor medicale ale Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși, Spitalului Municipal „Elena Beldiman” Bârlad, Spitalului Județean „Sfânta Chiriachi” Vaslui, precum și Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui, donând medicamente, materiale sanitare și aparatură medicală. 

 

Așezămintele sociale din cadrul Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” Huși

În anul 2024, în cadrul Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, a fost inaugurat un nou serviciu social - „Clubul seniorilor”, din cadrul Așezământului Social „Sfânta Muceniță Chiriachi” Huși, cu o capacitate de 20 beneficiari. 

Astfel, au funcționat, sub patronajul Episcopiei Hușilor, 8 așezăminte sociale, oferind 3 tipuri de servicii de asistență socială: centru de zi pentru copii, serviciul de îngrijiri la domiciliu pentru persoane vârstnice și centru de zi pentru persoane vârstnice:

  • Așezământul social „Sf. Ierarh Nicolae” Fălciu

    -Centru de zi pentru copii 

    -Serviciu de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice

  • Așezământul social „Sf. Stelian” Boțești

    -Centru de zi pentru copii 

    -Serviciu de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice

    -Serviciu mobil de acordare a mesei - „Masa pe roți” Boțești 

  • Așezământul social „Sf. Ierarh Iosif cel Milostiv” Bârlad;

    -Centru de zi pentru copii 

    -Serviciu de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice

  • Așezământul social „Sfântul Gheorghe” Ghermănești;

    -Centru de zi pentru copii 

    -Serviciu de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice

    -Serviciul de asistență comunitară Ghermănești

  • Așezământul social „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” Huși

    -Centru de zi pentru copii 

    -Centrul cultural educațional

    -Serviciu de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice

    -Clubul seniorilor

  • Așezământul social „Sfântul Ierarh Spiridon” Bârlad;

    -Serviciu de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice

  •  Așezământul social „Sfinții Adrian și Natalia” Vaslui;

    -Centru de zi pentru copii 

    -Serviciu de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice

  • Așezământul social ,,Căpitan Rudi Pavel Florentin” Bârlad.

    -Centru de zi pentru copii

 

Centre rezidențiale 

În anul 2024, Episcopia Hușilor, prin Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, a inaugurat  un nou centru rezidențial - Căminul pentru persoane vârstnice „Sfântul Proroc Daniel” din localitatea Rășcani, comuna Șuletea, cu o capacitate de 22 beneficiari. 

Astfel, au funcționat 3 centre rezidențiale care au asigurat asistență permanentă de specialitate, îngrijire medicală, nevoile de bază și un climat favorabil unei îngrijiri de calitate pentru 43 persoane vârstnice:

  • Căminul pentru persoane vârstnice „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din Vutcani;

  • Căminul pentru persoane vârstnice „Sfântul Gheorghe” din Gugești;

  • Căminul pentru persoane vârstnice „Sfântul Proroc Daniel” din Rășcani.

 

Programele de interes național – PIN – 3 servicii sociale destinate persoanelor vârstnice:

  • Serviciul de asistență comunitară Ghermănești – beneficiază de servicii de consiliere socială și psihologică 45 de persoane cu vârsta cuprinsă între 65 și 95 de ani, fiind ajutați fiind de rețeaua de voluntari la nevoile casnice și gospodărești.

  • Serviciu mobil de acordare a mesei - „Masa pe roți” Boțești – beneficiază de o masă caldă pe zi 50 de persoane vârstnice. 

  • Cantina Socială Rășcani – în cadrul căreia se oferă masă caldă pentru 70 de beneficiari vârstnici.

 

Complexul Medical „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” Huși

Este o unitate sanitară care asigură asistență medicală generală și de specialitate, preventivă, curativă și de recuperare a pacienților în regim ambulatoriu de specialitate, care funcționează în conformitate cu legislația în vigoare.

Structura organizatorică a  Complexului medical ,,Sf. Mare Muceniță Chiriachi” Huși cuprinde următoarele servicii:

  1. Serviciul de Ambulanță Filantropia Huși, cu trei compartimente:

  • transport sanitar neasistat;

  • supraveghere evenimente de familie, manifestări sportive și culturale, diverse întruniri;

  • transport sanitar asistat de cadru medical.

  1. Cabinet de kinetoterapie și recuperare medicală;

  2.  Serviciul de îngrijiri medicale la domiciliu;

  3. Punct farmaceutic.

În anul 2024, prin serviciile autorizate din cadrul complexului, au fost oferite servicii socio-medicale de îngrijire la domiciliu unui număr de 80 de beneficiari, însumându-se un număr de 1.120 episoade de îngrijire, iar Serviciul de ambulanță a oferit pentru 344 de pacienți transport sanitar neasistat, pentru 21 de pacienți transport sanitar asistat, asistență medicală la Campionatul Național de fotbal la juniori (desfășurat în perioada 23.03.2024- 11.05.2024), precum și la evenimentele organizate de Episcopia Hușilor.

Valoarea totală a ajutoarelor materiale și financiare acordate în anul 2024 a fost de 13.047.563,00 lei.

Această sumă nu cuprinde și cheltuielile legate de multiplele activități caritabile, ocazionale sau tradiționale, ale parohiilor și mănăstirilor, desfășurate în beneficiul persoanelor aflate în dificultate, care nu au fost cuantificate financiar, și nici valoarea produselor distribuite către aceștia în cursul acestui an.

Centrul Eparhial Huși a dat ajutoare bănești la parohii care au biserici în construcție sau reparații, pentru edificarea de  case parohiale, ajutoare de înmormântare și pentru situațiile medicale urgente ale preoților.

Sprijin financiar și material pentru Eparhiile din Basarabia:

În anul 2024, Episcopia Hușilor a răspuns solicitărilor înaintate de cele trei Eparhii din cadrul Mitropoliei Basarabiei, oferind ajutoare financiare în valoare de 45.000 lei, precum și numeroase ajutoare materiale.