Luni, 04 iunie, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a fost prezent în protopopiatul Vaslui, pentru prima conferință pastoral-misionară cu preoții din anul 2018.

Întâlnirea a debutat cu slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Preasfinția Sa la biserica cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Vaslui, în prezența tuturor preoților din protopopiatul Vaslui.

Începând cu ora 11.00, în sala de ședințe a Protopopiatului Vaslui a avut loc conferința semestrială. În cadrul acesteia, părintele Valeriu Escu de la parohia Puntișeni a susținut referatul cu tema „Viața și năzuințele românilor din Basarabia, Bucovina și Transilvania, în afara Marii Uniri”.

„În continuare, Preasfințitul Ignatie a explicat și a argumentat că Uniația este o realitate de tristă amintire pentru Biserica Ortodoxă Română și niciodată nu a reprezentat un factor de progres pentru poporul nostru, asa cum, în mod tendentious, unii teologi apuseni afirmă. Cu această ocazie Ierarhul Hușilor a trecut în revistă modul violent prin care s-a înfăptuit Uniația, dar a evidențiat și nenumăratele tendințe de maghiarizare din zona Transilvaniei”, a relatat părintele protopop Adrian Chirvasă.

Cu privire la viața duhovnicească și aspectele misionare la care trebuie să se adapteze permanent preotul, Preasfințitul Ignatie a insistat pe slujirea cât mai des a Sfintei Liturghii, dar și pe apropierea creștinilor mai mult de Sfântul Potir, în vederea unui real progres duhovnicesc: „Preasfințitul Ignatie a vorbit de experiența comunităților din diaspora, despre cât de vizibile sunt roadele apropierii preotului de creștini, în mod deosebit de cei tineri, precum și de implicarea preotului în problemele sociale din cuprinsul parohiei”, a concluzionat părintele Adrian Chirvasă.

Ultimele articole