Vineri, 24 ianuarie 2020, în localitatea Barboși, județul Vaslui, Episcopia Hușilor, în parteneriat cu Asociația „JoyCamps Romania”, a organizat un program special pentru copiii din sat, pentru a marca într-un mod creativ și practic Ziua Unirii Principatelor Române.

Evenimentul a cuprins jocuri de cunoaștere, trei ateliere tematice, de istorie, de dans și de hand-made.

Au participat 60 de copii, din ciclul primar și gimnazial, care s-au bucurat de  activitățile educative nonformale, alături de 9 voluntari, studenți, din Iași.

Satul Barboși, comuna Hoceni, județul Vaslui, este, conform istoricilor, locul unde a copilărit domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Tatăl domnitorului și un unchi al său aveau proprietăți în această zonă. De asemenea, unchiul domnitorului este înmormântat lângă altarul bisericii din  sat.

            „De la nașterea domnitorului Alexandru Ioan Cuza se împlinesc anul acesta 200 de ani, iar noi am încercat să îi aducem un omagiu prin această activitate, cu copiii din satul Barboși, deoarece Domnul Unirii aici a copilărit. Acum mai învață la Școala din Barboși aproximativ 70 de elevi, iar majoritatea acestora s-au implicat în această activitate. Dragostea de neam, cinstirea înaintașilor și istoria meleagurilor natale sunt lucrurile pe care am încercat să le insuflăm copiilor în cele câteva ore petrecute la Barboși”, a declarat domnul Marian Dumitru Rugină, consilier eparhial la Sectorul activități cu tineretul, coordonatorul evenimentului.

Au fost prezenți și părintele Simion Octavian, parohul localității și părintele Iulian Ștefan, profesorul de religie al elevilor.

Activitatea s-a încheiat cu Hora Unirii, în fața statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din centrul satului.