Devine o tradiție, în Episcopia Hușilor, ca ziua de 18 decembrie să fie dedicată copiilor, prin programul social filantropic „Dar de Crăciun”.
Anul acesta, ediția a II-a a evenimentului „Dar de Crăciun” s-a intitulat „Căldură pentru inimi curate” și a fost pregătit de Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși pentru peste 1600 de copii proveniți din familii cu o situație mai precară, din parohiile rurale ale Eparhiei, și pentru 100 de copii din Basarabia.
Seara zilei de miercuri, 18 decembrie 2019, va rămâne de neuitat pentru copiii care au participat la programul dedicat lor de Episcopia Hușilor.
Evenimentul, organizat cu binecuvântarea și în prezența Părintelui Episcop Ignatie al Hușilor, a început la ora 15.00, în curtea Catedralei Episcopale din Huși.
După rostirea rugăciunii „Tatăl nostru” și prezentarea programului și a sponsorilor de către părintele consilier Cosmin Gubernat, Ierarhul Hușilor a adresat un cuvânt de bun venit tuturor, mulțumind în același timp pentru că au răspuns invitației adresate:
„În chipul fiecărui copilaș locuiește Hristos. Avem această convingere interioară că în chipul fiecărui copilaș este Iisus, Cel născut într-o iesle sărăcăcioasă în Betleem.
De aceea Biserica acordă întotdeauna o atenție deosebită copiilor. Crăciunul este o sărbătoare prin excelență a copilașilor pentru că ei răspândesc în jurul lor foarte multă nevinovăție și dragoste.
Ei nu ne cer nimic, decât să îi iubim, să îi respectăm și să le transmitem căldura sufletului nostru. Este și ceea ce ei ne dăruiesc nouă în momentul în care reușim să le transmitem toate acestea.
Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în acest proiect filantropic, din țară și din străinătate. Nu putem organiza un astfel de eveniment fără oameni care să își deschidă sufletul și să dăruiască dragoste.
Sfântul Apostol Pavel vorbește de credința lucrătoare prin iubire, credința să fie „tradusă” în dragostea pentru fiecare semen al nostru”.
De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a mulțumit tuturor celor implicați în organizarea acestei manifestări, în special părintelui consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, sponsorilor, voluntarilor și reprezentanților autorităților județene și locale.
Au fost prezenți și au transmis mesaje de felicitare organizatorilor și copiilor domnul Mircea Gologan, prefectul județului Vaslui, domnul Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, domnul Ioan Ciupilan, primarul municipiului Huși, și doamna Roxana Miron-Feraru, viceprimarul municipiului Bârlad.
Părintele consilier Vladimir Beregoi a descris, în linii mari, proiectul „Dar de Crăciun” și a mulțumit tuturor celor implicați în activitățile ce au ca principal scop îmbunătățirea condițiilor de viață a celor aflați în situații mai precare.
A urmat un recital de colinde susținut de corurile de copii ale Așezămintelor sociale ale Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși (Boțești, Fălciu, Ghermănești și Bârlad), corul Școlii generale „Manolache Costache Epureanu” din Bârlad, coordonat de doamna Liliana Artenie, precum și două grupuri de copii din Basarabia, de la Răzeni și Ratuș, care au prezentat colinde specifice zonei lor.
Invitat special a fost părintele Sebastian Zăhan de la parohia „Învierea Domnului” Câmpia Turzii, care desfășoară o frumoasă și rodnică activitate cu tinerii, și care a reușit să îi introducă pe toți în atmosfera de sărbătoare.
Voluntarii au împărțit, pe perioada desfășurării evenimentului, tuturor celor prezenți, ceai cald și colăcei.
Moș Crăciun a avut de împărțit peste 1600 de cadouri foarte consistente, pregătite nominal pentru fiecare participant.
Timp de câteva săptămâni, colaboratorii și angajații Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși au pregătit pachetele pentru cei mici, astfel încât mărimile la hăinuțe și încălțăminte să se potrivească fiecăruia.
Cadourile au constat în haine noi de iarnă (șosete, training, fular, geacă de iarnă, fes), ghete de iarnă și dulciuri.
În timp ce Moș Crăciun era în mijlocul celor mici, cerul de deasupra curții Catedralei Episcopale s-a luminat de la focul de artificii, special pregătit pentru acest moment.
Evenimentul a fost posibil și datorită următorilor sponsori:
Viacons Rutier Huși; AttlasTour Turda; Agricola San Giorgio SRL Timișoara; Real Force Security SRL Cluj Napoca; Prodecons Solutions Turda; C.A.R.P. Bârlad; SC Myd Miava Company SRL Timișoara; Cabinet Avocat Paula Gașpar Timișoara; SC Mireasa SRL Bârlad; Dr. Cristina Tiron, Bârlad; SC Fartud SRL Timișoara; SC Trandafirul SRL Bârlad; Liceul Teoretic Eugen Lovinescu- București; Școala Primară Just 4 Kids- București; D-na Dana Chetran; D-na Vasilica Căciulă; Centrul Eparhial Huși; Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale; Protopopiatul Bârlad; Protopopiatul Vaslui; Protopopiatul Huși (Parohiile: „Sfântul Ilie”, „Sfântul Nicolae”, „Sfântul Dumitru”, "Înălțarea Domnului", „Sfântul Toma”); Mănăstirea „Sf. Împărați Constantin și Elena”- Codăești; Pr. Raul Simeon Gheorghe – Dublin, Irlanda; Pr. Călin Florea - Dublin, Irlanda; Pr. Cornel Grecu, Parohia Ortodoxă Română „Sfanta Veronica” Coventry, Marea Britanie; Pr. Eugen Darie, Parohia „Sf. Nicolae” Londra, Pr. Dorin Sas, Parohia Ortodoxă Valdemoro, Episcopia Spaniei și Portugaliei, Protosinghel Ghelasie Păcurar, Germania; Pr. Virgil Cândea, Parohia Ortodoxă Română din Sabadell, Spania; precum și datorită numeroaselor persoane fizice din Timișoara, Turda, Câmpia Turzii, Cluj Napoca, Aiud, Războieni, Alba Iulia, Tg Mureș.