Sâmbătă, 21 noiembrie 2026, de Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Vovidenia din municipiul Huși, cu prilejul hramului sfântului așezământ.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinți consilieri de la Centrul Eparhial din Huși, alături de părintele Ciprian Enea, starețul mănăstirii.
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși, coordonat de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu.
Numeroși credincioși din Huși și nu numai, s-au bucurat de acest popas duhovnicesc, slujba hramului din acest an inaugurând și slujirea în biserica nouă a mănăstirii, aflată în curs de edificare.
Între credincioșii veniți din diferite zone ale țării s-au aflat și doamna Natalia-Elena Intotero, Ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, și domnul Adrian-Felician Cozma, vicepreședintele Camerei Deputaților, domnul Mădălin Căciulă, vicepreședinte al Consiliului Județean Vaslui, și domnul Ioan Ciupilan, primarul municipiului Huși.
Un moment inedit, cu multiple semnificații spirituale, a fost cel în care Părintele Episcop Ignatie a adus, spre închinare, Icoana relicvar ce conţine un fragment din Sfintele Moaște ale Sfântului Preot Mărturisitor Constantin Sârbu, oferită, în dar, Episcopiei Hușilor, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Parte din biografia spirituală a Sfântului Preot Mărturisitor Constantin Sârbu este legată de Episcopia Hușilor, unde, alături de Episcopul Nifon Criveanu, a pus bazele unei activități social-filantropice foarte consistente. Astfel, între anii 1937-1938, s-a ocupat de construcția Azilului de bătrâni și copii orfani de la Schitul Vovidenia, el fiind preot slujitor la Catedrala Episcopală din Huși și directorul Școlii de Cântăreți din localitate.
Ierarhul Hușilor a vorbit, în cuvântul de învățătură, despre frumusețea lăuntrică a Maicii Domnului, model și imbold pentru fiecare creștin de a cultiva frumusețea în propriul suflet:
«Tu eşti locul tuturor harurilor, plinătatea a toată frumuseţea şi bunătatea, tablou şi icoană însufleţită a tot binele şi a toată bunătatea, ca una ce singură ești învrednicită concentrat de toate harismele Duhului» (fragment din Omilia Sfântului Grigorie Palama la Praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică)
Biserica ne pune spre prăznuire și frumoasă aducere aminte unul dintre evenimentele esențiale din viața Maicii Domnului, anume aducerea ei la Templu, închinarea ei lui Dumnezeu, de către părinții săi, Ioachim și Ana.
Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică este un bun prilej de a reflecta asupra a ceea ce au surprins, cu atâta elocință, Părinții Bisericii noastre, un aspect legat de calitățile spirituale ale Maicii Domnului, anume că, după Hristos Dumnezeu-Omul, Fecioara Maria a fost și este cel mai frumos om din istoria umanității.
Această frumusețe a Maicii Domnului este una lăuntrică, așa cum tâlcuiesc Părinții Bisericii. În Psalmul 44 (13-14), ni se spune că „frumusețea fiicei Împăratului venea dinlăuntrul ei”. Sfântul Grigorie Palama tâlcuiește acest pasaj în felul următor: „Psalmistul David nu menționează că frumusețea este în interiorul fiicei Împăratului, ci că vine din interiorul fiicei Împăratului, revărsându-se și în exterior”.
Această frumusețe lăuntrică este cea care convinge întotdeauna. Cea exterioară poate fi ademenitoare, de multe ori poate fi o manipulare sau o iluzie, fără să aibă vreun corespondent cu ceea ce are, cu adevărat, omul în sufletul său.
Știm cu toții că urâtul, în toate versiunile lui, este cel care trezește în noi un anumit disconfort. Nu cred că este vreun om în lumea aceasta care să iubească urâtul; că îl privește, că îl cultivă, că îl lasă să îi domine sufletul, este deja altceva, iar acest lucru trădează faptul că omul este rău. Doar cel rău cultivă urâtul și îl răspândește în jurul său.
Noi, oamenii, am fost creați, în mod fundamental, cu acest imbold și dor de a căuta frumosul, de a ne bucura și hrăni cu frumosul în toate variantele acestuia. Cu cât reușim mai mult să căutăm frumosul, cu atât noi înșine vom deveni frumoși.
Frumusețea Maicii Domnului a constat în integritatea spirituală a trupului său, fecioria ei. A trăit în această stare de puritate și de nevinovăție sufletească. Nimic nu a întinat sufletul și viața ei; nu a lăsat nicio formă de păcat să îi spurce cele dinlăuntrul ei.
Desigur, frumusețea aceasta interioară a sa a avut în centru faptul că a împlinit voia lui Dumnezeu, a „liturghisit”, ca cea care este „Sfânta Sfintelor”, voia lui Dumnezeu, și a căutat să armonizeze voia ei cu ceea ce dorea Dumnezeu.
Atunci când noi căutăm voia lui Dumnezeu, devenim oameni frumoși. Să știți că noi, preț de câteva ceasuri, am decis să fim oameni frumoși, prin faptul că suntem astăzi la biserică, la Liturghie, rugându-ne, căutând să simțim prezența lui Dumnezeu și desigur, cu gândul tainic al inimii noastre la Maica Domnului.
Este mult urât în jurul nostru, în diferite ipostaze. Unele dintre acestea, din păcate, le cultivăm și le răspândim în jurul nostru, chiar și cei care venim la Liturghie. Dacă am face un procentaj al celor care vin la biserică, concluzia firească ar fi că în societatea noastră ar trebui să fie mai mult frumos decât urât. Nu vreau să descriu un tablou pesimist din lumea în care trăim noi. Dimpotrivă, vreau să îndrept privirile noastre înspre ceea ce este cu adevărat frumos.
Biserica ne pune atât de multe exemple de oameni frumoși. Noi înșine, atunci când întâlnim pe cineva frumos, senin, cu lămpile sufletului aprinse, un om cu înțelepciune multă, care emană noblețe și aristocrație sufletească, ne minunăm spunând „Doamne, ce om frumos este!” și niciunul nu ne vom referi la frumusețea fizică, ci la frumusețea sufletească, cea care cucerește și convinge întotdeauna sau poate să schimbe viețile oamenilor, să urnească niște inerții în care noi ne aflăm. Cu cât ne vom apropia mai mult de Maica Domnului, cu cât o vom privi mai mult, cu atât vom deveni mai frumoși la suflet.
În Antichitate exista un dicton, anume că noi „devenim ceea ce privim”. Suntem ceea ce privim sau ceea ce cultivăm în inima noastră. Dacă noi ne vom strădui, cât ne stă în putință, prin toate breșele care mai pot apărea în cetatea sufletului nostru, să privim frumosul, am această nădejde că vom deveni oameni frumoși, asemenea Maicii Domnului - cea care, prin viața ei și prin faptul că L-a primit pe Dumnezeu-Omul, L-a născut pe Iisus Hristos din pântecele ei, a devenit ca o biserică.
Noi folosim această noțiune de „biserică”, care însumează tot ceea ce este legat de frumusețe în viața noastră: ne referim la credință, liniște, interiorizare, înțelepciune, lumina pe care ar trebui să o avem în inima noastră, la modul cum să avem o relație concretă cu Dumnezeu și cum să ne înfrumusețăm sufletul, pe care îl murdărim prin păcatul pe care îl acceptăm să vină în inima noastră.
Sfântul Grigorie Palama ne spune că „frumusețea interioară a Maicii Domnului este cea care convinge și ne uimește pe fiecare dintre noi”. Această frumusețe a Maicii Domnului, care constă în fecioria ei - în integritatea sa spirituală, și faptul că a „liturghisit” voia lui Dumnezeu, sunt cele care au învrednicit-o să devină cu adevărat „Sfânta Sfintelor”, cea în care S-a zămislit Fiul lui Dumnezeu ca Om, cea din care S-a născut, ca să vină în lumea aceasta, să ne descopere iubirea lui Dumnezeu față de întreaga umanitate.
Să plecăm astăzi la casele noastre cu gândul și preocuparea să devenim frumoși, cu sufletul în căutările noastre, în modul de a relaționa cu cei de lângă noi, să medităm la ceea ce putem face pentru a răspândi cât mai multă frumusețe unde ne desfășurăm activitatea, în familiile noastre, cu prietenii noștri.
Să ne învrednicească Maica Domnului de această frumusețe și să tânjim cât mai mult să devenim oameni frumoși la suflet, extirpând, pe cât ne stă în putință, urâtul din viața noastră.



