De câteva zile trăiesc o îngrijorare profundă. Mă locuiește o stare de frică completă că acela care poartă haina apostolului toleranței este cât pe ce să devină apostol al totalitarismului. Niciodată nu mă gândeam că pot asocia toleranța cu totalitarismul, că centrul trebuie să devină periferie, iar periferia să devină centru.
Mai mult, nici în cel mai bizar scenariu al vieții mele, nu aș fi putut concepe că tolerantul de serviciu poate deveni, vertiginos și fără sincope, fundamentalist agresiv și radical de primă mână.
Este așa de dezamăgitor să constați că stânga atee și progresistă abdică de la o valoare intrinsecă a doctrinei sale: detașarea față de orice formă de “rigiditate”, caracteristică valorilor tradiționale. Cu toate acestea, rămâne încleiată și la fel de “rigidă” în fluiditatea erei post-adevăr.
Empatizez profund cu faptul că, peste noapte, progresistul s-a metamorfozat într-un ins compulsiv și că este bântuit de obsesii. Cea mai neliniștitoare și nocivă obsesie pentru el este BOR. Trăiesc o stare de neliniște cumplită că de la atâta nesomn își va pierde, probabil, iremediabil luciditatea minții.
Sunt deprimat că rânjetul radical a luat demult locul “zâmbetului” tolerant.
Este, totuși, îmbucurător că din alergic la credință și valori evanghelice, progresistul luminat a devenit omniscient în cele pe care, oricum, le detestă furibund și programat. A devenit specialist în teologie, încât vorbește apodictic, senin, “documentat” și sigur pe sine despre “consiliul de la Nicea” și despre “ortodoxism”.
Sunt mai mult decât angoasat pentru faptul că și-a propus să salveze România, însă, din păcate, nu reușește să se salveze, în nicio clipă, nici chiar de sine însuși.
Sunt într-o criză adolescentină insurmontabilă că progresistul revoltat nu își găsește propria identitate spirituală: tună și fulgeră împotriva Bisericii, dar îi este imposibil să își asume, inteligent și fără echivoc, statutul de leftist generator de emancipare și contaminantă deșteptăciune.
Sunt siderat că progresistul luminat din măreața luptă anti-corupție ajunge agentul corupției datelor biologice naturale ale firii umane. Adică, pășește triumfal din economic în antiuman. Sau de la corupție la corupere.
Sumar: am o tristețe de moarte că progresistul liberal anti-creștin cu orice preț devine pro-europeanul fără niciun preț.
Doamne, vindecă-mă de această mâhnire insuportabilă că progresistul își propune să fie umanistul rațional și, din nefericire, se transformă în ghilotina nedreaptă a creștinilor. Ce fel de Revoluție să fie asta?! O lume nouă?! Cu iz de parfum iluminist?
Episcopul Ignatie al Hușilor
Publicat pe: marginaliaetc.ro, în data de 11 septembrie 2019.
foto credit: marginaliaetc.ro
