Anul acesta s-au împlinit, pe 13 iunie, 380 de ani de când, prin străduinţa binecredinciosului domn Vasile Lupu al Moldovei, Iaşul este binecuvântat de prezenţa şi ocrotirea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva.  Astăzi, în ziua de prăznuire a Sfintei, slujba Liturghiei a fost săvârșită pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. În zonă au fost amenajate culoare de acces pentru cei care au dorit să participe la slujbă și care, în număr restrâns, au putut să intre în spațiile delimitate, astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane și să se poată păstra distanța recomandată de autorități. Slujba a putut fi urmărită și de la distanță de credincioși, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în apropiere, fiind transmisă totodată în direct de Trinitas TV și de portalul Doxologia.ro.

La Sfânta Liturghie prilejuită de hramul de anul acesta al Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași a slujit un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, în frunte cu: IPS Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Qais, Episcop de Erzurum și Vicar al Patriarhiei Antiohiei, PS Ignatie, Episcopul Huşilor, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Antonie, Episcop de Bălţi, PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, PS Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, PS Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, PS Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, PS Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, PS Emilian Crişanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. 

„Crucea Moldavă” pentru patru familii, în contextul Anului omagial al pastoraţiei românilor din afara României

În contextul Anului omagial 2021 în Patriarhia Română, al pastorației românilor din afara României, pe scena unde a fost slujită Sfânta Liturghie închinată sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, Părintele Mitropolit Teofan a invitat și a premiat patru familii care cunosc ce înseamnă să trăiești în afara granițelor țării și care pun, mai presus de toate, păstrarea și mărturisirea dreptei credințe. Cele patru familii au primit distincția „Crucea Moldavă”, cea mai mare distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Detalii, aici: https://doxologia.ro/patru-familii-au-fost-decorate-de-ips-teofan-contextul-anului-omagial-2021

La final, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei le-a adresat trei îndemnuri credincioșilor prezenți și pelerinilor care așteptau la rând să se închine la racla cu sfintele moaște ale Ocrotitoarei Moldovei și la racla cu sfintele moaște ale Sfântului Gheorghe Pelerinul: „Îndrăznesc a vă așeza la suflet trei gânduri, care pot pentru unii dintre noi să se transforme într-un fel de făgăduință sau legământ. În primul rând, să nu ne pierdem nădejdea în Atotputernicul și Atotmilostivul Dumnezeu, căci zice psalmistul: «Dacă n-ar zidi Dumnezeu cetatea, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc». De n-ar păzi Dumnezeu cetatea, în zadar ne-am osteni noi, cei ce credem că o păzim. Să nu ne pierdem nădejdea în Dumnezeu, căci un popor care crede în Dumnezeu nu piere niciodată! Un neam care crede în sfinți, totdeauna supraviețuiește, chiar dacă vremurile nu sunt ușoare. Cel de-al doilea gând este legat de speranța noastră, a tuturor, ca România să se schimbe în bine. Biserica însă ne spune un mare adevăr pe care îl așez la rădăcina inimii dumneavoastră: România se schimbă în bine dacă încep eu însumi să mă schimb în bine. Prea mult așteptăm ca alții să se schimbe. Noi ne considerăm drepți. Prea mult vedem, sau mai bine zis nu vedem, bârna din ochii noștri, păcatele noastre și vedem paiul din ochiul fratelui său. În general zicem: «Răul este în celălalt, iadul este celălalt». Conștiința propriei superiorități în raport cu alții constituie platforma pentru distrugerea propriei noastre ființe și a celor din jur. Să începem a ajuta România să se schimbe prin schimbarea noastră, în primul rând cea lăuntrică, și să vedem în primul rând păcatele din noi și chipul lui Dumnezeu din aproapele. Al treilea gând: răsună peste veacuri cuvântul Sfântului Apostol Pavel: «Lărgiți-vă, fraților, inima!». Lărgiți-vă inima. De ce să ne-o lărgim? Pentru ca să încapă Dumnezeu în ea. Și pe lângă Dumnezeu să încapă toți bolnavii, deznădăjduiții acestei lumi. Și cum putem realiza această mare taină a lărgirii inimii noastre? În taina rugăciunii, căci rugăciunea se transformă într-un val de binecuvântare care pleacă de la noi până la marginea lumii. Rugăciunea noastră ca val de binecuvântare pătrunde în spitale, în mâna medicilor, care sunt chemați actualmente să răspundă atâtor chemări din partea atâtor frați de-ai noștri și surori ale noastre care se află pe patul de suferință. Așadar, nădejdea la Dumnezeu, lărgirea inimii și cu nădejde mântuitoare în purtarea de grijă a Celui Preaînalt, mergem la casele noastre, mărturisind și celor dragi cât de frumoasă a fost sărbătoarea Sfintei Parascheva. Ce minunată gazdă a fost Sfânta Parascheva, precum împlinește aceasta de aproape patru secole, aici, la Iași! Mulțumindu-vă tutror și pentru toate, să cântăm cu toții: Mântuiește, Doamne, poporul tău!”.

sursa: doxologia.ro