Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat slujba de Înviere la Catedrala Episcopală din Huşi.
Ierarhul Hușilor, alături de preoții slujitori, a împărțit lumina tuturor celor prezenți.
O mare de lumină a umplut curtea Catedralei, și mii de glasuri au cântat împreună imnul „Hristos a înviat”.
Cu lumina Învierii strălucind pe chipuri și în suflete, credincioșii prezenți au participat la slujba oficiată pe esplanada Catedralei.
Răspunsurile liturgice au fost date de corala „Tabor” a Catedralei, dirijată de doamna Elisabeta Irimiea.
Cuvântul pastoral adresat credincioşilor s-a intitulat „Hristos din Potir – adevăratul miel pascal”.
În cadrul Sfintei Liturghii, cei care s-au pregătit prin Spovedanie și Post, au primit Trupul și Sângele Domnului, în Sfânta Împărtășanie.
La finalul slujbei, Părintele Episcop Ignatie a binecuvântat coșurile cu bucate tradiționale, pe care cei prezenți le-au dus în familiile lor.