Orice moment aniversar din viața unei eparhii e și un prilej de rememorare a trecutului, care oferă nenumărate lecții de folos pentru prezent și, mai ales, pentru viitor. În cele peste patru secole de existență a Episcopiei Hușilor s-au succedat – printre puținele clipe de răgaz –, războaie și tulburări, perioade de strâmtorare sau de confruntare cu diferite calamități ale naturii. Dar prin credință lucrătoare și prin răbdare, voia lui Dumnezeu s-a putut împlini chiar și în cele mai grele momente.

Durerea cea mai mare pentru această eparhie a fost atunci când, după 351 de ani de existență neîntreruptă, în februarie 1949, Episcopia Hușilor a fost desființată. Punerea in aplicare a planului de desființare a Episcopiei Hușilor de către cei fără de Dumnezeu a adus după sine si sacrificarea venerabilului episcop Grigorie Leu S-a stins atunci vocea unui ierarh, dar s-au întețit rugăciunile clerului și ale credincioșilor. A fost suprimată  o eparhie, dar ea a rămas vie în conștiința Bisericii.

 „După rănire şi moarte, ţine de cei mai nobili şi bărbătoşi a se scula şi a da război din nou, lucru care este şi vrednic de preţuire, plin de uimire. Nu este al nostru a ne păzi nerăniţi, dar ţine de noi a fi fără de moarte sau morţi. Căci, dacă nu deznădăjduim, nu vom muri, moartea nu ne va stăpâni, ci vom fi pururea puternici, scăpând prin pocăinţă la Dumnezeul nostru cel Atotputernic şi iubitor de oameni”[1]. Cele ce se întâmplă în viața duhovnicească – cuprinse în aceste cuvinte ale Sfântului Simeon Noul Teolog – se regăsesc și în viața instituțională a Bisericii. Prin mila lui Dumnezeu schimbându-se vremurile, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis, în mod firesc, în ședința din 14 februarie 1996, reactivarea istoricei Episcopii a Hușilor. A fost și o împlinire a unui cuvânt profetic al Episcopului Grigorie Leu, care spunea într-una dintre predicile sale: „Câte lupte n-a avut Biserica noastră Ortodoxă, și a învins în total! Și acum va ieși biruitoare, dacă ne vom trezi din nepăsarea și sfiala ce ne-a cuprins, dacă ne vom înarma cu toate armele lui Dumnezeu...”[2].

Primul ierarh după reactivarea eparhiei, Vlădica Ioachim Mareș a făcut chemare către toți fiii eparhiei pentru a se implica în  lucrări atât de necesare: „Acum se cere ca să punem umărul cu toții – preoți și credincioși – pentru a porni din loc carul istoric al acestui scaun vlădicesc, încărcat acum de atâtea poveri”[3].

După lucrarea Preasfințitului Ioachim Mareș de rectitorire a Episcopiei Hușilor, a urmat episcopul Corneliu Onilă până în anul  2017. Din acest an, slujirea ca episcop a fost încredințată Preasfințitului Ignatie Trif.

Așa s-a reînnodat istoria venerabilei Episcopii a Hușilor, al cărei rol a fost decisiv în multe momente din istoria Bisericii și a țării. Aici au păstorit mulți ierarhi evlavioși, cărturari, buni chivernisitori, cum ar fi Sfântul Ierarh Dosoftei, viitorul Mitropolit al Moldovei, sau patriarhul Nicodim Munteanu.

Se cuvine să amintim, din șirul ierarhilor vrednici de pomenire, și nume mai puțin cunoscute, precum cel al Episcopul Iacov Antonovici, al cărui trup odihnește în dreptul absidei răsăritene a Catedralei Episcopale din Huși. Ajuns membru de onoare al Academiei Române, el era descris de marele istoric Nicolae Iorga prin cuvinte care onorează și obligă și azi întreg clerul bisericesc: „Era un om ca din alte timpuri, un popă bun din vremea veche, cu datoria lui față de Biserică și cu iubirea lui de carte, îmbrăcat popește și trăind așa cum, veac de veac, a trăit preoțimea noastră pentru cinstea ei și pentru binele neamului”[4].

Reactivarea Episcopiei Hușilor a fost un moment de entuziasm ale cărui energii au fost îndreptate pe făgașul unui realism pastoral. Ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, am fost în două rânduri locțiitor la Huși: între aprilie și iunie 2009, respectiv între iulie și octombrie 2017. Am avut ocazia de a cunoaște, astfel, ca și în alte împrejurări, mulți oameni care m-au impresionat prin devotamentul și evlavia lor.

Actualmente Episcopia Hușilor cuprinde doar județul Vaslui. În istorie însă întinderea sa teritorială a fost mai mare, cuprinzând si partea de Sud a Basarabiei. Cuvântul prorocului despre „Betleem, pământul lui Iuda”, cum că „nu este nicidecum cel mai mic între căpetenii” (cf. Matei 2, 6), se poate aminti și în acest context.

Episcopia Hușilor tinde să devină, treptat, un adevărat model de misiune și de pastorație, un reper pe harta națională a activităților socio-filantropice, recunoscut ca atare chiar și de cei din afara Bisericii. Întreaga lucrare a eparhiei, aflată sub permanentul imbold al Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, aduce, picătură cu picătură, balsamul milostivirii lui Dumnezeu peste feluritele răni ale acestei eparhii atât de greu încercate de-a lungul vremii.

Starea de pandemie – o altă durere – a împiedicat, anul trecut, o aniversare așa cum se cuvine a Episcopiei Hușilor la 25 de ani de la reînființare. Dar anul care s-a adăugat între timp a confirmat, o dată în plus, că această eparhie știe să preschimbe un pământ brăzdat de suferințe în „ogorul Domnului”, fiind fidelă îndemnului Sfântului Grigorie Palama: „să nu ne ostenim numai în nădejdea unui seceriş care ne hrăneşte vremelnic, ci şi ca să facem toate întru nădejdea unui seceriş care ne procură viaţa veşnică”[5].

Ne rugăm lui Dumnezeu să înmulțească harul și binecuvântarea Sa peste Episcopia Hușilor, peste clerul bisericesc, cinul monahal și peste toți credincioșii aflați astăzi sub povățuirea neobositului Episcop Ignatie! Felicităm, totodată, pe toți participanții și organizatorii acestui simpozion național, dorindu-le sănătate, inspirație și spor în tot lucrul bun!