Sâmbătă, 21 septembrie 2019, a avut loc, la Huşi, conferinţa: „Ce înseamnă a te dărui? Reflecţii asupra misiunii unei preotese”, susţinută de doamna prof. dr. Cristina Benga, eveniment organizat la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Episcop Ignatie şi dedicată soţiilor preoţilor din Episcopia Huşilor.
Întâlnirea, ce se află la prima ediţie, a debutat cu slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Părintele Episcop Ignatie, la Catedrala Episcopală din Huşi. Din soborul preoţilor a făcut parte şi pr. prof. dr. Daniel Benga, profesor în cadrul Departamentului de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Ludwig‑Maximilian” din München, alături de părinţii consilieri ai Centrului Eparhial Huşi, părinţii protopopi şi preoţi din Eparhie.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele profesor Daniel Benga, care a vorbit despre semnificaţiile Crucii în viaţa personală:
„Noi, în Ortodoxie, avem trei dimensiuni ale Sfintei Cruci: avem Sfânta Cruce ca obiect, o avem ca semn, iar în al treilea rând, Sfânta Cruce este un drum, este destinul și crucea pe care trebuie să ne-o purtăm fiecare.
Există deci, crucea personală, pe care fiecare ne-o ducem, dar pe lângă aceasta, există o cruce a familiei și, în al treilea rând, există și o cruce a comunităților, a oamenilor pe care îi avem, iar noi ca preoți, ca preotese, ca slujitori ai unor comunități și ai lui Dumnezeu, purtăm crucile tuturor.
Avem trei semnificații ale Sfintei Cruci: obiectul, simbolul și drumul. Drumul însă are și el, la rândul lui, trei ramificații: este crucea mea, este crucea familiei mele, care include pe soț, pe copii, pe părinți, pe cei de aproape ai mei și, dincolo de aceasta, este crucea parohiei, a comunității în care trebuie să trăiesc. Aceste cruci ducându-le, trebuie, la sfârșitul vieții, să le prezentăm înaintea lui Dumnezeu”.
De asemenea, părintele profesor Daniel Benga a insistat asupra bucuriei pe care trebuie să o genereze crucea în viaţa noastră:
„Sfânta Cruce, în Ortodoxie, nu este întotdeauna legată numai de tristețe, de lacrimi și de supărare. Crucea este bucurie! Când scoatem Sfânta Evanghelie, la Utrenie, cântăm: "Iată a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea”.
Dacă noi, preoții și preotesele, nu purtăm bucuria în această lume care, de multe ori, se transformă într-o vale a plângerii, atunci de unde să mai vină bucuria?
Bucuria pe care ar trebui să o avem pe chipuri vine din faptul că nimic nu ducem singuri, că noi suntem împreună cu un Dumnezeu care este mai tare decât moartea, mai tare decât iadul, mai tare decât tot răul de pe acest pământ.
Nu avem voie, dacă avem credință în El, să ne temem de nimic! Să fim convinși de cuvintele pe care Mântuitorul ni le spune: “Îndrăzniți, Eu am biruit lumea”!
Sfânta Liturghie nu este decât o participare la bucuria puterii lui Dumnezeu, care vine în viața noastră.
Vă îndemn să lăsăm un semn frumos, o mărturie în viețile noastre, în drumurile pe unde mergem, pentru că acesta este cel mai frumos lucru”!
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a mulţumit părintelui profesor Daniel Benga şi doamnei preotese Cristina Benga, pentru prezenţa la Huşi, precum şi tuturor celor ce au răspuns pozitiv invitaţiei de a participa la această întâlnire a doamnelor preotese.
De la ora 12.00, în sala mare a Primăriei Huşi, doamna prof. dr. Cristina Benga a susţinut conferinţa intitulată „Ce înseamnă a te dărui? Reflecţii asupra misiunii unei preotese”.
În cuvântul său, Părintele Episcop Ignatie a mulţumit doamnei preotese Cristina Benga, pe care a caracterizat-o drept un pedagog excelent şi un psiholog foarte bun, profesoară de Religie şi autor de manuale şcolare.
De asemenea, a mulţumit tuturor doamnelor preotese prezente, afirmând că şi-a dorit, încă de la început, o întâlnire în acest format:
„Când întâlnesc o doamnă preoteasă, am în minte chipul preotesei de la mine din sat. Ea întruchipa idealul a ceea ce înseamnă să fii soţie de preot. Cum să concentrez ceea ce a făcut minunat această soţie de preot? Ea a fost îngerul casei.
Aşa cred, că fiecare preoteasă este îngerul casei, este îngerul fiecărui preot!
În lumea de astăzi se spune că imaginea femeii este alcătuită de bărbaţi. Majoritatea celor care stau în spatele caselor de modă sunt bărbaţi. Costion Nicolescu spune că, în lumea ţărănească, imaginea împărătească a bărbatului este alcătuită de femeie.
Cred că acelaşi lucru se întâmplă şi în vieţile dumneavoastră”.
Totodată, Ierarhul Huşilor a vorbit despre relaţia de condiţionalitate care există între viaţa de familie a preotului şi viaţa parohiei:
„Aş vrea să vă transmit recunoştinţa pentru efortul pe care îl faceţi! Este foarte greu să ţii un echilibru între slujirea de la biserică şi slujirea familiei. Este un consum, o combustie interioară, foarte mare.
Dacă preotul este sufletul unei parohii, sufletul preotului este, sigur, preoteasa.
Unde există o viaţă de familie aşezată, cu tot ceea ce ţine de o căsnicie frumoasă, binecuvântată, aşa cum o vrea Dumnezeu, este şi o viaţă duhovnicească în parohie.
Există o interdependenţă între viaţa personală, familială, a preotului şi viaţa de parohie.
Unde este aşezare în familia unui preot, această aşezare se răsfrânge şi în viaţa parohiei. Îi îndemn pe preoţi să se bizuie pe intuiţia dumneavoastră, a preoteselor, ca cele ce aveţi o sensibilitate a detaliilor
Vreau ca viaţa dumneavoastră să poarte amprenta bucuriei”.
Cu ocazia acestei prime întâlniri a tuturor preoteselor din Eparhie, Părintele Episcop Ignatie a oferit, în dar, fiecărei doamne, în semn de „mulţumire, recunoştinţă şi dragoste”, câte o floare şi un exemplar din cartea „Bucuria de a sluji. Gânduri pentru preoteasa şi femeia ortodoxă” de Juliana Schmemann.
Conferinţa a a continuat cu o sesiune de întrebări şi răspunsuri.