În perioada Postului Mare, la Catedrala Episcopală din Huși, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite va fi oficiată zilnic, în cursul săptămânii, de luni până vineri. În zilele de luni, miercuri și vineri, Liturghia Darurilor va fi oficiată începând cu ora 17.00. 

Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie va oficia, în fiecare zi de luni, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala din Huși, iar în după-amiezile zilelor de miercuri și vineri, va sluji în parohiile din cele trei protopopiate din Eparhie.

La îndemnul Preasfinției Sale, în bisericile parohiale, această slujbă va fi săvârșită în după-amiaza zilelor de miercuri și vineri, pe tot parcursul Postului Mare.

 

„Liturghia Darurilor mai înainte sfințite este un antidot pentru umanitatea suferindă de multă neliniște, de foarte multă agitație, de împrăștiere, de risipire și de foarte multă vorbire.

Este o inflație a cuvântului. Când asistăm la aceasta, în mod inerent se pierde și profunzimea lui.

Liturghia Darurilor ne invită și ne aduce aminte: «omule agitat și neliniștit, oprește-te din graba ta, din tulburare, și ia-ți răgazurile de liniște, de pace, pe care nu le vei putea dobândi dacă sporovăiești și vorbești fără rost».

Omul care vorbește foarte mult, încercând să fie în centrul atenției, este un om sărac spiritual, cuvintele lui sunt goale de conținut.

Omul care tace și «dospește» cuvintele în mintea și în inima lui, ne poate dărui profunzimea gândurilor.

Perioada Postului Mare ar trebui să trezească în noi setea după tăcere și liniște” - PS Ignatie