Nume

Mănăstirea Bujoreni (obște de călugări)

Stareț (duhovnic)

Protosinghel Euharist Micu

Date de contact

Nr. telefon: 0745143597

Hram

„Izvorul Tãmãduirii”; „Adormirea Maicii Domnului”

Adresă

Mănăstirea Bujoreni, una din cele mai vechi așezări monahale ale județului Vaslui, se află la o distanță de 25 km de orașul Bârlad, în comuna Zorleni, județul Vaslui.

Acces/Localizare

Pe drumul județean Bârlad-Murgeni-Fălciu, la ieșire din satul Popeni, la punctul numit Căprioara, un indicator arată spre dreapta 5 km de drum forestier pietruit.

Istoric

Întemeierea Mănăstirii Bujoreni, o fericită împletire între adevăr și legendă, amintește de aflarea în chip minunat în scorbura unui stejar a icoanei Maicii Domnului cu Fiul ei, de către un măgar rătăcit de turma sa, care în chip minunat era găsit de fiecare dată înaintea aceluiași stejar.

Astfel, la mijlocul secolului al XVI-lea, între mocanii veniți din Ardeal în căutare de hrană pentru turmele de oi, se afla și Ion Brețcanu, om harnic și credincios. Într-una din zile, unul din măgarii care purtau desagii cu provizii, a dispărut fără urmă. Îngrijorat, Ion Brețcanu anunță pe ceilalți colegi de pierderea acestuia, și împreună pornesc în căutarea măgarului, care parcă intrase în pământ. În cele din urmă animalul este găsit îngenunchiat în fața unui stejar de către Iftimie, mai marele pădurarilor din zonă, și adus la proprietarii săi. Peste un an întâmplarea se repetă, măgarul fiind găsit în condiții asemănătoare, în fața aceluiași stejar.

Anul următor, după o zi plină de trudă, Ion Brețcanu era bucuros că reușise să vândă în târgul Bârladului toate produsele adunate cu migală și trudă de la turmele sale în ultimele luni. Pornind spre locul de odihnă, împovărează măgarul cu desagi plini de alimente și alte provizii, între care erau puși cu grijă cei trei mii de galbeni adunați. Obosit de drum și grăbit de ploaia care nu se mai oprea, mocanul uită galbenii pe spinarea măgarului, care dispare din nou în pădurea Bujorenilor. Disperat, Ion Brețcanu pornește în căutarea lui, de data aceasta îndreptându-se spre casa pădurarului. Toți rămân înmărmuriți când găsesc măgarul îngenunchiat în fața stejarului în care străluceau trei luminițe în forma sfintei Cruci. Acolo se afla o icoană a Maicii Domnului, probabil de la fostul schit Recea, ascunsă de monahii evlavioși înaintea unor cotropiri păgâne.

Sfătuindu-se cu episcopul de Roman, Ion Brețcanu ridică cu banii din desaga purtată de măgar, o bisericuță închinată Maicii Domnului, în jurul căreia s-au adunat mai mulți sihaștri de prin părțile locului. Nu după multă vreme, pădurarul Iftimie se va călugări, primind numele de Pahomie.

Prima atestare documentară a Schitului Măgaru datează din 27 martie 1602, când în actul de vânzare a ocinei de la „Măgaru, în hotarul Bujorenilor”, deținută de către Platon, feciorul lui Costin din Negoești, semnează și protoegumenul Silioan. Este lesne de înțeles că viața monahală începuse cu mult înainte de întocmirea acestui document.

Timp de aproape 200 de ani, existența sfântului lăcaș din poiana Bujorenilor este menționată în mai multe acte oficiale ale vremii, care arată dăinuirea în timp, dar mai ales faptul că marii boieri din zona Bârladului, între care menționăm pe cei din familia Bujorănilor și Palade, se îngrijeau de viețuitorii schitului, asigurându-le cele necesare traiului zilnic.

În jurul anului 1780, marele vornic Gavriil Conachi devine proprietarul moșiei pe care se afla așezământul monahal, și încă de la început se arată preocupat de soarta sfântului locaș, care ajunsese între timp în ruină. Va ridica o nouă biserică din lemn, pentru nevoile spirituale ale viețuitorilor, și va sprijini dezvoltarea acestui schit.

Unul din cei cinci copii ai lui Gavriil Conachi, Ioniță, născut la 25 februarie 1778, va îmbrățișa viața monahală intrând novice la vestita mănăstire a Neamțului, la vârsta de 26 de ani, după finalizarea studiilor la Viena. Este călugărit cu numele Ioanichie la Mănăstirea Socola din Iași și hirotonit preot de către Veniamin Costachi, Mitropolitul Moldovei, pe seama așezământului de la Florești din ținutul Tutovei, închinată pe atunci Mănăstirii Esfigmenu din Muntele Athos.

După o serie de probleme cauzate de egumenul Luca (starețul grec de la Florești) care din cauza averii nu accepta ca urmașul lui Gavriil Conachi să plece din mănăstirea sa, ieromonahul Ioanichie Conachi se va retrage în jurul anului 1815, după un scurt popas la marea lavră a Neamțului, la Schitul Măgaru, unde, în calitate de ctitor, va pune rânduială aspră și se va îngriji de dezvoltarea acestui așezământ monahal.

Între anii 1830-1840, Schitul Măgaru se va transforma în mănăstire de călugărițe, Ioanichie Conachi populând acest așezământ cu monahii românce și rusoaice, slujbele desfășurându-se atât în limba română cât și în slavă. În urma unui recensământ, la 1853, constatăm că viețuiau în această mănăstire, alături de ctitorul Ioanichie Conachi, un număr de 19 călugărițe și un ieromonah.

După moartea lui Ioanichie Conachi, survenită la 30 ianuarie 1860, întreținerea schitului va fi asigurată de nepoata acestuia Ruxanda Rosnoveanu, proprietara mai multor moșii din ținutul Tutovei.

Începând cu anul 1886 până în 1921, ținutul Zorleniului, între care și pădurea unde se afla Schitul Măgaru, va deveni Domeniu Regal. În ciuda sprijinului acordat mănăstirii de către membrii familiei regale, viața monahală din acest așezământ va cunoaște un declin considerabil, astfel încât în preajma Primului Război Mondial obștea număra doar câteva viețuitoare, iar construcțiile erau în stare de ruină.

În perioada interbelică, se înfiripează din nou viața de obște în acest așezământ cu monahii aduse de la Adam. Episcopii de la Huși, între care menționăm pe Nifon Criveanu (cel care, după lucrări de restaurare, va sfinți biserica la 6 octombrie 1936) și Grigorie Leu, se vor implica în mod direct în reorganizarea mănăstirii, sprijinind dezvoltarea acesteia prin înființarea unui atelier de țesătorie și prin înzestrarea cu păduri și teren agricol necesare existenței personalului monahal.

Între anii 1958-1960, prigoana comunistă va ajunge și la Mănăstirea Bujoreni, când începe lungul martiriu al monahismului românesc. Viețuitoarele vor fi alungate, biserica lăsată în paragină, iar celelalte anexe vor fi demolate din dorința de a nu mai exista posibilitatea întoarcerii nimănui în sfântul lăcaș.

După evenimentele politice din 1989, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Eftimie Luca, Episcopul Romanului și Hușilor, o parte din călugărițele alungate în urma decretului 410/1959, în fruntea cărora se va afla mai întâi monahia Ecaterina Popa, apoi Xenia Andrioaie, se vor reîntoarce la Mănăstirea Bujoreni, reînnodând firul vieții monahale în acest loc binecuvântat de Dumnezeu, după aproape treizeci de ani de pribegie.

În 1998 Episcopul Ioachim Mareș, titularul Episcopiei Hușilor, va transforma așezământul monahal de la Bujoreni în mănăstire de călugări, așa cum a fost în primele trei veacuri ale existenței sale, numindu-l stareț pe protosinghelul Luchian Niculeț.

Odată cu transferarea unui mic grup de călugări de la Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț, așezământul monahal va cunoaște o dezvoltare fără precedent, devenind astăzi o adevărată oază de spiritualitate monahală și un loc de pelerinaj cunoscut creștinilor din întreaga țară.

Descrierea principalelor edificii

Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost zidită în jurul anului 1840 de Ioanichie Conachi, în locul uneia mai vechi din lemn. Sfântul locaș are planul treflat, de dimensiuni medii, construit din cărămidă și mortar, pe un soclu de piatră. Intrarea se face printr-un pridvor deschis, aflat în partea de vest. La interior este înveșmântată cu pictură realizată în două registre. Pe pereții laterali s-a păstrat vechea pictură (realizată după unele mărturii în timpul păstoririi la Roman a Episcopului Teofil Herineanu (1949-1957), iar cupola bisericii a fost pictată din nou în stil bizantin de Daniel Nicolaiciuc din Suceava, între anii 2003-2005. Din întreaga pictură se remarcă chipul impunător al Maicii Domnului din Sfântul Altar și scena aflată deasupra ușii de la intrare care amintește de legenda întemeierii mănăstirii, cea din urmă o realizare artistică remarcabilă a pictorului Iulian Agavriloaie. De asemenea, se distinge și catapeteasma, realizată din lemn de tei și împodobită cu icoane așezate în trei registre – cele douăsprezece praznice împărătești, apostolii și proorocii. Sculptura acesteia prezintă ornamente florale, zoomorfe și religioase. Se presupune că a fost confecționată în Grecia la anul 1840.

Clopotnița de la intrare a fost construită între anii 2003-2005. Este o clădire în plan pătrat, cu două nivele: cel de jos, printr-un gang, asigurând intrarea principală în cadrul așezământului, iar în cel situat la etajul superior a fost amenajat un mic paraclis și o cameră cu destinații administrative.

Biserica mare a mănăstirii, cu hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Acoperământul Maicii Domnului”, se află în curs de finalizare. Este un edificiu impresionant, cu influențe arhitecturale  din spațiul ecleziastic bucovinean, având pictură exterioară și acoperiș în rupere de pantă, cu streașină mult evazată. La interior, sfântul locaș este împodobit cu pictură bizantină, realizată între anii 2010-2013 de pictorul brăilean Virgil Radu, și cu o frumoasă sculptură în lemn de stejar, operă a preotului Mircea Ursache din Piatra Neamț.

În cadrul complexului monastic, în perioada 2003-2020, s-au construit mai multe edificii, toate realizate în stilul arhitectonic bucovinean, între care menționăm: câteva corpuri de chilii pentru călugări, bucătărie și trapeză, un muzeu ecleziastic, ateliere pentru icoane și tâmplărie, un pangar și un altar de vară realizat din lemn cu influențe orientale.

Obștea actuală

Cu binecuvântarea Episcopului Ioachim Mareș, în primăvara anului 2002, un grup de monahi de la Mănăstirea Petru Vodă a fost transferat la Bujoreni. Dorința ierarhului era de a da un impuls vieții duhovnicești din cadrul acestui așezământ și de a reface edificiile religioase din cadrul mănăstirii. Monahul Euharist Micu este hirotonit preot și numit stareț al mănăstirii la 1 aprilie 2002.

Programul Liturgic al mănăstirii urmează întru totul rânduiala tipiconală a Sfântului Sava prin săvârșirea zilnică a celor șapte laude. Vecernia începe la ora 17, iar Miezonoptica, Utrenia și Ceasul I se oficiază la miezul nopții. Începând cu ora 8 dimineața se citește Acatistul zilei, Ceasurile III și VI, după care se săvârșește Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. O cinste deosebită se acordă Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, prin Privegherea de marți seara, în cinstea Sfântului ei Acoperământ, iar vineri seara, începând cu ora 22, se săvârșește Privegherea de toată noaptea ca mulțumire și recunoștință pentru sfinții ocrotitori ai mănăstirii.

Urmând tradiției Muntelui Athos, în cadrul așezământului monahal se găsesc mai multe paraclise în care se slujește zilnic Sfânta Liturghie. Ultimul dintre acestea, cu hramul Sfântului Vasile de la Poiana Mărului, a fost sfințit de către PS Ignatie, Episcopul Hușilor, la 24 aprilie 2020.

Astăzi viețuiesc la Mănăstirea Bujoreni un număr de 47 de viețuitori care duc mai departe tradiția monahală ortodoxă. Ei îmbină în chip armonios munca cu rugăciunea, grija pentru sufletul lor cu durerea lumii care caută pacea și liniștea sufletului, dar mai ales iertarea păcatelor. Majoritatea sunt tineri, iar mulți au studii superioare. Asta nu-i împiedică să rămână smeriți, să asculte de cel mai mare cu bucuria omului simplu și să caute mai întâi odihna celui de lângă el. Poate că acesta e unul din secretele înfloririi duhovnicești a lavrei de la Bujoreni.

În mănăstire fiecare luptă după puterea, râvna și înțelepciunea pe care le are. Nu există viețuitor care să nu aspire la fapte de sfințenie, la nevoințele călugărilor de odinioară. În ciuda neputințelor personale și a ispitelor vremurilor pe care le trăim, monahul trebuie să rămână omul rugăciunii, al smereniei și al dragostei. Fără acestea, jertfa sa este zadarnică, iar rugăciunea nu mai brăzdează cerul.

Extras din: Tinda Raiului - Mănăstiri și schituri din ținutul Vasluiului, Album tipărit cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Editura Horeb, 2020.