Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, în zilele de 30 și 31 martie 2024, vor avea loc în Episcopia Hușilor mai multe manifestări menite să marcheze a XIV-a ediție a „Marșului pentru viață”, punctul culminant al „Lunii pentru viață”.
În județul Vaslui, Marșul pentru viață 2024 va fi organizat în Municipiul Bârlad, sâmbătă, 30 martie 2024, începând cu orele 14.00, în Centrul Civic Bârlad, pe esplanada centrală de lângă Primăria Bârlad.
Vor lua cuvântul invitații la eveniment și reprezentanți ai Centrului Eparhial. Se va merge, începând cu ora 14.30 în procesiune pe traseul: Primăria Bârlad, Parcul Teatrului „Victor Ion Popa”, Spitalul Municipal „Elena Beldiman” Bârlad, Biserica „Învierea Domnului și Sf. M. Mc. Ecaterina”. Va avea loc și un moment artistic.
Parteneri ai evenimentului sunt: Episcopia Hușilor, Primăria Municipiului Bârlad, Protopopiatul Bârlad, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și Crucea Roșie Română, subfiliala Bârlad.
Tema evenimentului din acest an este „Construim împreună pentru viață”.
Totodată, în fiecare parohie din Episcopia Hușilor, cu binecuvântarea Părintelui Episcop Ignatie, duminică, 31 martie 2024, după oficierea Sfintei Liturghii, preoții vor aminti credincioșilor prezenți importanța „Lunii pentru viață” și vor marca evenimentul „Marșul pentru viață” pe plan local.
„Construim împreună o cultură a sprijinului față de femeia însărcinată, a celebrării valorii infinite și a demnității fiecărei persoane umane din primul moment al existenței ei. Construim împreună o cultură a empatiei și decenței, în care femeile însărcinate să poată împărtăși cu cei din jur, cu încredere și fără teamă, stările și problemele cu care se confruntă. Construim împreună o cultură a contribuției pentru o lume mai sigură și mai demnă. Construim comunități de sprijin.
Un proverb spune că este nevoie de un sat pentru a crește un copil. Noi credem cu tărie că este nevoie de o comunitate responsabilă și empatică pentru a ocroti femeia însărcinată, ca să poarte și să nască în cele mai bune condiții copilul cu care este însărcinată. Știm că doar prin implicarea generală putem construi această cultură.
Femeile au nevoie:
→ de familie și de prieteni care să le fie alături; de bărbați care să înțeleagă situația femeilor însărcinate și a mamelor și să le sprijine, astfel încât ele să poată avea viață personală, profesională, de familie și activitate socială.
→ de cadre medicale competente, cu statut recunoscut în societate, recompensat material în mod adecvat și cu un orar de lucru civilizat.
→ de asistenți sociali, pregătiți profesional și respectați, care pot interveni în situații dificile; de psihologi, terapeuți, preoți și de alții care pot oferi sprijin sufletesc și psihologic.
→ de instituții/organizații de educație formală și informală, care să educe tinerii și comunitatea despre relații, respect, sprijin, valori.
→ de lideri și formatori de opinie care să conducă dialogul cu toți membrii societății noastre, pentru o informare și educare permanentă.
→ de autorități și actori politici care să înțeleagă problematica sprijinului pentru viață și să construiască o legislație corespunzătoare.
Tema ediției a Marșului pentru viață din acest an a fost inspirată de situația care a dus la moartea Alexandrei Ivanov, o mamă de două zeci și cinci de ani, căreia nu i s-au acordat îngrijirile medicale necesare în urma unui avort spontan. Alexandra Ivanov a fost printre organizatorii Marșului pentru viață în localitatea ei, a sprijinit tinere în criză de sarcină de când era în liceu și a fost o inimă a faptelor bune în comunitatea ei. Această ediție îi este dedicată ei și copilului nenăscut pe care l-a pierdut.” declară organizatorii la nivel național ai Marșului pentru viață 2024.