În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a slujit Sfânta Liturghie în biserica localității Vaduri, parohia Iana, protopopiatul Bârlad.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre modul în care oamenii L-au întâmpinat pe Domnul Hristos:
„Oamenii care s-au adunat să-L întâmpine pe Domnul, parcă erau conectați la un generator de euforie, de entuziasm, erau foarte bucuroși, întindeau hainele pe jos, strigau, ovaționau. Chiar și copiii erau contaminați de acest entuziasm.(…)
Nu știm ce aveau acești oameni în sufletul lor. Poate credeau că vine regele, poate știau de învierea lui Lazăr.(…) În ciuda acestui entuziasm, era Cineva smerit, Cineva care se sustrăgea acestei stări. Acest Cineva era Hristos. Îl vedem lucid, smerit, echilibrat, nu se pierdea în fața mulțimilor. Pentru că El știa că peste puțin timp, manipulați, mulți vor striga: ”Răstignește-L”.(...) Căci atât de ușor poți să îi manipulezi pe oameni, vânzându-le numai fărâmituri de adevăr, iar în spatele a ceea ce se întâmplă, să fie un morman de minciuni, de neadevăr, de calomnii.”
Firea oamenilor este schimbătoare, a precizat, în continuare, Părintele Episcop Ignatie, atitudinea Mânuitorului, ce răzbate din Evanghelia zilei, fiind cea pe care trebuie să o urmăm:
„Când oamenii te laudă, când vin cu avalanșa osanalelor, să stai lucid, echilibrat! Spun Părinții Filocaliei că omul care te laudă cel mai mult, te va înșela cel mai repede. Omul care te lingușește, va fi primul care te va trăda.
Nouă, dacă ni se face o mică laudă, deja suntem pe culmi, suntem într-o stare de mândrie și de umplere de sine. Și, pentru a plusa laudele, spui că nu, nu-i așa, dar în mintea ta vrei să multiplici laudele, și ești fals. Cea mai bună atitudine este cea de rugăciune, de smerenie, de luciditate și de foarte mult echilibru. Cu cât te laudă cineva mai mult cu atât să înțelegi că are interese meschine. Acest lucru îl învățăm fiecare dintre noi! (…)
Hristos a intrat în Ierusalim blând, smerit, „surd” la toate ovațiile oamenilor. Atunci erau sinceri, dar vedeți cât de versatilă, de schimbătoare, de fluctuantă, este firea oamenilor. Azi lauzi pe cineva, iar mâine ești în stare, tu, același om, cu aceeași energie, să îl urci pe cruce.”
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Ignatie a citit rugăciunea de sfinţire a stâlpărilor şi florilor, oferite tuturor celor prezenţi, și a mulțumit domnului Gheorghe Grădinaru, fiu al satului, care împreună cu familia sa rectitoreşte acest sfânt lăcaş, pentru tot efortul depus.
De asemenea, a oferit, în dar, preotului paroh Marius-Dumitru Mărcuţă, Sfântul Antimis pentru cele două biserici din parohia Iana.