În omilia rostită, pornind de la cuvintele Mântuitorului de a iubi chiar pe cei care ne fac rău, Ierarhul Huşilor a arătat care este calea pentru a împlini această poruncă:

„Hristos ne spune că trebuie să-l iubim pe cel care ne vrăjmăşeşte, trebuie să ne raportăm faţă de el ca şi cum vrăjmaşul ne iubeşte. Nouă ne este foarte uşor să avem o relaţie frumoasă, de căldură sufletească, cu cel care se comportă elegant, care pune în valoare tot ceea ce este în sufletul nostru. Dar faţă de cel care ne urăşte, ne este foarte greu, mai ales când simţim că ne invidiază, că ne sabotează.

Oare Dumnezeu ne cere ceva peste putinţa noastră, dincolo de ceea ce dispunem ca oameni? Nimic din ceea ce ne cere Hristos în Evanghelie nu este imposibil. Desigur că nu ţine numai de tine ca om, este şi lucrarea lui Dumnezeu, ajutorul Lui. (...)

Atunci când cineva ne jigneşte, să încercăm să răbdăm, să ne autoimunizăm în faţa răului care vine din partea lui, să depăşim acel moment de sensibilitate, de vulnerabilitate, să-l depăşim cu rugăciune, chiar în acel moment să ne rugăm pentru el cu rugăciunea inimii: „Doamne Iisuse”.

Dacă reuşim să depăşim acea clipă de vulnerabilitate şi să rămânem imuni la răutatea celor din jur, vom primi foarte mult har, pentru că atunci când ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, Hristos ne răsplăteşte cu linişte şi pace. Tu însuţi vei avea această capacitate de a vedea energia răului de lângă tine, când te autoimunizezi cu rugăciunea. Clipa aceea, dacă reuşeşti să o depăşeşti, este deja foarte mult.”

De asemenea, Preasfinţia Sa a arătat şi care este principalul obstacol în calea iubirii celui care ne face vreun rău:

„Măsura sfinţeniei unui om este capacitatea de a iubi pe cel care te vrăjmăşeşte. Nu este simplu, omeneşte vorbind, mai ales dacă avem în noi deprinderea aceasta a răzbunării, a revanşei, şi imediat ne supărăm. Ne supărăm pentru că avem în noi un munte de egoism! Când eşti mândru, plin de sine, nu suporţi ca nimeni să te înveţe absolut nimic, eşti ca o stană de piatră, nu poate să pătrundă nimeni în sufletul tău. De aceea trăim dramele acestea, momentele de tensiune interioară, de frământare, şi nu avem linişte. Suntem atât de nemulţumiţi întotdeauna! Nu ai cum să îl iubeşti pe cel de lângă tine, dacă eşti om mândru, dacă nu ai smerenie, dacă nu te rogi.(...)

Dacă cineva te jigneşte, ştiţi ce să faceţi? Puneţi-l la rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-l!”. Cu multă smerenie şi cu răbdare! Cu gândul că celălalt se va îndrepta! Iar dacă tu ai gândul acesta de smerenie, cel de lângă tine se va întoarce! Dumnezeu îl va întoarce!”

Slujind pentru prima dată la Mănăstirea Ivăneşti, Preasfinţia Sa a oferit, în dar, Sfântul Antimis pentru biserica aşezământului monahal.