În după-amiaza zilei de vineri, 1 iunie a.c., Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a sfințit casa parohială a parohiei Pogonești, protopopiatul Bârlad, și o troiță, adusă din Republica Moldova, și amplasată în fața acesteia.
Vizitând biserica parohială „Sfântul Nicolae” din Pogonești, Ierarhul Hușilor a dăruit Sfântul Antimis, explicând credincioșilor prezenți semnificația acestuia.
După slujba de sfințire, Preasfințitul Ignatie a felicitat pe părintele paroh, Vasile-Mihăiță Maximoiu, pentru lucrarea realizată cu mult efort alături de enoriași: „părintele a pus suflet ca și cum ar fi a dânsului, că noi așa trebuie să lucrăm, când lucrăm ca pentru Dumnezeu: cu inimă bună și cu foarte multă jertfă. A făcut-o ca pentru dânsul știind că nu este a dânsului. Așa lucrează preoții. Lasă ceva pentru comunitate, pentru parohia în care ei locuiesc, având întotdeauna conștiința că nimic nu le aparține.(...) Rămâne peste timp investiția de suflet, rămâne ceea ce dânsul a așezat cu înțelepciune, cu inspirație de la Dumnezeu în inimile tuturor. Să ne ajute Dumnezeu să ne bucurăm de toate darurile pe care ni le dă! Orice lucru pe care ni-L dă Dumnezeu este pentru noi o foarte mare bucurie!”
Troița sfințită a fost adusă de părintele paroh din Republica Moldova, fiind construită din piatră, cu o greutate de două tone. A fost adusă ca o mărturie a dragostei creștinilor din dreapta Prutului. Apreciind acest gest, făcut în Anul Centenarului, Părintele Episcop Ignatie a afirmat: „Biserica încearcă să fie prezentă peste Prut ca să mențină vie, trează, conștiința aceasta a românilor din Basarabia: că ei aparțin și sunt dintotdeauna ai țării noastre, ai patriei mame, pe care noi o numim atât de frumos: România.”
Casa parohială a fost construită începând cu anul 2012, pe un teren cumpărat de parohie.