Părintele arhimandrit Mina Dobzeu, mărturisitor al credinței în perioada comunistă și cel care l-a botezat pe scriitorul și monahul Nicolae Steinhardt, a fost înmormântat astăzi la Catedrala Episcopală din Huși. Printre cei care au dat Cuviosului Părinte Mina „sărutarea cea mai de pe urmă“ s-au numărat Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Slujba înmormântării a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, în Catedrala Episcopală.

„Mărturisitor al credinţei în vreme de prigoană şi dascăl al rugăciunii - Arhim. Mina Dobzeu”

După prima parte a slujbei prohodirii, înainte de înconjurarea bisericii cu sicriul şi de înhumare, au avut loc cuvântările şi prezentarea mesajelor de condoleanţe. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a dat la început citire mesajului transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. „În închisorile comuniste, Părintele Mina Dobzeu, în pofida interdicţiilor, a căutat să menţină aprinsă flacăra credinţei, fără teama de riscuri. Pe când se afla la închisoarea Jilava, în data de 15 martie 1960, Părintele Mina l-a botezat în credința creştină ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, devenit ulterior monahul Nicolae Delarohia, autorul celebrului Jurnal al fericirii”. În lucrarea sa Pentru o Biserică dinamică, Părintele Mina Dobzeu mărturisea următoarele: În celulele prin care ne-am perindat, printre cei încarcerați, erau preoți de diferite confesiuni: romano-catolici, pastori calvini, evangheliști, unitarieni, baptiști, adventiști, Martori ai lui Iehova. Însă de niciunul dintre aceștia nu s-a atașat așa de mult. La dorinta lui, fară zăbavă, i-am administrat Botezul. De asemenea, el afirma: „De câte ori mi se dă posibilitatea să evoc botezul părintelui Nicolae Steinhardt, mi se oferă prilejul de a evoca Providența, prin aceea că eu am fost o mâna întinsă din partea Bisericii Ortodoxe, în numele Sfintei Treimi, iar fostul evreu, părintele Nicolae, a fost o mână întinsă către intelectuali și tineret, să le spună: «Iată, eu am cunoscut pe Hristos prin Taina Sfântului Botez, ca Pavel pe Drumul Damascului». (...) Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să așeze sufletul slujitorului Său Arhimandritul Mina în ceata cuvioşilor mărturisitori, iar Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, obştii Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi, precum şi tuturor celor care l-au cunoscut și iubit, le adresăm cuvânt de compasiune și binecuvântare întru nădejdea neclintită a Învierii de obşte, a luminii şi păcii din Împărăţia Preasfintei Treimi. Veșnica lui pomenire din neam în neam!”, s-a arătat în cuvântul transmis de Preafericirea Sa, intitulat „Mărturisitor al credinţei în vreme de prigoană şi dascăl al rugăciunii - Arhim. Mina Dobzeu”.

În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a conturat personalitatea mărturisitoare a arhimandritului Mina Dobzeu: „A fost un neastâmpărat mărturisitor. Când a văzut că orele de Religie erau îndepărtate din școli, nu a stat liniștit în obștea mănăstirii, ci s-a plasat pe sine împotriva curentului și a avut parte de prima sa întemnițare. Când a văzut că inima Bisericii, adică călugării și călugărițele sunt alungați din sfintele mănăstiri prin ordin crud venit de la Moscova și implementat de cei din țară, a cerut ca sfintele mănăstiri să nu se închidă. Știa că o Biserică fără mănăstiri este o Biserică prea săracă pentru a putea trăi în vremuri bune sau de restriște. Ați 5-6 ani, pentru această îndrăzneață mărturisire, i-a petrecut în diferite închisori ale țării. Același neastâmpăr misionar l-a făcut să nu tacă într-o vreme în care cam toată lumea tăcea. La un an înainte de Revoluție, iarăși merge la închisoare pentru că cerea conducerii statului de atunci să oprească valul îndoctrinării ateiste din țară. S-a bucurat apoi de vremea de libertate și s-a folosit de ea pentru a mărturisi în continuare, în timpuri mai bune pe de o parte, dar cu greutatea lor pe de altă parte. Mărturisirea Părintelui Mina, înainte de 1989 și după, nu s-a înscris însă într-un demers exclusiv exterior, într-un fel de activism pastoral în care adesea cădem noi, oamenii și slujitorii Bisericii, ci și-a dat seama că dacă lucrarea pastorală nu are o dimensiune lăuntrică, nu are taina rugăciunii ca fundament, totul rămâne o mărturisire de suparafață care nu are consistență și durabilitate. De aceea, după anii 90, părintele mergea la diferite centre eparhiale din Moldova, din Muntenia, din Oltenia, pentru a vorbi cu arhiereii din acele zone, spunându-le lor și stareților de mănăstiri că nu avem decât o singură scăpare, anume întoarcerea noastră la rugăciunea lui Iisus, care să pătrundă ca un val, ca o cascadă a Cerului, revărsate în adâncimile ființei umane”.

„Dacă vrei să fii desăvârșit, fă-te flacără”

A urmat apoi cuvântul Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, care l-a comparat pe Părintele Mina cu o flacără a credinței și mărturisirii: „Pe tot parcursul slujbei de prohodire, am avut în minte câteva cuvinte minunate desprinse dintr-o carte de înțelepciune a Bisericii noastre - Patericul. Un bătrân cu viață sfântă ne dă îndemnul acesta: Dacă vrei să fii desăvârșit, fă-te flacără. Cuvântul acesta cred că i se potrivește foarte bine Părintelui Mina. A căutat desăvârșirea și întregul traiect al vieții sale a fost o flacără. Flacără, entuziasm, fervoare, pentru Dumnezeu. De ce? Pentru că credința Părintelui Mina a fost una altitudinală, fără sincope, fără intermitențe. În muzică sincopele sunt frumoase, însă în credință ele pot fi fatale. Părintele Mina este aidoma Prorocului Ilie; dacă-l întreabă Dumnezeu acum în Ceruri Ce-ai făcut, Părinte Mina, pe pământ?, răspunsul lui ar fi Cu râvnă am râvnit pentru Tine, Doamne, am crezut în Tine, Te-am mărturisit fără să mă gândesc la pericolul că pot să-mi pierd și viața. Te-am mărturisit, Doamne, în lumea aceasta care îți este ostilă, în lumea aceasta în care ar fi vrut meșterii ideologiei ateiste să impună secera și ciocanul, dar eu am vrut să arăt lumii Crucea dragostei Tale”.

La final, sicriul cu trupul celui adormit a fost purtat de părinți în sunet de clopot în jurul Catedralei, după care a fost depus în mormântul săpat în dreptul absidei Sfântului Altar, întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci. (sursa: doxologia.ro)