Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Iulian Dumitru Ștefan.

În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Ignatie a arătat de ce Îl numim pe Duhul Sfânt  „Duhul Adevărului”:

«Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine» ( Ioan 15, 26-27)

Marea sărbătoare a Cincizecimii este ziua în care Hristos, prin Duhul Sfânt, constituie Biserica, Trupul Său cel tainic. Nu trebuie să înțelegem Biserica ca pe o comunitate socială sau ca pe un loc în care venim să socializăm, ci Biserica este Trupul lui Hristos sau Hristos Însuși sălășluit în fiecare dintre noi. În felul acesta înțelegem că Biserica suntem noi, cu toții. Sfântul Chiril al Alexandriei ne spune că Biserica este alcătuită din „pietrele cele inteligibile”, adică raționale - noi, oamenii, suntem aceste pietre raționale care formăm Biserica. 

În această zi, Hristos, prin Duhul Sfânt Care a venit în chip de limbi de foc, S-a așezat în inima și în sufletul fiecăruia. El se așază în mod tainic, dar autentic, în inima fiecăruia dintre cei care sunt botezați, primesc Taina Mirungerii și se împărtășesc cu Trupul și Sângele lui Hristos. Cu alte cuvinte, prin Taina Sfântului Botez noi toți devenim membri sau părtași ai Bisericii lui Hristos. Este bine să avem această conștiință, că fiecare dintre noi cei care suntem botezați în numele Preasfintei Treimi suntem parte sau formăm Biserica.

Astfel, noi trebuie să înțelegem Biserica ca o comunitate de credință ai cărei membri au întreaga Sfântă Treime în adâncul inimii lor.

Această sălășluire a Preasfintei Treimi în inima noastră este cea care ne conferă statutul de membri ai Bisericii. De aceea, ziua Cincizecimii este ziua de constituire a Bisericii. Mai întâi prin faptul că Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de limbi de foc, adică în mod personal, deasupra fiecăruia dintre Apostoli. S-a pogorât în chip de limbi de foc pentru că Sfântul Duh este Cel care dă entuziasm, Cel care dă înflăcărare, Cel ce aprinde sufletul și inima omului de credința și de dorința de a Îl iubi pe Hristos.

Începând din această duminică, în cadrul liturgic dar și la nivelul vieții noastre duhovnicești personale, începem toate rugăciunile printr-o rugăciune adresată direct Duhului Sfânt, cea care sintetizează și ne ajută să înțelegem taina Persoanei Duhului Sfânt. În această rugăciune, noi Îl numim pe Duhul Sfânt ca fiind Duhul Adevărului. Este vorba de rugăciunea „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le plinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și Mântuiește, Bunule, sufletele noastre.”

Cu această rugăciune ne începem noi închinarea și dialogul nostru cu Dumnezeu. Din această rugăciune aș extrage trei caracteristici ale Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt este numit „Duhul Adevărului”, adică al lui Iisus Hristos. Domnul Hristos S-a numit pe Sine „Calea, Adevărul și Viața”. Duhul Sfânt a fost trimis în lume ca să Se sălășluiască în adâncul inimii Apostolilor dar și în adâncul inimilor celor care au fost prezenți la sărbătoarea Cincizecimii iudaice, de către Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Logosul întrupat. 

Urcându-Se la ceruri cu Trupul Său îndumnezeit, pnevmatizat, plin de lumina cea dumnezeiască, ni-L trimite pe Duhul Sfânt în adâncul inimilor noastre ca noi să simțim în mod intens, autentic, prezența Sa. Așa se explică de ce Apostolii, odată cu Pogorârea Duhului Sfânt, au primit această harismă de a vorbi despre Cel care este Adevărul, adică despre Iisus Hristos, Cel întrupat, răstignit, înviat și înălțat la ceruri. Niciun obstacol nu a fost în stare să-i oprească pe Apostoli de la mărturisirea Celui care era în adâncul inimii lor, Iisus Hristos, Adevărul; ei aveau conștiința că ceea ce propovăduiau este Însuși Adevărul care trebuie împărtășit întregii umanități. 

Duhul Sfânt mai este numit și Duh al Adevărului, ca Cel ce vine în inima noastră și ne descoperă întâi adevărul despre noi înșine - adică ceea ce suntem noi cu adevărat. Tendința noastră este de a ne ascunde, de a ne feri sau de a ne autoamăgi despre ceea ce suntem în adâncul inimii noastre. Ne livrăm sau ne arătăm celor din jurul nostru altfel decât suntem în fața propriei noastre conștiințe. Adică una încercăm să arătăm în fața celorlalți și altceva suntem în adâncul inimii noastre. 

Venind în inimă, Duhul Sfânt vădește ceea ce este omul cu adevărat, în sensul că nu va mai avea tendința nici de a se supraestima, dar nici de a se subestima. Noi pendulăm între aceste două extreme în desfășurarea vieții noastre. Fie ne mândrim cu anumite calități pe care nu le avem în mod real și încercăm să-i amăgim pe cei din jurul nostru, și astfel ne plasăm în zona unei supraevaluări, deși avem conștiința că suntem mincinoși și că-i ducem în eroare pe cei din jurul nostru; fie mergem în cealaltă extremă, ne subestimăm, nu vedem darurile, calitățile pe care Dumnezeu le-a așezat în inima noastră și ne rostogolim în hăul deznădejdii.

Când vine în inima omului, Duhul Sfânt, descoperă toate cele ale lăuntrului nostru. Noi încă nu am ajuns la o cunoaștere de sine profundă, pentru că nu ne facem vreme să zăbovim, să pătrundem înlăuntrul nostru. Ne pierdem în exterioritatea a ceea ce se întâmplă în jurul nostru, neglijând frumusețea și adâncimile lăuntricului nostru, cele în care locuiește Hristos încă din momentul în care am fost botezați.

Preasfinția Sa a arătat că atunci când vine în inima omului, Duhul Sfânt pune în valoare toate calitățile acelei persoane:

Duhul Sfânt este numit și ca „Cel care pe toate le plinește”, Care vindecă orice nedesăvârșire a noastră, orice rană adâncă a sufletului nostru, dacă evident, o recunoaștem. Acest lucru înseamnă „toate le plinește”, adică cele ce sunt cu un anumit cusur, imperfecte, El vine și le desăvârșește, le face depline. 

Suntem deficitari din pricina păcatului, a întunericului pe care-l lăsăm să vină să pătrundă în noi. Acesta ne face oameni nedeplini, nedesăvârșiți și cu foarte multe metehne. Duhul Sfânt, Cel ce toate le plinește, vine și vindecă, este Cel mai bun tratament pentru un suflet bolnav de păcat. 

De asemenea, Duhul Sfânt este numit ca fiind „Vistierul bunătăților”, adică Cel care, atunci când Se sălășluiește în adâncul omului, potențează toate calitățile de care persoana respectivă poate nu era conștientă. Scoate din noi tot ceea ce este mai frumos, tot binele care este în inima noastră. 

Păstrând proporțiile, putem compara modul deplin în care lucrează Duhul Sfânt, ca Cel care valorifică ce avem în sufletul nostru, cu omul pe care-l putem întâlni în viața noastră și scoate la iveală calitățile de care poate nu eram conștienți și le pune în lucrare și ne ajută că fim conștienți de ele. Este ceva similar cu un mare profesor sau pedagog care reușește să intuiască faptul că un tânăr poate excela în muzică, că poate fi un medic extraordinar, talentat, un profesor extraordinar, și vine și pune în lucrare calitățile pe care noi le avem. Evident, îi devenim recunoscători unei astfel de persoane. Așa s-a întâmplat în biografia marilor personalități, a fost și cineva care a văzut aceste calități și i-a încurajat să le cultive, și prin cultivare au ajuns oameni ai excelenței în profesia pe care o exercită.

La o altitudine mult mai profundă, odată ce Duhul Sfânt vine în viața omului, scoate la iveală tot ceea ce este mai frumos și mai minunat. De aici ne putem da seama, în mod direct, că în sufletul în care este Duhul Sfânt, Se sălășluiește Adevărul - iubește întotdeauna Adevărul și-L împărtășește delicat, fără să strivească. De aceea Duhul Sfânt este numit și „Mângâietorul”, adică Cel care ne mângâie.

Inima în care este Duhul Sfânt este și cea care are capacitatea de a scoate din semenul său numai binele, de a pune în evidență binele și frumosul. 

Omul care Îl are pe Duhul Sfânt are capacitatea de a vindeca neputințele celor din jur, metehnele sau nedesăvârșirile care se află în sufletul cuiva. După acest lucru ne dăm seama că în cineva se află Duhul Sfânt. 

Să-L cerem pe Duhul Sfânt să vină în viața noastră și să ne obișnuim să avem această conștiință deplină, ori de câte ori rostim rugăciunea „Împărate ceresc” în fața lui Dumnezeu, ca Duhul Sfânt să fie pentru noi un Duh al Adevărului, un Duh al Celui care ne vindecă de toate bolile ascunse ale sufletului nostru și ca Cel care potențează și actualizează tot ceea ce este mai frumos și mai bun în noi. 

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru preot pe diaconul Rareș Constantin Mâță, pe seama Parohiei Davidești, iar la finalul slujbe l-a instalat ca paroh al acestei comunități, înmânându-i Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile lăcașului de cult.