Începutul anului școlar a fost prilej de bucurie pentru copiii sătucului Bălțați din comuna Tătărăni, datorită vizitei Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, în comunitatea lor.
Ierarhul Hușilor, însoțit de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, a oficiat slujba de Te Deum și i-a binecuvântat pe cei mici, explicând faptul că a dorit să fie prezent la acest eveniment ca semn de încurajare pentru comunitățile foarte mici, deoarece Biserica încurajează educația de excelență.
Totodată, Preasfinția Sa a oferit tuturor copiilor prezenți, aproximativ 150, ghiozdane și rechizite pentru toată perioada anului școlar.
Acțiunea face parte din programul „Un ghiozdan pentru noul an școlar” demarat de Episcopia Hușilor, în parteneriat cu Arhiepiscopia Europei Occidentale, Episcopia Ortodoxă a Spaniei și Portugaliei, precum și cu oameni de bine din Alba Iulia, Timișoara, Orșova, Războieni - Alba, Câmpia Turzii, Turda și Târgu Mureș, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor celor mici.
În total, 580 de copii au primit cele necesare începerii anului școlar în condiții cât mai bune.