Miercuri, 21 noiembrie a.c., de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a slujit Sfânta Liturghie în Parohia Tătărăni, Protopopiatul Huşi. În cadrul slujbei, Ierarhul Huşilor a hirotonit întru preot pe părintele arhidiacon Gheorghe Vrabie, noul paroh al acestei comunităţi.
Din soborul slujitorilor au făcut parte şi părintele consilier economic şi social Vladimir Beregoi şi părintele protopop Marius Cătălin Antohi.
În omilia rostită cu acest prilej, Părintele Episcop Ignatie a explicat de ce sărbătoarea de astăzi se numește „Intrarea în biserică a Maicii Domnului: „Sfinții Părinți au avut înțelepciunea să statornicească cu această denumire sărbătoarea aceasta legată de Maica Domnului tocmai pentru ca să ne transmită un mesaj: că noi toți trebuie să devenim biserici ale lui Dumnezeu. De fapt, noi am devenit, odată cu Taina Sfântului Botez, când am fost botezaţi, mirunși și împărtășiți, biserici ale lui Dumnezeu, locul în care vine Dumnezeu să se odihnească.”
În continuare, Ierarhul Huşilor a vorbit despre mesajul central al acestei sărbători închinate Maicii Domnului: „mesajul sărbătorii de astăzi este acesta: toți suntem invitați să devenim o biserică în care să intre Dumnezeu! Să ne sfințim trupurile noastre în așa fel încât Domnul să-și găsească odihnă în noi! Sfântul Apostol Pavel este cel care ne amintește lucrul acesta, că „trupul nostru este templu al lui Dumnezeu” și noi nu avem voie să pângărim acest trup prin patimi, prin desfrânare, prin viciile pe care le lăsăm să intre în noi. Nu avem voie să transformăm trupul acesta al nostru într-o peșteră de tâlhari, tâlhari care nu sunt altceva decât demoni. Ori, chemarea noastră, a fiecăruia, căci toţi suntem botezaţi, este să ne menținem acest statut duhovnicesc pe care l-am câștigat odată cu Taina Botezului, și anume să fim o biserică, o biserică sfințită, în care să vină Dumnezeu! (...) Să ne ajute Domnul să devenim toți biserici sfințite, temple ale lui Dumnezeu, în care El să locuiască, să se așeze, și în felul acesta viața noastră să fie o viață de lumină, o viață plină de harul lui Dumnezeu!"
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a instalat pe noul preot paroh al Parohiei Tătărăni, părintele Gheorghe Vrabie, oferindu-i, potrivit rânduielii, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi cheile bisericii. De asemenea a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru participarea la Sfânta Liturghie şi pentru bucuria manifestată pentru faptul că au un preot în mijlocul lor.