Cei șapte ierarhi fuseseră reuniți la Iași, de hramul Catedralei mitropolitane – Întâmpinarea Domnului, apoi găzduiți la Mănăstirea Zosin, ridicată mai ales prin râvna și jertfa Părintelui stareț Teodosie Pleșca. Pe urmele celui ce a fost părinte, ocrotitor, îndrumător, un inepuizabil model întru slujirea arhierească au plecat de la Zosin Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și al Harghitei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Primul popas a fost la Mănăstirea Vorona, acolo unde a intrat în monahism tânărul Toader Arăpașu și a viețuit primii doi ani (1929-1931) într-o chilie situată chiar la intrarea în așezământul care, începând cu 1968, a devenit mănăstire de maici. Acest nou început pentru viața monahală a Voronei a fost marcat în chip providențial de numirea, pe 10 ianuarie 1969, ca stareță a Maicii Teofana Scântei, cea care a primit, la recenta aniversare a 50 de ani de stăreție, distincția „Crucea Patriarhală”. Maica stareță ne-a povestit, cu evlavie și nostalgie, dar și cu sclipiri de povestitor hâtru, cât de mult iubea Patriarhul Teoctist lavra Voronei: „Pe când era Mitropolit al Moldovei și Sucevei (1977-1986, apoi ca locțiitor în perioada noiembrie 1986 - iunie 1990, n.n.), când avea oaspeți dragi întotdeauna îi aducea și la Vorona. Se bucura mult și să discute cu Părintele Mina, Dumnezeu să-l odihnească în pace”. Ierarhii și însoțitorii lor au vizitat aici chilia unde a stat fratele Toader Arăpașu și muzeul depozit care adăpostește valoroase obiecte liturgice și cărți vechi de cult de la mai multe parohii și mănăstiri din județ.

De la Vorona pașii ierarhilor pelerini s-au îndreptat, în chip firesc, spre Sihăstria Voronei, loc de nevoință pentru o obște de călugări. Nu se putea trece prin zonă fără a ne închina și a înălța o rugăciune la racla cu moaștele Sfântului Cuvios Onufrie, proclamarea canonizării sale făcându-se la Mănăstirea Vorona pe 7 septembrie 2005, în prezența Patriarhului Teoctist. Biserica Mănăstirii Sihăstria Voronei adăpostește o icoană unicat în țară, înfățișând pe Maica Domnului ce ține de mână pe Copilul Iisus.

În Satul Tocileni, locul de naștere al celui de-al cincilea Patriarh al României, orice pelerin sau turist poate vizita Casa sa memorială, realizată după o fotografie din arhiva familiei Arăpașu. Formată din tindă, două odăi și prispă, cu acoperiș din stuf și cu șopron pentru unelte agricole, în casă am avut bucuria de a vedea, alături de obiecte tradiționale ale satului botoșănean, și bunuri care au aparținut celui numit cândva „Toderiță al Marghioalei și al lui Dumitru Arăpașu”, al zecelea din cei unsprezece copii ai acestei familii binecredincioase.

La biserica din Victoria (Stăuceni), ctitorie a Patriarhului Teoctist, ca de altfel și la celelalte locuri amintite anterior, s-a rostit o rugăciune de pomenire întru odihna acestui iubit arhipăstor. Deși nu au aflat de vizita celor șapte ierarhi decât cu câteva ore înainte, mulți credincioșii au ținut să fie prezenți, în frunte cu primarul localității, unii fiind îmbrăcați în frumoase costume naționale.

Periplul de suflet și de folos duhovnicesc s-a încheiat când ziua se trecuse de mult, pelerinii fiind primiți la Mănăstirea Popăuți de Părintele stareț Ioan Harpa în biserica ctitorită de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare în al patruzecilea său an de domnie. Smerită închinare s-a făcut, cum se cuvenea, și în noua biserică a mănăstirii, cea sfințită pe 4 mai 2014.

Rugăciune, tăcere, cuvânt. Emoție, bucurie, părtășie. Am gust din toate acestea și mai mult pe parcursul a doar câteva ore. Inima mea de cronicar ad-hoc a priceput, cu acest prilej, ce a vrut să spună Patriarhul Teoctist prin cuvintele acestea, rostite pe când încă îl aveam în mijlocul nostru: „Numai în măsura în care iubim şi simţim lipsa celuilalt, ne este dor de el. Cine nu-l doreşte pe celălalt este lipsit de iubirea izvorâtă din Dumnezeu şi se înstrăinează”. (Pr. Constantin Sturzu, doxologia.ro)