În omilia rostită, Părintele Episcop Ignatie a evidenţiat discrepanţa dintre învăţătura Domnului Hristos şi dorinţele de întâietate apărute între ucenicii Săi:

„Evanghelia ne pune spre reflecţie o temă fundamentală şi actuală: apostolii Îi cer privilegii într-un context în care ar fi trebuit să se gândească la altceva. Hristos le vesteşte că va fi răstignit, dispreţuit, denigrat,  că îşi va da viaţa pentru ei. Într-un asemenea context, când El vestea patimile Sale, apostolii Ioan şi Iacov vor să Îi ceară un privilegiu. O cerere extrem de nepotrivită, în sensul că apostolii ar fi trebuit să dialogheze cu Hristos despre semnificaţiile jertfei Sale.

Hristos dezavuează aceste cereri ale ucenicilor, care ar fi trebuit să fie preocupaţi de lucruri mult mai profunde, mult mai spirituale decât de a sta de-a stânga sau de-a dreapta Sa.

În momentul în care ceilalţi apostoli se mânie pe cererea celor doi, Hristos le transmite un mesaj esenţial, care este în primul rând pentru noi, slujitorii Bisericii: Cu cât este mai mare demnitatea funcţiei, cu atât trebuie să te smereşti mai mult.”

Ierarhul Huşilor a făcut o radiografie a comportamentului celor în viaţa cărora primează dorinţa de întâietate:

„Evanghelia de astăzi este minunat de actuală: oamenii aleargă după funcţii, privilegii şi putere. De unde ne dăm seama că oamenii se lasă îmbătaţi de putere? Dacă cer putere, au nevoie de privilegii. Când le dobândesc, au nevoie de funcţii foarte bune. Când demnitatea funcţiei nu este în sincronicitate cu demnitatea caracterială, înseamnă că eşti un om îmbătat de putere, de mândrie şi de orgoliu. Când ai primit funcţiile, uiţi cum să te comporţi faţă de cel de lângă tine. Dacă doreşti o poziţie de vizibilitate, demnitatea acelei funcţii să fie deofiinţă cu demnitatea caracterului tău. Când eşti un om lipsit de caracter şi deţii o funcţie, înseamnă că eşti un om care doreşti cu orice chip puterea. Atunci devii un dictator, îi chinui pe cei din subordinea ta. Chinuindu-i, nu faci altceva decât să transmiţi că nu meriţi demnitatea funcţiei pe care ai primit-o.”

În contrast cu aceste tendinţe prezentate, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre demnitatea puterii izvorâte din slujire:

„Hristos ne învaţă că adevărata putere nu înseamnă să domneşti asupra cuiva, nu înseamnă să te comporţi ca un stăpân. Adevărata putere este slujirea! Când începi să slujeşti şi să te smereşti faţă de semenul tău, atunci eşti cu adevărat un om mare.

Şeful care admite linguşelile este un om lipsit de caracter. Cel care nu le admite, este un om care ţine la demnitatea funcţiei sale. Cu cât te linguşeşte cineva mai mult, cu atât să te aştepţi că va fi foarte periculos când va prinde ocazia. Nu te va ierta în niciun fel! Toate acestea sunt realităţi verificate. Cu cât o demnitate este mai mare, cu atât trebuie să te smereşti mai mult. Puterea omului care se smereşte, a celui care slujeşte pe toată lumea, este puterea care îi dă înţelepciunea şi îl ajută să pună în evidenţă demnitatea caracterului său.

În spatele dorinţei omului care vrea cu orice preţ puterea se ascunde un mic dictator. Un astfel de om desfigurează pe ceilalţi. Omul ahtiat după putere, după întâietăţi, iubeşte şi corupţia.”

Totodată, Ierarhul Huşilor a reiterat chemarea pe care Dumnezeu o face fiecăruia dintre noi:

„Cât de frumoase sunt mâinile care slujesc, ochii care împărtăşesc mângâiere, chipul care dăruieşte un zâmbet, sufletul care se roagă pentru cel care are nevoie! Cât de minunate sunt mâinile care îngrijesc pe cei bolnavi, sau hrănesc săracii, sau buzele care sfătuiesc şi alină un suflet aflat în derută! Aceasta este chemarea pe care Dumnezeu ne-o adresează fiecăruia. Să fim slujitorii semenilor noştri! Îţi meriţi cu adevărat funcţia pe care o deţii atunci când eşti slujitorul semenului tău.”