Numeroşi credincioşi din împrejurimi, însoţiţi de preoţii lor, au luat parte la Sfânta Liturghie săvârşită de Ierarhul Huşilor.

În cuvântul de învăţătură, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre momentul propriei noastre Cincizecimi, precum şi despre legământul pe care l-am încheiat atunci cu Dumnezeu:

„Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh ne transmite un mesaj legat de propria noastră viaţă creştină: ne aminteşte de propriul nostru botez, când am primit pe Duhul Sfânt. Imediat ce am fost scoşi din cristelniţă, botezaţi fiind în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, am primit Pecetea Duhului Sfânt. Am fost unşi cu Sfântul şi Marele Mir pe părţile esenţiale ale corpului. Fiecare dintre noi am devenit, în felul acesta, sălaşe ale Duhului Sfânt. Nu numai că am primit darurile Duhului Sfânt, ci L-am primit pe însuşi Duhul Sfânt în viaţa noastră, aşa cum L-au primit Sfinţii Apostoli.

Odată cu primirea Duhului Sfânt în viaţa noastră, botezaţi fiind în numele Preasfintei Treimi, fiecare dintre noi am devenit o biserică vie, în care locuieşte Dumnezeu, aşa cum El locuieşte şi în bisericile noastre. Însă în faţa lui Dumnezu este mult mai de preţ o biserică vie.

Această sărbătoare ne învaţă că toţi suntem temple ale Duhului Sfânt. Prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, noi am săvârşit un legământ cu Dumnezeu. În Taina Botezului este folosită expresia „Pecetea Duhului Sfânt”, adică toţi purtăm un însemn, un indiciu că suntem ai Duhului Sfânt. Aşa cum pentru un împărat, când îşi punea semnătura, peceta, pe un document, acea pecete era însuşi împăratul. Tot ce era pecetluit cu semnul împăratului avea valoare pentru întreaga împărăţie.

Noi avem drept împărat pe Dumnezeu Treimea. Odată pecetluiţi, avem puterea de a deveni ca Dumnezeu, prin har. Sărbătoarea Rusaliilor trebuie să fie ca o aducere aminte a propriei noastre Cincizecimi, pe care am primit-o când am fost unşi cu Sfântul şi Marele Mir.”

De asemenea, Preasfinţitul Ignatie a explicat că o caracteristică esenţială a prezenţei şi lucrării Sfântului Duh în viaţa omului o reprezintă entuziasmul şi înflăcărarea de a-L face cunoscut pe Hristos:

„Duhul Sfânt vine acolo unde este comuniune, unitate. Nu vine acolo unde este dezbinare, ură sau răutate. Apostolii erau adunaţi toţi împreună, iar Duhul Sfânt s-a coborât în chip de limbi de foc. Nu Duhul Sfânt a devenit limbă de foc, ci El s-a arătat ca limbi de foc. Le-a dat putere Apostolilor ca, prin propovăduire, cuvântul lor să fie ca un foc, să înflăcăreze, să entuziasmeze inimile oamenilor, ca să-L cunoască pe Hristos. S-a arătat în acest chip şi pentru că Duhul Sfânt este lumină, curăţă, aşa precum focul dă la o parte rugina de pe fier şi îl face incandescent, luminos. Focul face acesta fierului fără să-i schimbe firea, deşi nouă ni se pare, când îl vedem înroşit în foc, că este transformat el însuşi în foc. Însă nu este aşa, odată cu răcirea, el revine la starea pe care o are.

Noi, prin Duhul Sfânt, devenim incandescenţi, oameni plini de lumină, plini de foc, devenim sălaşe ale lui Hristos. Duhul se aşează în inima noastră şi nu mai trăim o viaţă plină de platitudini şi de plictiseală.

Viaţa de plictiseală este o viaţă opusă Duhului Sfânt. Omul, când intră într-o stare de angoasă, de anxietate, de depresie, nu are pe Duhul Sfânt în el. Duhul Sfânt înseamnă entuziasm, mişcare, dinamism. Aşa suntem şi noi când devenim plini de Duhul Sfânt, oameni de foc, oameni de lumină, biserici vii.”

Momentul Pogorârii Duhului Sfânt s-a suprapus cu sărbătoarea evreiască a Cincizecimii, fapt deloc întâmplător, ci cu puternice semnificaţii, după cum a arătat Ierarhul Huşilor:

„Sărbătoarea Cinzecimii, numită Şavuot, era, la evrei, o sărbătoare care le amintea de poruncile pe care le-a primit Moise pe Muntele Sinai. Porunci care, pentru evrei, ca şi pentru noi, constituiau un legământ, legătura lor cu Dumnezeu. Odată cu primirea celor 10 Porunci, ei au devenit poporul lui Dumnezeu. Ei îşi păstrau această calitate, de popor al lui Dumnezeu, dacă respectau poruncile.

Dumnezeu a rânduit să vină Duhul Sfânt la sărbătoarea iudaică a Cincizecimii, moment în care, pe de o parte, aceştia îşi aduceau aminte că au primit poruncile prin Moise, iar pe de altă parte, era o sărbătoare agricolă şi trebuiau să aducă două pâini coapte si să le dăruiască lui Dumnezeu. Toate acestea, din punct de vedere creştin, au o semnificaţie extraordinară. Pentru noi, pâinea este, prin exclenţă, însuşi Hristos, Care S-a pogorât din cer. Odată cu venirea Duhului Sfânt în viaţa noastră, prin Împărtăşanie, prin primirea Pâinii cereşti, Trupul şi Sângele Lui, noi devenim purtători de Hristos. În felul acesta constituim Biserica. În ziua de Rusalii, Biserica este constituită în formă văzută. Ea a fost întemeiată pe Cruce, în Trupul lui Hristos. Trupul lui Hristos ne cuprindea pe fiecare dintre noi.”

În încheiere, Ierarhul Huşilor a arătat că unul din semnele absenţei Duhului Sfânt din viaţa omului îl reprezintă starea de nerăbdare din timpul slujbelor:

„Când Duhul Sfânt vine în viaţa noastră, devenim oameni de foc, de lumină, plini de entuziasmul de a vorbi despre Dumnezeu. Nu ne plictisim! Când ne plictisim la slujbă, şi avem impresia că nu se mai termină, este semn că Duhul nu este în noi. Unde este Duhul, nu ne mai săturăm de cele duhovniceşti, simţim că am vrea să stăm o veşnicie în preajma celor ce sunt ale lui Dumnezeu. Duhul Sfânt nu vine decât acolo unde este unitate, comuniune!”

În continuarea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Ignatie a săvârşit „Vecernia plecării genunchilor” şi a sfinţit ramurile de tei ce au fost împărţite credincioşilor.

În după-amiaza aceleiaşi zile, Părintele Episcop Ignatie a sfinţit crucile pentru biserica ce se ridică în localitatea Valea Popii, filie a Parohiei Drăgeşti.