În după-amiaza zilei de joi, 01 august 2019, credincioşii Parohiei Epureni, Protopopiatul Bârlad, au primit vizita Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor. Preasfinţia Sa a fost însoţit de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi şi de părintele protopop Vasile Lăiu.
Deoarece tocmai participaseră la slujba Paraclisului Maicii Domnului, Ierarhul Huşilor a vorbit celor prezenţi despre importanţa acestei slujbe şi despre modelul pe care Maica Domnului îl poate reprezenta pentru fiecare dintre noi:
„Paraclisul este o rugăciune de mângâiere a sufletului, adresată Maicii Domnului. Timp de două săptămâni, Biserica ne invită pe fiecare să adâncim taina şi rolul pe care l-a avut Maica Domnului în istoria mântuirii neamului omenesc. Maica Domnului ne-a făcut cel mai mare dar: L-a adus pe Fiul lui Dumnezeu printre oameni!
Maica Domnului este numită „biserică sfinţită” pentru că Dumnezeu a venit şi S-a întrupat din trupul ei. Este numită şi „rai cuvântător” pentru că Maica Domnului, prin viaţa ei curată, prin smerenia ei şi prin rugăciune, şi-a transformat sufletul într-un rai în care şi-a găsit loc Dumnezeu.
Învăţăm de la Maica Domnului ca viaţa fiecăruia dintre noi să devină o biserică în care să se aşeze Dumnezeu. Viaţa noastră nu poate deveni biserică sau rai dacă nu luăm aminte la exemplul Maicii Domnului. Ce anume a văzut Dumnezeu atât de minunat în viaţa Maicii Domnului, încât a decis să se întrupeze şi să vină în lume, să se nască din Sfânta Fecioară Maria? În primul rând smerenia ei!”
Totodată, Părintele Episcop Ignatie a arătat că o altă virtute a Maicii Domnului, pe care o putem exersa în propria viaţă, este tăcerea:
„În toată viaţa ei, Maica Domnului a dat dovadă de foarte multă tăcere. Maica Domnului a vorbit foarte puţin, însă a făcut foarte mult. Noi, astăzi, vorbim foarte mult, dar facem prea puţin. Există o inflaţie a cuvântului! Vorbim foarte mult tocmai pentru că nu avem această capacitate de a făptui foarte mult. Oamenii care ştiu să tacă, din înţelepciune, sunt cei care fac lucrurile cel mai bine. Omul care vorbeşte foarte mult, se risipeşte, nu are puterea lăuntrică de a se interioriza şi a-şi vedea propriile păcate. Noi, de fapt, când ar trebui să vorbim tăcem, iar când ar trebui să tăcem, noi vorbim.”
Cu prilejul acestei vizite în Parohia Epureni, Preasfinţitul Părinte Ignatie a oferit părintelui paroh Maricel Batog, în dar, Sfântul Antimis.