Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele protopop Vasile Lăiu, care este şi paroh al acestei biserici.

În omilia rostită, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre profilul de mărturisitor al Sfântului Arhidiacon Ştefan:

„Sfântul Stefan este unul dintre cei mai minunaţi martiri ai Bisericii, model pentru toţi martirii din istoria Bisericii.

Îl avem drept referinţă duhovnicească pentru că el a avut un curaj extraordinar de a vorbi, în mijlocul unei mulţimi ostile, despre Hristos în care El credea cu atâta autenticitate şi cu atâta profunzime.

A-L mărturisi pe Dumnezeu într-o lume ostilă, într-o lume în care totul îţi este împotrivă, este un indiciu de lucrare deosebită a Duhului Sfânt.

Sfântul Ştefan a avut curajul extraordinar de a le vorbi evreilor, celor care ştiau că cel din mijlocul lor Îl iubeşte pe Hristos mai mult decât orice din lumea aceasta.

Nu a capitulat în faţa faptului că este unul singur, că este minoritar în ceea ce priveşte mărturisirea lui Hristos şi că ceilalţi, care erau de faţă, constituiau o majoritate covârşitoare. Oricând se putea aştepta ca aceştia să se năpustească asupra lui şi să-l omoare, ceea ce s-a şi întâmplat.

Sfântul Arhidiacon Ştefan, prin predica sa extrordinară, face o mică recapitulare a istoriei aşteptării lui Hristos, a venirii Lui în lume, a răstignirii şi Învierii Lui.

Nu ştiu câţi dintre noi am avea curajul să vorbim despre nişte realităţi ale credinţei unor oameni despre care stim că vor riposta.

În general, suntem foarte precauţi în a nu stârni ura sau mânia celor care ştim că ne ascultă. Sfântul Ştefan a ignorat acest aspect”.

Preasfinţia Sa a insistat asupra importanţei faptului de a fi mărturisitori ai credinţei, inclusiv în mediile ostile manifestării ei:

„Când vorbim despre credinţă, indiferent cât de lezaţi s-ar simţi cei de lângă noi, care poate împărtăşesc o altă perspectivă, noi trebuie să avem curajul să vorbim despre ceea ce noi credem.

Să nu fim ipocriţi şi făţarnici. În mediul în care ştim că suntem agreaţi în privinţa viziunii noastre creştine asupra vieţii, avem curaj să vorbim.

În mediile în care ştim că este cineva care s-ar putea să ne ironizeze, să ne persifleze, stăm foarte precauţi, atenţi, ca nu cumva cineva să ne spună ceva care să ne rănească.

Sfântul Arhidiacon Ştefan nu a acţionat în felul acesta, pentru că el era plin de Dumnezeu.

Pentru el nu conta absolut nimic, nici imaginea lumii, nici faptul că cineva s-ar putea să îl jignească sau că viaţa lui putea fi pusă în pericol.

Pentru el prima credinţa, dragostea extraordinară pentru Hristos.

Nu este greu să înţelegem o asemenea atitudine. Când iubeşti pe cineva în mod extraordinar, şi îţi umple viaţa şi inima, nu există niciun obstacol în a vorbi despre persoana pe care o iubeşti, în a avea acces la ea, în a te întâlni cu ea.

Absolut nimic nu te poate opri pentru că tu eşti plin de dragoste pentru acea persoană.

Când iubeşti pe cineva, eşti convins că nu există niciun fel de obstacol în faţa ta”.

Ierarhul Huşilor a arătat că punctul culminant al agresivităţii împotriva Sfântului Ştefan a fost când acesta le-a devoalat păcatele de care erau stăpâniţi:

„Sfântul Arhidiacon Ştefan devoalează păcatul celor care l-au omorât cu pietre. Nu au putut suporta adevărul despre Hristos, Cel în care Sfântul Ştefan credea cu atâta tărie şi atâta profunzime.

Noi nu mai suntem atât de profunzi în ceea ce priveşte credinţa. Ne rezumăm la ceea ce ţine de învelişul exterior al ei.

Sfântul Ştefan a radiografiat păcatul celor care l-au omorât. Le-a spus trei lucruri, care ne împiedică şi pe noi să trăim profunzimea credinţei.

Le-a spus că sunt «tari în cerbice», «netăiaţi împrejur la inimă şi la minte» şi că «stau pururea împotriva Duhului Sfânt».

Sunt trei păcate majore care radiografiază atitudinea omului care nu înţelege credinţa, este ostil ei, ostil Bisericii şi slujitorilor ei”.

Încăpâţânarea şi idolatrizarea propriilor păreri ne depărtează de credinţa adevărată, a subliniat Părintele Episcop Ignatie:

„A fi tare la cerbice înseamnă îndărătnicie, mândrie, închistare şi o idolatrizare a propriilor tale păreri. Nu ai nicio sensibilitate sau deschidere să te gândeşti că s-ar putea ca adevărul să fie şi în altă parte, iar nu numai în ideile şi părerile tale, în prejudecăţile tale despre credinţă.

Cineva va spune: voi procedaţi la fel, vă idolatrizaţi ideile, părerile!

Diferenţa este că ele nu sunt ale noastre. Noi nu credem în ceva confecţionat de noi, nu sunt produsul minţii noastre, astfel încât să ne idolatrizăm propria viziune asupra vieţii.

Sunt darul lui Dumnezeu. El ni le-a descoperit şi le avem în Scriptură. Aceasta este diferenţa esenţială!

Este o eroare de cunoastere. O pot confirma cei care se ocupă cu viziunea ştiinţifică asupra unui lucru.

Nu poţi să progresezi în ştiinţă dacă rămâi închistat în propriile tale păreri.

Aproape toţi oamenii de ştiinţă au lăsat o mică portiţă deschisă, au acceptat că se pot înşela. Nu şi-au idolatrizat propriile păreri. Le-au susţinut, evident, dar nu le-au transformat în ceva ce nu poate fi atacat”.

Sfântul Arhidiacon Ştefan le-a reproşat că se poziţionează împotriva evidenţei:

„Sfântul Arhidiacon Ştefan le spune că sunt «netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi».

Tăierea împrejur, la evrei, coincidea cu faptul de a fi acceptat în credinţă. Era un indiciu al apartenenţei la credinţă. Era, totodată, şi o făgăduinţă că ei vor aprofunda credinţa.

Cei care îl ascultau pe Sfântul Ştefan erau superficiali, nu înţelegeau mesajul. Nu intrau în profunzime. De aceea li se adresează cu această formă de caracterizare.

Al treilea lucru pe care l-a reproşat Sfântul Ştefan este că ei stau pururea împotriva Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt este Cel care scoate la iveală adevărul. Este simbolul evidenţei.

Sfântul Ştefan le reproşează că vor să omoare o evidenţă, aceea că Hristos S-a întrupat, a fost răstignit şi a înviat pentru noi toţi”.

Părintele Episcop Ignatie a arătat că evidenţa de care vorbea Sfântul Arhidiacon Ştefan, şi pe care o negau cei ce l-au condamnat la moarte, era dată de vederea Domnului Hristos:

Evidenţa cu care le-a vorbit a fost ca un bisturiu care făcea o incizie în cerbicia şi în superficialitatea celor care îl ascultau.

În momentul în care i-a radiografiat, s-au năpustit asupra lui şi l-au omorât cu pietre.

Însă Sfântul Stefan le demonstrează ce înseamnă pentru el evidenţa. Pentru el, evidenţa era faptul că L-a văzut pe Hristos în ceruri, stând în picioare.

Părintele Nicolae Steinhardt interpretează faptul că Hristos stătea în picioare, prin faptul că El îşi primea martirul, era o formă de respect.

Sfântul Ştefan L-a văzut pe Dumnezeu în lumină şi s-a rugat pentru cei care îl omorau.

Să Îl mărturisim pe Hristos cu atât mai mult cu cât totul este ostil în jurul nostru.

Să ne rugăm să ne păzească de păcatul îndărătniciei, când noi ne idolatrizăm părerile, de păcatul superficialităţii şi de păcatul negării evidenţei”.