Luni, 17 februarie 2020, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif, în Parohia „Sfântul Columba” din Dublin, Irlanda, slujba de Înmormântare a părintelui Godfrey O’Donnell, primul preot ortodox irlandez ce a aparținut jurisdicțional de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale.
Părintele Godfrey O’Donnell, fost membru al ordinului iezuit, s-a convertit la Ortodoxie, a fost hirotonit preot de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif și a sprijinit fundamental comunitatea ortodoxă românească din Irlanda.
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, l-a numit, în cuvântul adresat după slujba de Înmormântare, „îngerul pământesc al românilor ortodocşi din Dublin”, subliniind sprijinul pe care părintele Godfrey l-a oferit românilor stabiliți în Irlanda:
„Părintele Godfrey O’Donnell a fost, pentru toţi românii care i-au solicitat ajutorul şi sfatul, un adevărat înger.
În spiritualitatea ortodoxă avem credinţa că toţi cei botezaţi sunt ocrotiţi, discret, dar sigur, de un înger păzitor, care este darul lui Dumnezeu pentru fiecare om în parte. Nu cred că exagerez, spunând că unul dintre îngerii tuturor românilor, veniţi în această ţară atât de primitoare, a fost şi va rămâne părintele Godfrey O’Donnell. Prin dânsul am reuşit să cunoaştem ce înseamnă, cu adevărat, poporul irlandez, care este sensibil, cald şi foarte bun faţă de străini.
Părintele Godfrey O’Donnell a avut un rol semnificativ în consolidarea Ortodoxiei româneşti în Irlanda şi mai ales în Dublin. Aproape toţi preoţii ortodocşi români au beneficiat de sfatul, gândul bun şi de ajutorul spiritual şi material al familiei Părintelui Godfrey O’Donnell. Prin urmare, îl putem numi, alături de ceilalţi preoţi ortodocşi români, fondatorul vieţuirii ortodoxe româneşti în Irlanda. Fapt pentru care îi suntem profund îndatoraţi”.
De asemenea, Ierarhul Hușilor l-a caracterizat pe părintele Godfrey O’Donnell ca fiind un „om plin de gingăşie, plin de discreţie şi bunătate, inteligent şi disponibil în ajuta pe oricine îi solicita ajutorul”.
Amintind de cuvintele Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Filipeni (2, 1-5): „Deci, dacă este vreun îndemn în Hristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo împărtăşire a Duhului, dacă este vreo milostivire şi îndurare. Faceţi-mi bucuria deplină, ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare. Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuşi. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia. Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus”, Ierarhul Hușilor a afirmat că acestea „surprind cel mai bine personalitatea duhovnicească a Părintelui Godfrey, cel care a pus interesele celorlalţi deasupra intereselor dânsului”.
La slujba de înmormântare au participat un număr mare de cunoscuți și apropiați, atât irlandezi cât și români, persoane a căror viață a fost marcată de întâlnirea cu părintele Godfrey, slujba fiind oficiată de Ierarhul Hușilor în limbile engleză și română.
Părintele Godfrey O’Donnell a trecut la cele veșnice vineri 14 februarie 2020, fiind depus în biserica Parohiei Ortodoxe românești „Sfântul Columba” din cartierul Blakestown, Dublin, Irlanda. Duminică, 16 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif a oficiat acolo Sfânta Liturghie și o slujbă de pomenire.