Din soborul slujitorilor au făcut parte şi părinţii consilieri eparhiali Eduard Irimiea şi Vladimir Beregoi, părintele inspector Dragoş Trofin şi părintele protopop Marius Antohi.

În omilia rostită cu acest prilej, Părintele Episcop Ignatie a făcut referire la atitudinea pe care tatăl copilului demonizat a avut-o faţă de Domnul Hristos:

«Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele». (Marcu 9, 24)

„Pericopa evanghelică ne vorbeşte despre atitudinea deosebită pe care a avut-o un tată, atât faţă de Hristos, cât şi faţă de copilaşul său.

Ne este mult mai simplu să înţelegem că părinţii întotdeauna îşi iubesc copii. Fac tot ce le stă în putinţă să le asigure o educaţie frumoasă, o deschidere de orizonturi asupra vieţii lor, o pregătire profesională şi să îi înveţe să fie oameni.

Tatăl din acest fragment evanghelic avea un copil bolnav. Evanghelistul îl numeşte «lunatic», pentru că forma de demonizare se manifesta în funcţie de fazele lunii.

Tatăl se apropie de Hristos, îngenunchiază şi Îi cere, cu lacrimi în ochi, să facă ceva pentru copilul său, care era bolnav şi avea manifestări atât de urâte.

Hristos întreabă de când este bolnav copilul, iar tatăl răspunde că din fragedă pruncie.

Tatăl continuă dialogul cu Hristos şi aici intervine maniera interesantă de a se raporta la Dumnezeu: "de poţi să îl vindeci, fă ceva".

Undeva, în sufletul său, tatăl avea o îndoială, nu era foarte sigur că Hristos îl poate vindeca.

Domnul este întotdeauna delicat cu omul sincer, care îşi mărturiseşte starea în care se află. El îi spune tatălui: «dacă tu crezi, orice este posibil».

În urma acestei atitudini a lui Hristos, inima acestui om, plin de suferinţă, se deschide şi spune un lucru paradoxal: «cred Doamne, ajută necredinţei mele»”.

Ierarhul Huşilor a vorbit despre sinceritatea pe care trebuie să o manifestăm în relaţia noastră personală cu Dumnezeu şi în expunerea credinţei noastre:

Tatăl copilului din pasajul evanghelic a fost de o sinceritate debordantă. Avea conştiinţa faptului că nu Îl poate vicleni pe Dumnezeu.

În faţa lui Hristos nu poţi să pari ceea ce nu eşti. Nu ai cum să maschezi lucrurile.Tatăl este foarte sincer şi spune că are un mic licăr de credinţă în suflet, alături de multă necredinţă.

Evanghelia ne transmite un mesaj excepţional şi foarte inteligent.

Unii spun că a fi credincios înseamnă să fii un om cu reflexe de bigotism, să nu ai nevoie să înţelegi prea mult, ci ţi se cere doar să crezi. Aşa vor să ne vadă unii.

Pasajul evanghelic ne pune în faţă realitatea că Hristos acceptă să Îi mărturisim şi necredinţa noastră. Nu este un dictator, dacă avem şi momentele noastre de necredinţă, de îndoială.

 Ajungem la o credinţă puternică, fundamentată, de neclintit, şi dacă avem momente de îndoială. Momentele de îndoială, întrebările, edifică credinţa, o fortifică.

Omul credincios este un om inteligent, îşi pune întrebări.

Dumnezeu are o gingăşie aparte şi faţă de cei care manifestă necredinţă, cu o singură condiţie, să aibă puterea să îşi mărturisească şi să îşi asume această stare de necredinţă.

Să meargă în faţa Celui în care ei nu cred. Sigur că pare aproape absurd. Cum să mergi în faţa Celui în care nu crezi? Ce să Îi spui, dacă tu nu crezi că există, dacă tu Îl negi şi depui eforturi extraordinare în a dovedi că nu este nimic în ceea ce se crede? Încearcă să Îi vorbeşti.

Credinţa nu înseamnă numai o adeziune intelectuală, ci credinţa înseamnă întâlnire. Vrei să te întâlneşti cu Dumnezeu.

Cel care spune că are credinţă, dar nu vrea să se întâlnească cu Dumnezeu este aidoma cu cel care spune unei persoane că o iubeşte enorm, însă dacă i se va cere să se întâlnească cu aceasta, va spune că nu poate.

Să învăţăm de la tatăl din pasajul evanghelic să nu încercăm să părem în faţa lui Hristos ceea ce nu suntem.

Faţă de cei de lângă noi putem să mimăm evlavia şi să îi ducem în eroare, dar pe Dumnezeu nu Îl putem vicleni. El ne cunoaşte inima.

În faţa lui Dumnezeu trebuie să mergem aşa cum suntem. Dacă avem momente de necredinţă, să I le spunem, căci El va converti momentele de necredinţă în credinţă.

A fi credincios este şi darul lui Dumnezeu şi lucrarea noastră. Noi căutăm, cercetăm, încercăm să găsim răspunsuri la îndoielile noastre, dar tot Hristos vine, cu harul Său, şi ne dăruieşte credinţă”.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a hirotonit întru diacon pe teologul Ovidiu Ţicău.

La finalul slujbei, în semn de apreciere a eforturilor depuse de părintele paroh Valentin Stroe pentru restaurarea bisericii din Bobeşti, Ierarhul Huşilor l-a hirotesit întru iconom, iar credincioşilor care s-au implicat în lucrările de reabilitare, le-a oferit diplome de cinstire.