Soborul slujitorilor a fost alcătuit din părinții consilieri de la Centrul Eparhial Huși și din preoți din municipiul Bârlad.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a dragostea mai puternică decât moartea, pe care Sfântul Haralambie a avut-o față de Hristos:

«Fiindcă tu eşti de preţ în ochii Mei şi de cinste şi te iubesc; voi da neamurile în locul tău şi popoarele în locul sufletului tău. Nu te teme, că Eu sunt cu tine! De la răsărit voi aduce seminţia ta şi de la apus te voi strânge pe tine» (Isaia 43, 4-5)

„Biserica ne pune spre cinstire pe unul dintre sfinții care este considerat «vindecătorul de boli»: Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie. Tradiția ne spune că a fost episcop în Magnezia, cetate din Asia Mică – Turcia de astăzi.

Sfântul Mare Mucenic Haralambie a fost un slujitor devotat al lui Hristos. Când a suferit martiriul, el avea peste o sută de ani.

Celor care îl chinuiau și îi puneau la încercare credința în Hristos, le-a răspuns în felul următor: «voi îmi chinuiți trupul acesta bătrân, însă Dumnezeu îmi va dărui, prin jertfa aceasta, tinerețea veșniciei».

Cât de frumos a răspuns! Cât curaj a avut acest mucenic, gârbovit de bătrâneți, în fața celor care își propuneau să îi smulgă din suflet credința și dragostea pentru Hristos! Nu au putut să facă lucrul acesta.

În slujba Vecerniei, alcătuitorul spune că «dragostea lăuntrică a fost cea care l-a înflăcărat pe Sfântul Haralambie în a merge la mucenicie și a-i dărui viața lui Hristos».

Imnograful nu a pus în zadar această specificație: «dragostea interioară». Dragostea lăuntrică nu ne-o poate lua nimeni.

Nu era o dragoste superficială, pe vârful buzelor, ci era adâncită în sufletul său. Era intimă, deoființă cu existența sa.

Cu cât dragostea noastră față de Hristos este mai interioară, cu atât este mai de nezdruncinat. Nimeni nu ne poate clinti din ea, orice încercare ar veni asupra noastră.

Chiar și atunci când viața ne este periclitată, nimeni nu va putea să ne despartă – cum spune Sfântul Apostol Pavel - de dragostea lui Hristos”.

Părintele Episcop Ignatie a afirmat că starea de jertfă ni-l face prezent pe Dumnezeu și că orice faptă bună pe care o săvârșim față de semeni, ne întinerește sufletește:

„Sfântul Haralambie este foarte iubit în lumea ortodoxă și, cu precădere, în țara noastră, pentru că el lucrează minunat. Este vindecătorul de boli. Este și cel care are grijă de animale, fiind considerat ocrotitorul lor.

Oamenii simpli, dar cu credință deosebită în Dumnezeu, ori de câte ori era bolnav un animal din gospodărie, se rugau lui Dumnezeu pentru el. Atâta curăție aveau în sufletul lor și simțeau comuniunea cu Dumnezeu! Rugăciunea lor era un semn de recunoștință, pentru că acel animal îi hrănește. Cereau ajutorul sfinților, iar unul din sfinții foarte des invocați era Sfântul Haralambie.

Să luăm aminte la viața Sfântului Haralambie! Ce credință avea în suflet, încât a putut să spună că «prin jertfă, primește tinerețea veșniciei»!

Orice jertfă făcută pentru semenul nostru, trebuie făcută în numele lui Hristos.

Faptele bune pe care le săvârșim cu gândul că cel pentru care le facem poartă chipul lui Hristos, au valoare veșnică și ne întineresc.

Omul rău este un om care îmbătrânește. Este foarte urât la suflet.

Omul bun, chiar dacă trupul se fragilizează, făcând fapte bune, întinerește.

Orice faptă bună pe care o săvârșim, ne face părtași gustului veșniciei. Aceasta învățăm din atitudinea Sfântului Haralambie, când și-a dat viața pentru Hristos.

Să facem cât mai multe fapte bune! În una din stihirile de la slujba Litiei, imnograful a cerut de la Dumnezeu ceva care găsim foarte rar in slujbe.

De obicei, finalul stihirilor este: «să cerem de la Dumnezeu mântuire și mare milă». În aceste stihiri, alcătuitorul îi spune Sfântului Haralambie: «să ceară pentru noi bunătate și mare milă».

Numele «Haralambie» provine din limba greacă. Înseamnă «lumină», «lămpaș», «cel care poartă bucuria ca o strălucire» în urma jertfirii vieții sale lui Hristos”.