La inițiativa Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, Episcopia Hușilor a organizat, pe parcursul anului 2021, cu prilejul împlinirii a 3 ani de la trecerea sa la cele veșnice (7 iunie) și a 100 de ani de la naștere (5 noiembrie), mai multe manifestări dedicate acestui duhovnic emblematic și mărturisitor al credinței creștine în perioada regimului comunist.

Astfel, a fost organizat, în data de 5 iunie 2021, Simpozionul Național „Părintele Mina Dobzeu, duhovnic și mărturisitor în comunism”, dedicat personalității Arhimandritului Mina Dobzeu.

Întâlnirea a reunit comunicări privind personalitatea și activitatea misionară a Părintelui Mina Dobzeu, aspecte din timpul detenției sale și botezul Părintelui Nicolae Steinhardt, viața monahală în perioada regimului comunist, precum și mărturii ale relației sale cu credincioșii.

Preasfințitul Părinte Ignatie a avut intervenţia intitulată: „Părintele Mina - un om de flacără”, din care redăm câteva fragmente:

Părintele Mina a iubit entuziasmul. Întregul traiect al vieții sale a fost ca o flacără. Flacără, entuziasm, fervoare pentru Dumnezeu și fidelitate pentru adevărul Evangheliei. Acestea sunt coordonatele unei biografii dăruite integral lui Dumnezeu. (...)

Părintele Mina a iubit lumina. Avea întotdeauna pe buzele sale: „lumină, lumină, lumină”. Am citit îndărătul acestei insistențe duhovinceşti faptul că Părintele Mina deja împlinea, în adâncul ființei sale, cuvântul lui Hristos: „Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii” (Ioan 12, 36). Detesta întunericul moral, pentru că vocaţia sa a fost asumarea deplină a unei vieţi în care claritatea morală și curăţenia interioară să fie constantele permanente ale gândirii și făptuirii personale, dar și ale celor care interacţionau cu el.

Părintele Mina i-a iubit, în mod sincer, pe oameni. (...) Îndrăznesc să susţin, cu responsabilă convingere, că părintele Mina a fost unul dintre puţinii care au înțeles și au purtat „umanitatea obosită a zilelor noastre”: te ajuta să îți dai seama ce este sinele și îți arăta cum ar trebui să funcționeze acesta, în conformitate cu ceea ce vrea Dumnezeu.

Prin cuvântul său plin de fermitate, prin atitudinea sa concretă de verticalitate morală, te punea pe drumul regăsirii tale duhovniceşti, unde aveai certitudinea că nu are ce căuta compromisul.

Părintele Mina a iubit simplitatea. Averea sa era: un pat sărăcăcios, câteva cărți și rugăciunea multă, pe care o avea în inimă și pe buzele sale. Nu a dorit mai mult de atât. Era fericit cu aceste lucruri, pe care le avea în chilia lui simplă, dar plină de har. (...)

Părintele Mina a iubit curajul. Documentele publicate în această carte sunt o probă imbatabilă a curajului constitutiv fiinţei morale și duhovniceşti a Părintelui Mina. Oricine are curiozitatea să răsfoiască cartea, pe care o ţine acum în mâini, va constata cu suficientă limpezime că virtutea curajului era pentru Părintele Mina adevărata și constanta sa busolă lăuntrică. (...)

Părintele Mina, aşa cum reiese cu intensă pregnanţă din dosarul lui de la Securitate, prin atitudinea sa de rezistenţă inoxidabilă în faţa diavolului roşu, „i-a ridicat pe toţi în capul lui”, pentru că și-a dat seama perfect că „cel mai mare eşec al istoriei contemporane, și cel mai tragic, a fost comunismul”.

Nu cred că greşesc dacă afirm faptul că virtutea curajului a fost una dintre cele mai „longevive” atitudini ale Părintelui Mina. A fost de aceeaşi vârstă cu existenţa sa pământească: 97 de ani. S-a născut cu curajul în genele sale spirituale. Și nu a fost un curaj intermintent, ci unul rectiliniu, de durată. Până la ultima sa suflare. (...)

Credinţa în Dumnezeu, rugăciunea lui Iisus și virtutea curajului au format împreună adevăratul kit de supravieţuire duhovnicească al Părintelui Mina în vremuri de teroare ateist-comunistă.

Consider că aceste calităţi asupra cărora am zăbovit, zugrăvesc cel mai bine statura morală a părintelui Mina și pot fi concentrate în descrierea propusă în titlu:  un om de flacără. Pentru că el însuși căuta, după puterea sa, desăvârșirea în Dumnezeu, mărturisirea credinţei în vremuri de profundă ostilitate faţă de valorile Evangheliei și limpezimea relaţiilor cu oamenii.

Minunat ar fi să-i urmăm calea, povețele, pe care le găsim în scrierile sale. Iar ori de câte ori venim la mormântul, pe care îl găsim la streașina Catedralei din Huşi, unde părintele Mina a slujit și s-a împărtășit până în ultimele zile, să ne gândim că se odihneşte lângă doi episcopi: unul dintre ei, cărturar de mare anvergură – Iacov Antonovici, iar celălalt, un martir – Grigorie Leu, duhovnicul Părintelui Mina.

Cu acel prilej au mai susținut comunicări Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iași; Dl. Adrian Nicolae Petcu, cercetător CNSAS – editorul principal al volumului „Părintele Mina Dobzeu – Duhovnicul Hușilor. Documente (1946-2011)”; Arhim. Macarie Motogna, exarh al Mănăstirilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, președintele  Fundației „N. Steinhardt”; Protos. Zaharia Curteanu, exarh al Mănăstirilor din Episcopia Hușilor; Pr. Vasile Tofan, Huși; Prof. Theodor Codreanu, Huși; Prof. Maria Pară, Huși.

 De asemenea, a fost lansat volumul „Părintele Mina Dobzeu – Duhovnicul Hușilor. Documente (1946-2011)”, apărut la Editura Horeb, ce a văzut lumina tiparului cu sprijinul financiar al Primăriei și Consiliului local al Municipiului Huși.

Tot în memoria Părintelui Mina Dobzeu a fost realizat documentarul video, apărut pe DVD: „Un om de flacără: Părintele Mina Dobzeu, duhovnic și mărturisitor”, realizat de Televiziunea Trinitas TV, a Patriarhiei Române, în colaborare cu Episcopia Hușilor. 

Părintele Mina Dobzeu a intrat, la vârsta de 13 ani, ca frate de mănăstire la Mănăstirea Hâncu. În anul 1938, a mers la Mănăstirea Căldărușani de lângă Bucureşti, unde a învăţat sculptura bisericească. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost pe front, la Timișoara şi în Ungaria, devenind astfel veteran de război al Armatei Române.

După război, a urmat cursurile Şcolii de Cântăreți de la Constanța şi ale Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț. În anul 1946 a fost tuns în monahism la Schitul Brădicești, aflat atunci în Episcopia Huşilor, fiind hirotonit ierodiacon în anul 1948 şi ieromonah în anul 1955. A slujit apoi la Mănăstirea Nicula, şi în Parohia Jimbor din judeţul Cluj, vreme de 5 ani.

Între 1948-1949, a fost arestat timp de 11 luni, pentru proteste împotriva scoaterii învățământului religios din școală. Ca urmare a atitudinii sale şi a protestelor împotriva Decretului 410 din anul 1959, care prevedea desființarea mănăstirilor şi reducerea personalului monahal, pe când urma cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, a fost exmatriculat din anul al II-lea de studii, a fost exclus din monahism și condamnat la închisoare. A fost deţinut la Galați, Jilava, Gherla și în colonia de muncă din Delta Dunării, în perioada 1959-1964.

Aflat la închisoarea Jilava, în 15 martie 1960, Mina Dobzeu l-a botezat în credința ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, cunoscut ulterior ca monahul Nicolae Delarohia, autorul celebrului „Jurnal al fericirii”.

În închisorile comuniste, părintele a continuat să răspândească învățătura de credință ortodoxă, fără să se gândească la riscuri, învățându-și colegii de celulă rugăciuni. Acest lucru i-a adus de multe ori consecințe usturătoare:

„Eu am fost pedepsit și am fost închis într-o temniță care se numea Neagra. Am stat o săptămână la izolare. Acolo nu aveam nici un scaun, era multă umezeală, pe jos numai apă, pavimentul era din ciment, și din cauza asta stăteam toată ziua în picioare. Mi se dădea de mâncare o dată pe zi, seara, la ora nouă, după care se aducea un pat, iar dimineața la cinci îl luau”, își amintea părintele.

A ieșit din închisoare în 1964. Din anul 1969 a fost chemat să slujească Biserica la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși, al cărei stareț a fost între anii 1978-1988.

În anul 1988 a fost din nou arestat, timp de 8 luni, pentru „răzvrătire” și „uneltire împotriva siguranței statului”, în fapt pentru protestele sale materializate în 7 scrisori adresate direct lui Nicolae Ceaușescu, cu privire la morala poporului român și la ateismul adus de comunism.

După reînființarea Episcopiei Hușilor (în 1996), între anii 1996-2002, a îndeplinit funcția de consilier cultural-misionar la Centrul Eparhial Huși.

Arhim. Mina Dobzeu a plecat la Domnul în data de 7 iunie 2018 din chilia sa de la mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Catedrala Episcopală din Huși.