Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Ionuț Iacob.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre locul pe care ar trebui să îl ocupe Crucea în viața noastră:

«Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!» (Galateni 6, 14)

Duminica a III-a din Postul Mare este dedicată cinstirii Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului Hristos, altarul de jertfă pe care Domnul ni S-a dăruit, din dragoste desăvârșită, fiecăruia dintre noi.

În tradiția liturgică a Bisericii noastre este rânduit ca în această duminică să fie scoasă, într-o procesiune specială, crucea. Preotul, la momentul cuvenit din cadrul slujbei, având crucea împodobită foarte frumos, o așază în mijlocul bisericii. Ea trebuie să devină centrul vieții noastre spirituale. Acesta este sensul așezării ei în mijlocul bisericii.

Noi căutăm să așezăm tot ceea ce ne dă sens și lumină, în centrul vieții noastre, ca în jurul aceleia să pivoteze totul. Dacă nouă ne este dragă o anumită persoană și o iubim foarte mult, tot ceea ce facem noi, tot ceea ce gândim și simțim este în deplină corespondență și referință cu aceasta. Ne raportăm tot timpul la ea.

Dragostea pune în centrul vieții noastre ceea ce simțim că dă sens existenței noastre. De aceea Crucea lui Hristos este pusă în mijlocul bisericii, frumos împodobită, ca ea să devină, cu adevărat, centrul vieții noastre.

Din nefericire, nu reușim să așezăm crucea în inima și mintea noastră. O așezăm pe pieptul nostru (unii, din neștiință o pun la urechi, pe mâini sau în alte părți ale corpului), când, de fapt, Dumnezeu ne cere ca semnul Crucii celei făcătoare de viață - semnul dragostei desăvârșite a lui Dumnezeu -, să îl așezăm în inima și mintea noastră.

Preasfinția Sa a arătat că Crucea semnifică, în primul rând, dragostea lui Dumnezeu, prin care putem neutraliza ura, răutatea și răzbunarea din jur:

Semnificația a ceea ce înseamnă Crucea ne este dezvăluită dacă facem recurs la jertfa lui Hristos de pe Dealul Golgota, dacă reflectăm la ceea ce a săvârșit Hristos când a fost răstignit pe Cruce.

Oamenii s-au năpustit asupra Lui cu ură, cu mânie și cu foarte multă ingratitudine. Iisus, Dumnezeu-Omul, a rămas neclintit în dragostea Sa, când oamenii și-au propus să Îl ucidă.

Dragostea lui Hristos de pe Cruce a fost mai puternică decât orice avalanșă a răutății omului care s-a gândit, în iluzia lui, că poate să Îl omoare pe Dumnezeu.

Crucea ne descoperă un adevăr fundamental: crucea nu înseamnă numai suferință. Noi vorbim despre „crucea suferințelor” noastre și unii ne lamentăm, revoltându-ne împotriva lui Dumnezeu, spunând că am primit o cruce prea grea.

Crucea nu înseamnă numai suferință, ci înseamnă mai ales capacitatea de a absorbi, de a dilua și de a neutraliza mânia și răzbunarea celui de lângă noi. Este ceea ce a făcut Hristos, când a fost răstignit pe Cruce. Dragostea Sa desăvârșită a răbdat, a anesteziat și a neutralizat mânia omului.

Cuvântul rostit de cei prezenți în Vinerea Mare: „Răstignește-L, răstignește-L!”  care concentra în sine răzbunarea omului față de Dumnezeu, nu a fost mai puternic decât dragostea Sa. Acest lucru înseamnă să ne purtăm crucea și să ne-o asumăm, adică să ne asumăm mânia celor de lângă noi și răzbunarea acelora, și în fața acestora să avem o atitudine de pace și de foarte multă liniște. Este foarte greu.

Când cineva se mânie asupra noastră și este revoltat, noi îi răspundem tot cu răzbunare, ură și revoltă. O asemenea atitudine o are cel rău, diavolul. El răspunde la rău cu și mai mult rău, cu și mai multă consistență a ceea ce înseamnă ură și dezbinare.

Când Domnul a vorbit apostolilor despre pătimirile Sale și le-a spus că va fi dat în mâinile celor rău voitori și va fi răstignit, Petru a spus: „Doamne nu vreau să Ți se întâmple lucrul acesta”. Hristos i-a replicat: „Mergi înapoia Mea, satano, că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu” („satana”, în limba ebraică înseamnă „adversar”, „cel care stă împotrivă”).

Petru nu înțelegea ce înseamnă Cruce, răstignirea din dragoste desăvârșită față de omul păcătos - care a crezut că poate să Îl omoare pe Dumnezeu. Nu a înțeles sensul jertfei lui Hristos. Ar fi vrut să Îl îndemne să nu se ducă la răstignire. Gândurile lui Dumnezeu nu sunt ca ale noastre, nici dragostea dumnezeiască nu este ca cea omenească.

Dragostea dumnezeiască este mai consistentă, mai puternică și mai de neclintit tocmai atunci când omul plănuiește să Îl batjocorească pe Dumnezeu. Dragostea dumnezeiască rămâne neclintită în fața răutății omului. Ea este aidoma unui antibiotic foarte puternic care fragilizează microbul instalat în organismul nostru.

Părintele Episcop Ignatie a explicat ce presupune lepădarea de sine și asumarea crucii:

Ori de câte ori avem capacitatea de a rămâne nu atât impasibili și inactivi, cât răbdători și cu duh de pace în fața răutății, atunci noi punem în aplicare îndemnul lui Hristos: «Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să își ia crucea și să îmi urmeze Mie».

Înaintea îndemnului de a ne lua crucea, adică de a purta dragostea indiferent de contextul la care suntem supuși (mai ales în cele de ostilitate), Hristos ne spune că este nevoie să ne lepădăm de noi înșine. În limba greacă a ne „lepăda de noi înșine” se traduce prin „să ne renegăm pe noi însuși” (să nu avem niciun fel de dorință de afirmare de sine).

Hristos ar fi putut să se afirme pe sine însuși, pe Cruce, ca Dumnezeu, ar fi putut să îi pulverizeze, într-o clipită, pe toți cei ce și-au manifestat ura și răutatea față de El. Nu a făcut-o! Unii l-au și ironizat, spunându-I: „Tu, Cel care ai făcut atâtea minuni, de ce nu faci nimic pentru Tine, ca să Te salvezi din această stare degradantă? De ce nu Te dai jos de pe Cruce?”

Hristos ar fi putut, ca Dumnezeu și Om desăvârșit, să cheme îngerii în ajutorul Său, ca să facă față mulțimii de oameni care s-a năpustit asupra Sa. Nu a făcut nici aceasta! A rămas neclintit, în tăcere, răbdare și pace, neutralizând ura oamenilor. Aceasta este sensul Crucii.

Ori de câte ori ne facem semnul Sfintei Cruci să ne gândim că noi ne angajăm să nu răspundem cu mânie la mânia celorlalți, cu răutate la răutatea celorlalți sau cu răzbunare la răzbunarea celorlalți, ci cu dragoste și foarte multă pace.

În slujbele Bisericii, Crucea este numită „armă a păcii”, nu a războiului. În decursul istoriei, au fost foarte mulți care, în numele Crucii, au purtat războaie, i-au omorât pe ceilalți, au zdrobit viețile celorlalți. O asemenea abordare față de Crucea lui Hristos este o blasfemie. Nu putem, în numele Crucii, care este dragoste, să purtăm război împotriva fratelui nostru, ca să îl ucidem.

Din păcate si astăzi se întâmplă același lucru, în Ucraina. Creștinii ortodocși ruși invadează o altă țară, creștină, sub masca unor ideologii politice, în spatele cărora stau și ideologii religioase. Evanghelia și Crucea lui Hristos ne asigură că nu putem purta război în numele Lui, ci pace și dragoste.

Tot în slujbele Bisericii, Crucea este numită „raiul cel preafrumos al Bisericii”. Acolo unde este Crucea, este raiul, pentru că este dragostea desăvârșită. Cei din Vinerea Mare nu au simțit acest lucru, nu știau ce se întâmplă pe Golgota, nu știau nici Cine se răstignește pe Cruce. Dacă ar fi știut, și-ar fi schimbat viața.

Cu toate acestea, dragostea lui Dumnezeu se manifestă chiar și atunci când noi suntem ignoranți, răutăcioși, revoltați și cu duh de dezbinare și de răzbunare. Așa înțelegem cuvântul Sfântului Apostol Pavel în care ne spune că el se lăuda numai în Crucea Domnului - pentru că este dragoste.

Dumnezeu ne-a iubit în chip desăvârșit mai ales atunci când noi nu meritam să fim iubiți, când I-am întors spatele, când L-am pălmuit și L-am scuipat. Domnul a rămas neclintit pe Cruce, jertfindu-Se și iubindu-ne cum nimeni, niciodată, nu ne va iubi.

Aceasta este taina Crucii: în fața oricărui rău care năvălește asupra noastră, în fața oricărei stări de răzbunare, de mânie și ură, să rămânem neclintiți, cu duh de pace și foarte multă dragoste. Doar așa putem să neutralizăm ceea ce poate deveni distructiv pentru noi. Să răspundem la ură cu foarte multă dragoste.