Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Vasile Lăiu și părintele paroh Florin Pavliuc-Chireac.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a amintit de suferința provocată de singurătate și de indiferența celor din jur:

«Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuşi. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia. Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus» (Filipeni 2, 3-5)

Liturgic, ne găsim în răstimpul minunat și extrem de profund dintre marea sărbătoare a Paștilor și Sărbătoarea Cincizecimii. În această perioadă suntem invitați să aprofundăm semnificațiile Învierii, să ne adâncim în adevărul fundamental că moartea a fost biruită, că întunericul a fost spulberat și porțile iadului au fost sfărâmate, iar păcatul nu mai are aceeași putere asupra omului. Este darul pe care Hristos ni-l face celor care dorim să fim părtași Învierii Lui, celor care vrem să conștientizăm, cu adevărat, ce înseamnă biruința asupra morții. Rămâne la latitudinea noastră, ca și noi să ne împropriem acest duh al Învierii, duh plin de lumină, biruință și foarte multă bucurie în Hristos.

Pericopa evanghelică ne vorbește despre minunea pe care Hristos a făcut-o cu un om infirm, paralitic. Acesta suferea de 38  de ani. Stătea la Vitezda, lângă Poarta oilor, unde era o scăldătoare. Aceasta era organizată în partea de nord-est a Templului. Acolo se spălau oile care erau jertfite la Templu.

Era foarte multă lume care aștepta vindecare, pentru că un înger al Domnului se cobora, din vreme în vreme, tulburând apa și dându-i puteri terapeutice. Cel care intra întâi se făcea sănătos, indiferent de ce boală suferea. La acest bazin erau foarte mulți bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, care așteptau mișcarea apei.

Hristos vine și se oprește asupra suferinței celui care era de cea mai multă vreme acolo, de 38 de ani, așteptând să primească vindecare. Câte eșecuri și dezamăgiri trăise acest om! Erau amplificate cu fiecare vindecare a unuia care reușea să se arunce în apă imediat ce îngerul se atingea de aceasta.

Nu este nevoie de un efort de imaginație ca să ne dăm seama câtă suferință și stare de neîmplinire erau în inima acestui om.

Din nefericire, acel loc nu era numai unul al suferinței fizice, ci, mai ales, al suferinței sufletești.

Toate adjectivele înșirate de Sfântul Evanghelist Ioan (orbi, șchiopi, uscați), transpunându-le pe plan spiritual, ne descriu diagnosticul de care sufereau cei de acolo.

Din păcate, în 38 de ani, niciunul nu s-a gândit la acel infirm. Niciunul nu s-a gândit că poate acela are mai mare nevoie de ajutor, decât ceilalți. Numai Hristos s-a gândit. Când îl întreabă dacă vrea să se facă sănătos, el Îi mărturisește drama pe care a trăit-o de atâta vreme.

Nu mai avea puterea să spună că își dorește sănătatea, pentru că era prea plin de suferința faptului că ceilalți nu se gândesc la el. Era o dramă care se consuma în sufletul său. De aceea Îi spune lui Iisus „nu am om” - fără să știe că este Dumnezeu-Omul care îl va vindeca. Incredibil, căci acolo era o mulțime de oameni.

Fiecare din cei de acolo se gândea numai la sine, la interesul lui și la propria sănătate – pe care o idolatrizau. Dacă am face o statistică să vedem de câte ori am acordat prioritate celorlalți, chiar dacă și noi aveam nevoie de același lucru, concluzia ar fi că și noi facem același lucru.

Noi nu avem răbdare nici să stăm la un rând sau să acordăm întâietate cuiva care are mare nevoie. Toți le vedem numai pe ale noastre. De pildă, dacă suntem într-un spital unde se așteaptă la un cabinet, dacă apare cineva pe care îl vedem că are mai mare nevoie decât noi, nu îi dăm prioritate, nu ne pasă de el. Ne gândim numai la sănătatea noastră, ignorându-l pe celălalt. Suntem centrați numai pe noi înșine și nu ne mișcă suferința celuilalt. Așa s-a întâmplat și la Vitezda. Niciunul nu era mișcat de suferința celuilalt.

Fiecare își vedea numai propria suferință și propria preocupare idolatră de a căuta sănătatea. Era o preocupare idolatră pentru că îi ignora pe ceilalți.

Este absolut firesc să avem grijă de sănătatea noastră, pentru că este un dar de la Dumnezeu. Suntem chemați să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a ne întreține sănătatea. Când suntem focusați numai pe sănătatea noastră, ignorând suferința celuilalt, atunci este egoism și idolatrie. Așa s-au comportat toți cei care erau la scăldătoarea Vitezda.

Părintele Episcop Ignatie a explicat de ce termenii prin care Sfântul Evanghelist Ioan îi descrie pe cei prezenți la Vitezda (orbi, șchiopi, uscați), transpuși în plan spiritual, caracterizează lumea de astăzi:

Erau orbi, nu aveau o vedere spirituală. Nu aveau sensibilitatea și intuiția lăuntrică prin care să vadă că celălalt are mai mare nevoie de ajutor. Nu îi interesa, nu vedeau nicio suferință.

Erau și șchiopi din punct de vedere spiritual. Un astfel de om, din punct de vedere spiritual, nu-și mai poate asigura verticalitatea morală.

A șchiopăta, din punct de vedere moral, înseamnă a nu mai fi un om cinstit, corect, preocupat de integritatea sănătății spirituale. Ne clătinăm în moralitatea noastră, ne complacem și pactizăm cu răul.

Oamenii de la Vitezda erau și uscați spiritual. Aceasta înseamnă a fi oameni cu inima de piatră sau ca lemnul uscat. Este o lipsă de sensibilitate, de gingășie și căldură interioară.

Este cumplit să dăm peste astfel de oameni. Nu-i mișcă absolut nimic, chiar dacă în jur este un morman de suferință. Rămân insensibili la ce se întâmplă în jurul lor. Nimic nu-i mișcă, nici suferința, nici necazul, nici faptul că cineva se afundă în singurătate. Trăiesc în propriul lor univers, preocupați exclusiv de problemele lor.

Sfântul Apostol Pavel ne spune că noi trebuie să ne acordăm cinste unul altuia și fiecare să îl socotească pe celălalt mai de cinste ca el însuși. Nimeni să nu caute numai la ale sale (planurile, problemele și interesele sale), ci să caute și la cele ale semenului său.

Așa s-a comportat Hristos. Întâi S-a gândit la noi, apoi la Sine Însuși. Noi facem invers: întâi ne gândim la noi, și dacă mai avem vreme, și nu necesită efort, ne gândim și la cel de lângă noi. Dacă necesită efort și presupune jertfă, stăm comozi și ne vedem de ale noastre.

Paradoxal, atunci când ajutăm pe cineva și știm că nu este o mare jertfă, suntem vicleni și transmitem că am făcut un mare lucru. Facem aceasta deși știm că dacă ni s-ar fi cerut să ne jertfim, să rupem din timpul nostru, din odihna noastră sau din ceea ce ne place nouă cel mai mult și să ne punem la dispoziția aceluia, nu am fi făcut-o. Poate doar dacă ar fi pe moarte s-ar mișca ceva în inima noastră. Nu este o imagine foarte sumbră, ci realitatea.

Lumea de astăzi arată ca o „Vitezdă”, cu precădere de când am pătruns în lumea virtualului.

Suntem orbi, șchiopi și foarte uscați. Ne vedem numai de ale noastre. Atât de mult ne-au singularizat și însingurat tot ceea ce ține de mediile digitale, încât nu ne mai mișcă ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

Un autor a numit secolul acesta „Secolul singurătății”, iar un altul l-a numit: „Singur, împreună”.

Cu toate că suntem atât de conectați unii cu ceilalți și avem posibilitatea de a ține legătura, indiferent de distanță, suntem tot singuri.

Preasfinția Sa a atenționat asupra propagării răului în spațiul virtual, situație la care ne facem părtași:

Pe rețelele de socializare se viralizează (se cuantifică în vizualizări), tot ceea ce este negativ. Dacă cineva postează ceva în care critică sau își bate joc de altcineva, acea postare va avea cele mai multe vizualizări.

Răul se viralizează mult mai ușor și cu mai multă rapiditate decât binele, pentru că îl ajutăm noi.

Dacă apare o știre negativă despre o anumită persoană publică, și, în același timp, se întâmplă ceva frumos într-un alt colț al țării, tot cu anumită vizibilitate, nimeni nu se va uita la frumos. Toți vor fi cu ochii pe scandal.

Dacă am intra pe conturile de socializare ale unor politicieni, care sunt cele mai vizualizate? Cele în care se face scandal, în care se urlă, zbiară și jignesc. Acolo se uită lumea, pentru că suntem orbi, șchiopi și uscați din punct de vedere spiritual.

Ar mai trebui introdus un păcat în lista de păcate de la Spovedanie: când dăm like-uri la prostii! Pentru că acela însemnă răspândirea răului.

La Vitezda erau foarte mulți care sufereau de orbire, uscăciune și șchiopătare sufletească.

Binele nu are rating! Noi „mâncăm răul pe pâine”, îl „bem” în ceaiul nostru, zi de zi, prin tot ceea ce facem.

Dacă ne uităm la cei care fac scandal permanent, ei spun la câte vizualizări au ajuns. Se simt validați, însă nu prin conținutul pe care îl livrează, ci prin numărul de urmăritori.

La Vitezda răul era viralizat. Binele a fost adus de Hristos. El s-a dus direct la acel bolnav. Pe ceilalți nu-i interesa în niciun fel.

Să nu fim egoiști în numele faptului că vrem să ne securizăm sănătatea. Nu ne vom putea numi creștini, căci a ne numi astfel presupune a trăi ca Hristos. Sfântul Apostol Pavel ne spune că întotdeauna Hristos avea următorul gând: „întâi celălalt, apoi eu”.

Noi îi învățăm și pe copii să fie egoiști și răi și, în numele competiției, să îl desființeze pe celălalt.

Câte concursuri nu se organizează în instituțiile noastre publice, și când un om candidează, iar celălalt are pârghiile mult mai puternice, se pune în mișcare un mecanism de denigrare publică, pentru a-l desființa pe acela. Nu are relevanță dacă este fundamentat sau nu, dacă este minciună sau calomnie. Nu suportă să fie pe locul doi, căci creează alergie. Desființează pe cel care poate să fie competitorul său. Aceasta este „Vitezda” lumii de astăzi.

Să ne izbăvească Domnul de egoism, de răutate și, mai ales, de insensibilitate!

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a oficiat și Taina Sfântului Botez pentru prunca Ilinca, al cincilea copil al familiei Costel și Anda Gabriela Lupu.