Ziua de sâmbătă, 4 iunie 2022, a fost dedicată, de Episcopia Hușilor, copiilor. Curtea Catedralei Episcopale a răsunat iarăși, preț de câteva ceasuri, de cântecele copilăriei, de jocuri și de voie bună, bucuria sinceră și totală a celor mici fiind cea care i-a însuflețit, an de an, pe organizatori.
„Uniți pentru pace” a fost tema ediției a V-a a Programului „Bun venit, copilărie!”, organizat de Episcopia Hușilor, prin Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie.
Peste 1.500 de copii, proveniți din medii defavorizate, cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani, de pe cuprinsul Protopopiatelor Vaslui, Bârlad și Huși, alături de beneficiarii centrelor de zi ale Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, s-au regăsit în curtea primitoare a Episcopiei. Lor s-au adăugat copiii din familiile de refugiați ucraineni care sunt găzduiți, în prezent, în județul Vaslui.
În deschiderea evenimentului, Părintele Episcop Ignatie a rostit o rugăciune de binecuvântare, apoi a transmis celor prezenți mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Părinților și Copiilor, intitulat: Duminica Părinților şi Copiilor – rugăciune comună şi conlucrare pentru comuniune şi mântuire.
Preasfinția Sa a afirmat că ediția de anul acesta a programului pregătit, de Episcopia Hușilor, pentru copii, este dedicată păcii, în semn de solidaritate cu toți copiii din Ucraina, afectați, alături de familiile lor, de război, și nevoiți să ia calea pribegiei:
«Bun venit, copilărie!» este dedicată păcii. Copiii sunt simbolul păcii.
Când ne apropiem de un copil, sufletul lui – nevinovăţia lui, candoarea lui, exuberanţa lui – ne inspiră foarte multă pace. Oricât am fi noi, cei mari, de agitaţi, de tulburaţi, când ne apropiem de un copil (când suntem în preajma unui copil), totul se liniștește în jurul nostru, instantaneu și fără un prea mare efort.
De aceea, noi ne-am gândit ca ediţia din anul acesta să o dedicăm păcii. În Evanghelie, Hristos ne spune: «Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema».
Ori de câte ori căutăm pacea în familiile noastre, acasă, la locul de muncă, în societate, noi nu facem altceva decât să ne străduim să fim fiii lui Dumnezeu.
Ne-am gândit ca ediţia de anul acesta să fie un prinos de comuniune și de solidaritate cu toţi copiii din Ucraina. Unii dintre aceștia poate au rămas fără părinţi, alţii au trebuit să ia calea pribegiei, fugind din pricina războiului și a fricii de moarte, alţii, din nefericire, și-au pierdut viaţa într-un război declanșat de către cei care nu iubesc pacea, nu iubesc dragostea și nu slujesc, cu adevărat, valorile Evangheliei.
Copiii nu sunt viitorul României, ei sunt prezentul. Dacă vom spune că sunt viitorul, vom avea tendinţa de a amâna o anumită aplecare asupra educaţiei lor. Ei sunt prezentul și, de aceea, avem o foarte mare responsabilitate, să avem grijă de sufletele lor, să investim cât mai mult, din punct de vedere spiritual, în ei.
În dialogul său cu copiii, Preasfinţia Sa i-a întrebat dacă știu ce înseamnă războiul, iar aceștia au răspuns că «război înseamnă bombe». Părintele Episcop le-a explicat celor mici că există copii din Ucraina care au plecat de la casele și din țara lor, de frica bombelor.
În acest context, toți copilașii prezenți și-au unit glasurile și au rostit rugăciunea „Tatăl nostru” pentru toţi copiii care se află în Ucraina și cărora le este frică de război, dar și pentru cei care și-au părăsit casele lor.
La rândul lor, copiii refugiați prezenţi au rostit rugăciunea „Tatăl nostru”, în limba ucraineană.
Tot în semn de solidaritate cu poporul ucrainean, toți cei prezenți, purtând în mâini baloane de culoare albă, au format un lanț uman, simbol al unității pentru pace. Zeci de porumbei albi, mesageri ai păcii, și-au luat zborul din mânuțele copiilor ucraineni.
La finalul cuvântului său, Părintele Episcop Ignatie a mulţumit în mod special părintelui consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, coordonatorul evenimentului, echipei Asociației, celor peste 100 de voluntari, precum și tuturor oamenilor de bine, care au considerat că este esenţial să investească în educaţia copiilor.
„Fiecare copil este un mesaj al păcii. Fiecare rugăciune a copilului este un strigăt către cer, iar Cerul răspunde cum ştie mai bine. De fiecare dată când priviţi spre cer, să-i cereţi lui Dumnezeu linişte sufletească şi pace pe Pământ, ca să vă bucuraţi de părinţii și de fraţii voştri”, i-a îndemnat părintele Vladimir Beregoi pe copilașii prezenți.
A urmat, preț de câteva ceasuri, un program interactiv, copiii fiind antrenați în ateliere de lucru (pictură, muzică, șah), de joc (tobogane, baloane, carusel), de animație, de face-painting, și au asistat la demonstraţii de dresaj canin oferite de poliţiştii de frontieră din Huşi. De asemenea, cei mici au primit vată de zahăr și înghețată.
Ora mesei i-a regăsit la umbra nucilor din curte, unde toți au mâncat pizza pe săturate.
Jocurile și voia bună s-au întins până în jurul orei 16.00, când cei mici au plecat spre casele lor, purtând în inimă clipele de neuitat petrecute împreună sub streașina străvechii Catedrale episcopale.
Evenimentul a fost posibil datorită sprijinului acordat de: Episcopia Hușilor; Episcopia Ortodoxă Română a Italiei; dl. Simion Gheuca din Huși, Av. Emil Chițu din Timișoara; dl. Notar Radu Macovei din Huși, dl. Notar Ionel Armașu din Huși; dl. Tiberiu Tiron din Huși; dl. Dogaru Cătălin din Huși; dl. Dogaru Andrei din Huși; Av. Paula Gașpar din Timișoara; Asociația „Serafim Bucuria Copiilor” Timișoara; Societatea profesională notarială „Vlad Roxana și Herdi Snejana” Timisoara; EcoPlant S.R.L Berezeni; Real Force Security S.R.L Cluj-Napoca; dl. Vasile Pârcălabu dinVaslui; dl. procuror Mihai Nicolae din Bârlad; d-na dr. Cristina Tiron din Bârlad; dl. Nicolae Rotaru și „Mireasa” S.R.L Bârlad; Parohia „Sfântul Ilie” Huși; Parohia „Sfântul Dumitru II” Huși; Parohiile „Adormirea Maicii Domnului I, II și III” Vaslui; Parohia „Sfânta Ecaterina” Bârlad; fam. Balan Andrei și Petronela din Huși; d-na Decean Monica din Ocna Mureș; fam. Hurupciu Dumitru și Mariana din Orăștie; fam. Ciucalău Bianca și Rațiu Alexia din Turda; d-na Anca Apetrei din Huși; S.C. Omnia S.R.L Huși; S.C. Leon S.R.L Huși; fam. Buzdugan din Huși; Primăria Municipiului Vaslui; Politia de frontieră Albița; dl. Marius Ursan.