În după-amiaza zilei de joi, 9 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba punerii pietrei de temelie pentru o nouă biserică în localitatea Dănești, Protopopiatul Vaslui. Noul locaș de cult va avea ca ocrotitori pe Sfinții Împărați Constantin și Elena și pe Sfânta Xenia din Sankt Petersburg.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Bogdan Apostu.
În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre importanța ridicării unui locaș de cult:
I-am cerut lui Dumnezeu ajutor, binecuvântare și har, prin slujba săvârșită, ca în acest loc să fie ridicată o biserică, unde va fi slăvit Numele Său, unde veți deprinde modul de viețuire în Hristos.
Orice biserică, zidită ca dar al omului pentru Dumnezeu, odată cu sfințirea ei, devine – așa cum spune Părintele Patriarh Daniel – un dar al lui Dumnezeu pentru oameni, devine o poartă a Cerului – așa cum ni se spune în Sfânta Scriptură.
Rânduiala de slujbă este o transpunere a unui eveniment biblic – momentul în care Patriarhul Iacov se îndrepta înspre Mesopotamia. Obosit fiind, s-a așezat să se odihnească și și-a pus drept căpătâi o piatră. În timpul odihnei a avut un vis frumos, în care a văzut o scară, ridicându-se înspre cer (vârful ei atingea cerul). Pe aceasta se coborau și urcau îngerii lui Dumnezeu.
Dumnezeu i S-a arătat și i-a spus că acolo este un loc de preaslăvire a Numelui Său. S-a trezit, a turnat untdelemn peste piatra pe care s-a odihnit, și a numit locul acela Betel (în limba ebraică înseamnă «casa lui Dumnezeu»).
Când s-a rugat Domnului ca să sfințească templul pe care l-a zidit în Numele Său, Înțeleptul Solomon I-a cerut ca „ochii lui Dumnezeu să fie pururea îndreptați” înspre acel templu, „în care Se sălășluiește Numele lui Dumnezeu”.
Pentru mentalitatea ebraică, a invoca Numele lui Dumnezeu coincidea cu simțirea prezenței lui, nu era doar o simplă emisie fonică.
Când chemăm Numele lui Dumnezeu, avem conștiința că noi chemăm prezența Sa în viața noastră. Acest lucru îl știu cel mai bine Părinții isihaști – cei care s-au îndeletnicit cu Rugăciunea lui Iisus. Chemarea Numelui lui Iisus înseamnă venirea lui Iisus, ca prezență, în inima rugătorului.
Acest lucru se întâmplă ori de câte ori venim la biserică: slăvim prezența lui Dumnezeu, căutăm să simțim această prezență a Sa, și ne-o adâncim înlăuntrul inimii noastre.
Dacă Iacov, în vedenia lui, a văzut îngerii care se coborau și urcau pe acea scară, la Sfânta Liturghie, la modul real, în chip tainic, se coboară Însuși Domnul îngerilor – Iisus Hristos. El se jertfește pe Sfânta Masă, în chip nesângeros, dăruindu-ni-Se nouă, Trup și Sânge, ca hrană pentru viața veșnică.
Suntem martorii unui eveniment deosebit: începutul ridicării unei biserici. Unde este gândul bun și dorință pe măsură, Dumnezeu vine în ajutor.
Preasfinția Sa a mulțumit părintelui paroh Bogdan Apostu și credincioșilor din Dănești pentru dorința de a ridica o biserică, exprimându-și nădejdea că și autoritățile locale se vor alătura acestui proiect de suflet.
A urmat apoi sfințirea casei de prăznuire ridicată în localitatea Bereasa, filie a Parohiei Dănești.